Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 162/2000

privind organizarea la București, în perioada 23-24 martie 2000, a seminarului internațional cu tema "Aranjamente și mecanisme de imbunatatire a cooperării în domeniul gestionării crizelor"

prezumat în vigoare

Data actului
13 martie 2000
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 111 din 14 martie 2000
Structură
5 articole, 2 anexe · 4.758 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă organizarea la București, în perioada 23-24 martie 2000, de către Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, a seminarului internațional cu tema "Aranjamente și mecanisme de imbunatatire a cooperării în domeniul gestionării crizelor". Seminarul este inclus în Planul de acțiune al Consiliului Parteneriatului Euroatlantic pentru perioada 2000-2002.

Articolul 2

(1)

Se constituie un comitet, la nivel de reprezentanți ai instituțiilor sus-menționate, care va funcționa până la data încheierii reuniunii, având ca scop organizarea acesteia.

(2)

Comitetul de organizare reuneste câte 2 reprezentanți ai instituțiilor coordonatoare, nominalizați de conducerea acestora.

(3)

Organizarea seminarului internațional cu tema "Aranjamente și mecanisme de imbunatatire a cooperării în domeniul gestionării crizelor" se face pe bază de contracte încheiate între instituțiile prevăzute la art. 1 și societăți comerciale prestatoare de servicii, specializate în organizarea de manifestări internaționale, desemnate în condițiile legii.

Articolul 3

(1)

Cheltuielile necesare pentru organizarea și desfășurarea la București a seminarului internațional cu tema "Aranjamente și mecanisme de imbunatatire a cooperării în domeniul gestionării crizelor", în suma totală de 263.354.000 lei, se suporta din bugetele aprobate pe anul 2000 Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, conform anexei nr. 1, și se efectuează cu respectarea prevederilor legale în domeniu.

(2)

Repartizarea pe acțiuni specifice a sumei destinate organizării și desfășurării la București a seminarului internațional cu tema "Aranjamente și mecanisme de imbunatatire a cooperării în domeniul gestionării crizelor" este prevăzută în anexa nr. 2.

Articolul 4

Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, împreună cu alte instituții publice implicate, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Articolul 5

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează:
p. Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Mihai Razvan Ungureanu,
secretar de stat
Ministrul apărării naționale,
Victor Babiuc
Ministru de interne,
Constantin Dudu Ionescu
Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remes

Anexa 1 SITUAȚIA

privind fondurile suplimentare repartizate pe ordonatori de credite

- mii lei -

Ministerul/Indicatori bugetari

Suma

▪ Ministerul Afacerilor Externe

122.470

Capitolul 51.01 "Autorități publice"

▪ Ministerul Apărării Naționale

47.884

Capitolul 72.50 "Alte cheltuieli"

▪ Ministerul de Interne

93.000

Capitolul 55.13 "Ordine publică"

Capitolul 25.01, 30.07 "Cheltuieli materiale"

TOTAL:

263.354

Anexa 2 CHELTUIELILE

privind organizarea seminarului internațional cu tema "Aranjamente și mecanisme de imbunatatire a cooperării în domeniul gestionării crizelor"

- mii lei -

Activitatea de protocol

Din bugetul

Suma alocată

Cheltuieli cu masa oficială

Ministerului Afacerilor Externe

31.070

Cheltuieli zilnice - masa la nivel de ministru

Ministerului Apărării Naționale

28.500

Alte cheltuieli (tratații etc.)

Ministerului Apărării Naționale

9.384

Prestări de servicii

Ministerului Afacerilor Externe

86.400

Aranjamente florale

Ministerului Afacerilor Externe

5.000

Cheltuieli de transport

Ministerului de Interne

36.000

Ministerului Apărării Naționale

10.000

Materiale consumabile

Ministerului de Interne

8.000

Cheltuieli de publicitate, afișe

Ministerului de Interne

49.000

TOTAL:

263.354

---------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.