Decizia nr. 116/2020
pentru modificarea Deciziei prim-ministrului nr. 287/2016 privind înființarea Comitetului interministerial pentru coordonarea relațiilor României cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (O.C.D.E.)
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Decizia nr. 287/2016 1 septembrie 2016 privind înființarea Comitetului interministerial pentru coordonarea relațiilor României cu…
În temeiul
art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articol unic
Decizia prim-ministrului nr. 287/2016
privind înființarea Comitetului interministerial pentru coordonarea relațiilor României cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (O.C.D.E.), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 1 septembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.
La
articolul 1, alineatul (3)
va avea următorul cuprins:
(3)
Comitetul include Secretariatul General al Guvernului și toate ministerele din România care derulează proiecte de colaborare cu O.C.D.E., prevăzute în anexa nr. 1. Ministerele sunt reprezentate la activitățile Comitetului la nivel de secretar de stat. Ministerele centralizează toate activitățile pe domeniul colaborării cu O.C.D.E. derulate de instituțiile și/sau autoritățile din subordine sau coordonare și le raportează atât în cadrul întrunirilor Comitetului, cât și către secretariatul Comitetului.
2.
La
articolul 3, alineatul (2)
va avea următorul cuprins:
(2)
Secretariatul Comitetului este asigurat de Secretariatul General al Guvernului. Secretariatul monitorizează și coordonează, la propunerea Coordonatorului național, toate activitățile pe domeniul colaborării cu O.C.D.E. desfășurate de ministere, instituții și autorități centrale.
3.
Anexa nr. 1
se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta decizie.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase București, 10 februarie 2020. Nr. 116.
Anexa (Anexa nr. 1 la
Decizia prim-ministrului nr. 287/2016 )
COMPONENȚA
Comitetului interministerial pentru coordonarea relațiilor României
cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (O.C.D.E.)
1.
Secretariatul General al Guvernului
2.
Ministerul Afacerilor Externe
3.
Ministerul Finanțelor Publice
4.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
5.
Ministerul Justiției
6.
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
7.
Ministerul Educației și Cercetării
8.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale
9.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
10.
Ministerul Sănătății
11.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor
12.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
13.
Ministerul Fondurilor Europene
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.