Decizia nr. 751/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Marieta Safta
- prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Sorin Daniel Jurcă (fost Caciuc) în Dosarul nr. 04.652/221/2008* al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.896D/2017.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 5 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 04.652/221/2008*, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Sorin Daniel Jurcă (fost Caciuc) în dosarul menționat, având ca obiect soluționarea apelurilor declarate împotriva unei sentințe penale, instanța reținând că „cererea de excludere de probe reprezintă motiv de apel“, ceea ce justifică legătura excepției cu soluționarea cauzei, aceasta vizând „administrarea probațiunii în cauză“.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale și convenționale invocate, deoarece citirea declarației martorului în condițiile
art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală
lipsește subiecții procesuali de posibilitatea de a pune întrebări acestuia, astfel încât principiile nemijlocirii, contradictorialității și oralității își pierd consistența reală în plan procedural, deoarece judecătorul nu se va pronunța pe baza „adevărului“ cunoscut de el, ci pe baza „adevărului servit“ prin rechizitoriu și dosarul de urmărire penală. Soluția pe care o va pronunța judecătorul nu va mai fi potrivit convingerii sale, pe baza probelor administrate nemijlocit în fața sa, în condiții de oralitate și contradictorialitate, ci va fi rezultatul unui raționament trunchiat, chiar posibil „îndrumat“. În cazul în care se dă citire declarației martorului date în faza de urmărire penală, contradictorialitatea este practic inexistentă, deoarece inculpatul și chiar instanța de judecată nu vor putea să pună întrebări acestuia. Nemijlocirea este și ea absentă, întrucât instanța nu ia cunoștință ex proprii sensibus de împrejurările cauzei, fiind în acest caz obligată prin lege, de
art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală , a se mărgini la validarea conținutului și formei depoziției fără nicio circumstanțiere privind valoarea probei.
6.
Se arată că, în cazul în care un inculpat ar dori să se folosească de o declarație atestată sau autentificată, acesta se lovește de reticența instanțelor, care resping constant o astfel de practică, întrucât sunt încălcate principiile oralității, contradictorialității și nemijlocirii. În această situație este încălcat principiul egalității de arme, câtă vreme ceea ce îi este permis Parchetului nu îi este permis și inculpatului. În consecință,
art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală
încalcă
art. 20 din Constituție
și
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât legea procesual penală face discriminări în defavoarea drepturilor unor categorii/părți în procesul penal. De aceea este nevoie de verificarea instanței de judecată, singura în măsură să stabilească nu numai veridicitatea faptelor, dar și gradul de imparțialitate cu care au fost administrate probele în cadrul urmăririi penale.
7.
Se mai susține că sunt încălcate și dispozițiile constituționale ale
art. 21 alin. (3) , deoarece nu se poate vorbi de existența dreptului la un proces echitabil, atâta vreme cât administrarea unei probe decisive pentru aflarea adevărului în procesul penal, cum este proba testimonială, este lăsată la îndemâna uneia dintre părțile direct interesate. Atâta vreme cât această probă nu mai poate fi administrată, din motive independente de voința participanților la procesul penal, aceasta ar trebui înlăturată, o hotărâre de condamnare neputându-se întemeia pe o astfel de probă. Se apreciază că, în aceste condiții, nici dreptul la apărare al inculpatului nu mai poate fi considerat ca fiind garantat, atât timp cât o soluție a instanței de judecată se poate întemeia, în mod teoretic, pe o probă ce nu a fost administrată în mod nemijlocit în fața sa, ci a fost lăsată la latitudinea procurorului, ce nu îndeplinește exigențele independenței unui magistrat. Se încalcă astfel și
art. 124 alin. (2) din Constituție , deoarece sunt afectate imparțialitatea justiției și caracterul ei de a fi egală pentru toți.
8.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că dreptul la apărare al unei persoane ori dreptul la un proces echitabil ar putea fi restrâns într-o măsură incompatibilă cu drepturile constituționale și prevederile
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale doar dacă hotărârea de condamnare ar fi întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declarație dată de o persoană căreia inculpatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acesteia în vederea confruntării, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății, așa cum se învederează în Hotărârea din 8 martie 2007, pronunțată în Cauza Dănilă împotriva României, Hotărârea din 22 iunie 2006, pronunțată în Cauza Guilloury împotriva Franței, paragraful 53, Hotărârea din 17 iulie 2001, pronunțată în Cauza Sadak și alții împotriva Turciei, paragraful 67, Hotărârea din 19 iunie 2003, pronunțată în Cauza Hulki Güneș împotriva Turciei, paragraful 86, și Hotărârea din 4 martie 2010, pronunțată în Cauza Khametshin împotriva Rusiei.
9.
Potrivit instanței de judecată, ca regulă, dreptul la apărare impune ca inculpatul să aibă ocazia de a contesta și audia martorii, fie atunci când fac declarații, fie într-o etapă ulterioară a procedurii (Hotărârea din 10 iulie 2012, pronunțată în Cauza Trampevski împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei). Comisia Europeană a precizat însă că prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenție nu interzic instanței nici ca, în scopul stabilirii adevărului în cauză, să se bazeze pe probe indirecte, atât timp cât utilizarea acestora nu se realizează de o manieră neloială, așa cum se arată în Decizia din 4 iulie 1979, pronunțată în Cauza X contra Germaniei nr. 8.414/1978. Așa fiind, în faza de judecată, în cazul imposibilității de administrare, punerea în discuția părților a unei probe administrate în faza de urmărire penală și încuviințate de instanță, urmată de luarea în considerare a acesteia la judecarea cauzei, nu poate conduce la concluzia încălcării dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil ori a prezumției de nevinovăție, atât timp cât hotărârea instanței nu este întemeiată în exclusivitate sau întrun mod determinant pe respectiva probă.
10.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11.
Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale. Face trimitere la punctul său de vedere reținut în
deciziile Curții Constituționale nr. 16 din 19 ianuarie 2016
și
nr. 37 din 9 februarie 2016 .
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală , referitoare la audierea martorului și a expertului, care au următorul conținut:
–
Articolul 381
alin. (7) : „Dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, iar în faza de urmărire penală acesta a dat declarații în fața organelor de urmărire penală sau a fost ascultat de către judecătorul de drepturi și libertăți în condițiile
art. 308 , instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și ține seama de ea la judecarea cauzei.“
15.
Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cuprinse în
art. 1 alin. (5)
referitor la obligativitatea respectării
Constituției , a supremației sale și a legilor,
art. 21 alin. (3)
referitor la dreptul la un proces echitabil și în
art. 124 alin. (2)
referitor la înfăptuirea justiției. Se invocă, de asemenea,
art. 20 din Constituție
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, cu raportare la dispozițiile
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil.
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității dispozițiilor
art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală , prin raportare la aceleași temeiuri constituționale și față de critici asemănătoare (a se vedea
Decizia nr. 836 din 8 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 24 februarie 2016,
Decizia nr. 16 din 19 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016,
Decizia nr. 37 din 9 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 22 martie 2016,
Decizia nr. 315 din 9 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017).
17.
În motivarea soluțiilor de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate pronunțate cu acele prilejuri, Curtea Constituțională a realizat o analiză a textului criticat cu raportare, în baza
art. 20 din Constituție , la dispozițiile
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și interpretarea sa în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine
art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenție , atât timp cât dreptul la apărare este respectat. De aceea, citirea declarațiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în fața tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declarații sunt citite în ședința de judecată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saïdi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54). Totodată, pentru a determina dacă admiterea unor astfel de probe este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, se impune ca mai întâi să se stabilească dacă a existat un motiv temeinic pentru neprezentarea martorului, iar, în măsura în care depoziția unui martor absent este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare, sunt necesare măsuri de contrabalansare suficiente care să permită o apreciere echitabilă și corespunzătoare a fiabilității probelor în cauză. Cerința de a exista un motiv întemeiat pentru a admite depoziția unui martor absent este o chestiune preliminară, care trebuie examinată înainte de a se pronunța dacă proba a fost unică sau decisivă. Astfel, atunci când martorii nu se înfățișează pentru a depune mărturie, există obligația de a verifica dacă absența lor este justificată (a se vedea Hotărârea din 10 februarie 2015, pronunțată în Cauza Colac împotriva României, paragrafele 43 și 44).
18.
Așa fiind, Curtea Constituțională a constatat că dreptul suspectului sau inculpatului de a propune probe și de a contesta temeinicia probelor în acuzare se păstrează în tot cursul urmăririi penale. Astfel, în acord cu
art. 78
și
83 din Codul de procedură penală , avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu două excepții (referitoare la utilizarea metodelor speciale de supraveghere ori cercetare prevăzute în cap. IV din titlul IV și la percheziția corporală sau a vehiculelor în cazul infracțiunilor flagrante), poate solicita să fie încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți și are, de asemenea, dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi și libertăți, să formuleze plângeri, cereri și memorii [a se vedea
art. 92 alin. (1) ,
(2)
și
(4) din Codul de procedură penală ]. Totodată, avocatul părților și al subiecților procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv (a se vedea
art. 94 din Codul de procedură penală ). De aceea, în situația în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanță, punerea în discuție și valorificarea declarației date de acesta în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legale, nu poate afecta dreptul la apărare al inculpatului, deoarece acesta a avut posibilitatea să cunoască această declarație în cursul urmăririi penale, iar dacă se consideră prejudiciat poate formula plângere în condițiile
art. 95
raportat la
art. 336-339 din Codul de procedură penală . De asemenea, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu
art. 342 din Codul de procedură penală , în fața judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit
art. 346 alin. (4)
din același cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale.
19.
De altfel, soluționarea unei cauze penale în baza unei probe care nu este readministrată de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece în procesul penal cerința ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare de excepție cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).
20.
Curtea Constituțională a mai reținut că, potrivit dispozițiilor legale criticate, dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța de judecată dispune citirea depoziției date de martor în cursul urmăririi penale și ține seama de ea la judecarea cauzei. Așa fiind, reglementarea dă eficiență viziunii Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o astfel de procedură este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil în măsura în care depoziția unui martor absent nu este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare. Faptul că instanța de judecată ține seama de o astfel de declarație la judecarea cauzei nu înseamnă că își va fundamenta hotărârea de condamnare exclusiv pe aceasta, deoarece, potrivit
art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală , în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate (deci și asupra unei astfel de declarații). Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Practic, prin sintagma „ține seama de ea la judecarea cauzei“, cuprinsă în textul legal criticat, se înțelege faptul că proba respectivă - în măsura în care acuzatul a avut posibilitatea în procedura anterioară să o conteste - este legală și face parte din ansamblul probator care fundamentează hotărârea, neputând fi exclusă din cauza imposibilității audierii de către instanță a martorului care a dat declarații în fața organelor de urmărire penală.
21.
Curtea a mai observat și că, potrivit
art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală , probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți, deși nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a acestora sau pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în speță, readministrarea nemaifiind posibilă, face aplicabil textul legal criticat, ipoteză care, potrivit
art. 383 alin. (4)
din același cod, obligă instanța să o pună în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță.
22.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
23.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sorin Daniel Jurcă (fost Caciuc) în Dosarul nr. 04.652/221/2008* al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.