Ordinul nr. 706/2020
privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.386/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 101 "Declarație privind impozitul pe profit" și 120 "Decont privind accizele"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 3386/2016 17 noiembrie 2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 101 "Declarație privind impozitul …
Având în vedere prevederile referitoare la obligațiile declarative prevăzute de
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor Publice, comunicat prin Adresa nr. 797.502 din 5.03.2020,
în temeiul prevederilor
art. 101
și
art. 342 alin. (1)
și
(4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, ale
art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013
privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Articolul I
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.386/2016
pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 101 „Declarație privind impozitul pe profit“ și 120 „Decont privind accizele“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 25 noiembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.
Anexa nr. 2 , formularul 120 „Decont privind accizele“, se modifică și se înlocuiește cu formularul prevăzut în
anexa nr. 1
care face parte integrantă din prezentul ordin.
2.
Anexa nr. 4
„Instrucțiuni de completare a formularului 120 «Decont privind accizele», se modifică și se înlocuiește cu
anexa nr. 2
care face parte integrantă din prezentul ordin.
3.
Anexa nr. 5
„Caracteristici de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularelor“ se modifică și se înlocuiește cu
anexa nr. 3
„Caracteristici de editare, modul de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularelor“ care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Anexele nr. 1-3
fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul III
Formularul prevăzut la
art. I
se utilizează începând cu declararea obligațiilor anuale aferente anului fiscal 2019.
Articolul IV
Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de reglementare a colectării creanțelor bugetare, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și unitățile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul V
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu București, 11 martie 2020. Nr. 706.
Anexa 1 *)
(Anexa nr. 2 la
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
Anexa 2 (Anexa nr. 4 la
INSTRUCȚIUNI
de completare a formularului 120 „Decont privind accizele“
I.
Depunerea decontului Decontul privind accizele se completează și se depune anual de către operatorii economici, plătitori de accize, potrivit
titlului VIII „Accize și alte taxe speciale“ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare.
Decontul privind accizele se completează cu ajutorul programului de asistență și se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În cazul în care contribuabilul/plătitorul corectează decontul depus, decontul rectificativ se întocmește pe același model de formular, înscriind „X“ în spațiul special prevăzut în acest scop.
II.
Completarea decontului
Secțiunea A „Date de identificare a contribuabilului/ plătitorului“
În caseta „Cod de identificare fiscală“ se completează codul de identificare fiscală atribuit conform legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.
În prima căsuță se înscrie prefixul RO, în cazul în care contribuabilul este înregistrat în scopuri de taxă pe valoarea adăugată.
În situația îndeplinirii de către succesorii persoanelor/ entităților care și-au încetat existența a obligațiilor fiscale aferente perioadei în care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept fiscal, se bifează rubrica „Declarație depusă potrivit
art. 90 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală “ și se completează codul de identificare fiscală a succesorului în rubrica din formular prevăzută în acest scop. La rubrica „Cod de identificare fiscală“ se înscrie codul de identificare fiscală al entității care și-a încetat existența.
În rubrica „Denumire“ se înscrie denumirea contribuabilului/ plătitorului.
Rubricile privind adresa se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului/plătitorului.
Secțiunea B „Date privind accizele“
Se înscriu sumele cumulate pentru anul de raportare, fiind cuprinse și accizele aferente produselor provenite din import.
Secțiunea C „Date privind deducerile din accizele datorate“
Se înscriu sumele cumulate, reprezentând deducerile din accizele datorate pentru anul de raportare, în conformitate cu prevederile legale, care se aplică pentru produsele din producția internă, pentru produsele provenite din achizițiile intracomunitare, precum și pentru produsele provenite din import, respectiv contravaloarea marcajelor aferente produselor accizabile supuse marcării, exclusiv TVA, pentru care se calculează acciza datorată în perioada de raportare, potrivit prevederilor
titlului VIII „Accize și alte taxe speciale“ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, și cele ale titlului VIII „Accize și alte taxe speciale“ din
Normele metodologice
de aplicare a
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 , cu modificările și completările ulterioare.
Secțiunea D „Date de identificare a împuternicitului“
Se completează în cazul în care obligațiile de declarare se îndeplinesc de către un împuternicit, conform
Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.
În caseta „Cod de identificare fiscală“ se înscrie codul de identificare fiscală al împuternicitului, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.
În rubrica „Nume, prenume/Denumire“ se înscriu, după caz, denumirea sau numele și prenumele împuternicitului.
Rubricile privind adresa se completează, după caz, cu datele privind adresa domiciliului fiscal al împuternicitului.
Anexa 3 (Anexa nr. 5 la
CARACTERISTICI
de editare, modul de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularelor
1.
Denumire: 101 „Declarație privind impozitul pe profit“;
120 „Decont privind accizele“.
2.
Caracteristici de editare: se utilizează echipament informatic pentru completare și editare. Formularele se completează și se editează cu ajutorul programului de asistență asigurat gratuit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.
3.
Se utilizează la declararea anuală a impozitului pe profit și a accizelor.
4.
Se completează și se depun de către contribuabilii/plătitorii de impozitul pe profit și accize.
5.
Circulă: în format electronic.
6.
Se arhivează la organul fiscal competent.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.