Decizia nr. 189/1999
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^18 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 45/1993 , precum și a dispozițiilor art. 34 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993
prezumat în vigoare republicat
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^18 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin
Legea nr. 45/1993 , precum și a dispozițiilor
art. 34 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată, ridicată de Carmen Teodora Iordan în Dosarul nr. 2.078/1999 al Curții de Apel Ploiesti - Secția penală.
La apelul nominal se prezintă avocat Eugen Oprea, pentru Carmen Teodora Iordan, precum și Elena Druga, asistată de avocat Nicolae Cerveni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepției solicita admiterea acesteia, considerând ca textele de lege criticate încalcă principiul independentei judecătorilor, consacrat în art. 123 alin. (2) din Constituție, deoarece judecătorii sunt obligați să aplice dispozițiile date de instanța de casare, fără a avea libertatea de a judeca potrivit propriei lor constiinte și în raport cu dispozițiile legale. Acesta considera ca noțiunea de independenta a judecătorilor trebuie considerată nu numai față de o alta putere în stat, ci și față de alți judecători.
Avocatul părții Elena Druga solicita respingerea excepției, întrucât dispozițiile legale criticate nu contravin principiului constituțional al independentei judecătorilor, ci reglementează controlul judiciar al instanțelor ierarhic superioare. Acesta considera că nu numai Parlamentul interpretează legile, ci interpretarea legii aparține, în primul rând, instanței de judecată, care aplica legea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, considerând ca textele de lege criticate nu încalcă principiul constituțional cuprins în art. 123 alin. (2), referitor la independenta judecătorilor și supunerea lor numai legii, în raport și cu prevederile constituționale ale art. 125 alin. (3), conform cărora competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 23 aprilie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 2.078/1999, Curtea de Apel Ploiesti - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^18 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin
Legea nr. 45/1993 , precum și a dispozițiilor
art. 34 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată, excepție ridicată de Carmen Teodora Iordan.
Autorul excepției considera ca dispozițiile legale menționate sunt contrare prevederilor constituționale cuprinse în art. 123 privind independenta judecătorilor și supunerea lor numai legii, în art. 58 alin. (1) referitor la Parlament ca unica autoritate legiuitoare a tarii, în art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, în art. 21 referitor la accesul liber la justiție, precum și prevederilor art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, texte care se referă la dreptul oricărei persoane de a fi judecata în mod echitabil de un tribunal independent și impartial stabilit de lege. Se susține în motivarea excepției ca textele de lege criticate, referitoare la limitele rejudecarii în caz de casare, contravin prevederilor art. 123 din Constituție, potrivit cărora justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Aceasta înseamnă ca judecătorii nu pot fi obligați să se supună decât legii, în opera de interpretare a acesteia, fiind exclusa orice alta subordonare în activitatea de infaptuire a justiției. Se mai susține ca judecătorul are nu numai dreptul, dar și obligația, în afară de cazul în care interpretarea unui text de lege este facuta de însăși puterea legiuitoare, sa dea propria interpretare textului, ținând seama de dimensiunile istorice, semantice, teleologice ale acestuia. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 58 alin. (1) din Constituție, referitoare la competența Parlamentului ca unica autoritate legiuitoare în stat și singura autoritate competentă, în opinia autorului excepției, sa interpreteze legea, aceasta interpretare fiind singura obligatorie pentru judecători, nu și aceea data de un alt organ judiciar.
Exprimandu-și opinia asupra excepției ridicate, Curtea de Apel Ploiesti - Secția penală o considera neîntemeiată, deoarece judecătorii, cu ocazia soluționării cauzelor, își exprima independenta numai în limitele legii, iar conform art. 125 alin. (3) din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile prevăzute de lege.
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se considera ca excepția este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. Astfel, art. 125 din Constituție prevede va justiția se înfăptuiește de instanțele judecătorești stabilite de lege, iar competența și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, în cazul de fața prin art. 385^18 din Codul de procedură penală și prin
art. 34 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată. În continuare Guvernul arata ca art. 385^18 din Codul de procedură penală, criticat ca fiind neconstitutional, face parte din secțiunea a II-a ("Recursul") din cap. III al Părții speciale, destinat căilor ordinare de atac. Se mai arata ca, față de calea de atac a apelului, care reia judecarea cauzei atât în fapt, cat și în drept, sub toate aspectele, în recurs se reia judecarea cauzei, cu precădere, în drept, starea de fapt fiind supusă controlului instanței de recurs numai în mod excepțional. Prin acest text sunt stabilite limitele rejudecarii cauzei, în cazul desființării hotărârii de recurs. Rejudecarea cauzei nu înseamnă însă o activitate procesuala de același volum și cu aceeași întindere ca și judecata anterioară. Este firesc ca activitatea procesuala de rejudecare, dispusă de instanța de recurs, sa cunoască anumite limitări rezultate din controlul judecătoresc efectuat de o instanța superioară. În cadrul acestor limitări se afla și cea prevăzută la art. 385^18 din Codul de procedură penală.
Guvernul considera că nu poate fi vorba de o încălcare a dispozițiilor art. 125 din Constituție, din moment ce rejudecarea se face cu excluderea intervenției oricărei alte autorități, în limita controlului judecătoresc, asigurându-se accesul liber la justiție prevăzut la art. 21 din Constituție. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 20 și ale art. 58 alin. (1) din Constituție Guvernul apreciază ca aceste texte nu au nici o legătură cu art. 385^18 din Codul de procedură penală. Se arata în final ca, nefiind afectată independenta judecătorilor în aceasta faza a procedurii penale, nu sunt incalcate nici prevederile art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al
art. 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost legal sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^18 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin
Legea nr. 45/1993 , precum și dispozițiile
art. 34 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată.
Articolul 385
^18 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin
Legea nr. 45/1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 1 iulie 1993, are următorul cuprins: "Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.
Când hotărârea este desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare se pronunța în limitele în care hotărârea a fost casată."
Articolul 34
din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, are următoarea redactare: "În caz de casare cu trimitere, soluțiile pronunțate în drept de Curtea Suprema de Justiție sunt obligatorii, dacă în urma rejudecarii nu se schimba situația de fapt."
Aceste prevederi sunt considerate neconstituționale de autorul excepției, în raport cu dispozițiile art. 20, 21, art. 58 alin. (1) și ale art. 123 din Constituție, precum și în raport cu prevederile art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și cu cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea Constituțională retine ca prin textele de lege criticate nu s-a adus nici o atingere dispozițiilor art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, "Orice persoană are dreptul, în deplina egalitate, să fie ascultata în mod echitabil și public de un tribunal independent și impartial, care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptată împotriva ei". Acest text este preluat și concretizat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care în cuprinsul art. 6 pct. 1 prevede că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa [...]".
Este evident ca dispozițiile legale criticate, referitoare la limitele rejudecarii în cazul casării hotărârii de instanța de recurs, nu pot fi considerate ca ar leza dreptul oricărei persoane de a fi judecata în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil de o instanța independenta și impartiala, instituită de lege.
Conform art. 125 din Constituție, "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege" [alin. (1)], iar "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege" [alin. (3)]. Textul de lege criticat (art. 385^18 din Codul de procedură penală) face parte din secțiunea a II-a ("Recursul") din cap. III destinat căilor ordinare de atac. Spre deosebire de calea de atac a apelului, care are rolul de a relua judecarea cauzei atât în fapt, cat și în drept, sub toate aspectele, în recurs se reia judecarea cauzei cu precădere în drept, fiind repuse în discuție doar chestiuni de drept sau de drept și de fapt, pentru motive bine întemeiate. Starea de fapt este supusă deci controlului instanței de recurs numai în mod excepțional. Scopul recursului consta tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalității și al aflarii adevărului în judecarea și în soluționarea cauzelor penale de prima instanța și de instanța de apel.
Aceleași dispoziții procedurale, referitoare la limitele rejudecarii și la obligativitatea deciziilor instanței de recurs în privinta soluțiilor pronunțate în drept, se regăsesc și în cuprinsul
art. 34 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată, cu deosebirea ca în acest caz instanța de recurs este Curtea Suprema de Justiție, text prin care, pentru considerentele expuse, nu s-a adus nici o atingere prevederilor art. 20 din Constituție, referitor la prioritatea actelor internaționale privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
De asemenea, Curtea mai constata că nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea accesului liber la justiție, prevăzut la art. 21 din Constituție (conform căruia: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."), deoarece prin prevederile legale criticate nu este îngrădită exercitarea acestui drept, ci, dimpotriva, se asigura exercitarea lui în condițiile
legii (Codul de procedură penală și Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată).
Textele de lege criticate nu contravin nici dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 123, referitoare la înfăptuirea justiției în numele legii [alin. (1)] și la independenta judecătorilor și supunerea lor numai legii [alin. (2)], pentru ca rejudecarea cauzei se face cu excluderea intervenției oricărei alte autorități și în limitele prevăzute de lege, respectiv de Codul de procedură penală și de
Legea nr. 56/1993 . Judecătorii nu pot fi independenți față de lege, ei fiind obligați să respecte și să aplice legea. Respectând limitele stabilite de instanța de recurs, instanța de rejudecare este pe deplin independenta, nefiind vorba de amestecul unei alte autorități. Decizia instanței de recurs trebuie, în mod firesc și logic, să fie respectata cu ocazia rejudecarii cauzei după casare, evident în cazul în care situația de fapt a rămas aceeași. Altfel exercitarea căilor de atac, precum și controlul judiciar al instanțelor superioare ar fi lipsite de eficienta, iar înfăptuirea justiției s-ar transforma într-o activitate arbitrară, în afară legii.
Invocarea de către autorul excepției a încălcării prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituție, în legătură cu dispozițiile art. 358^18 din Codul de procedură penală și cu cele ale
art. 34 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată, este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 128 din Constituție, părțile interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii, iar dispozițiile legale criticate ca fiind neconstituționale nu fac decât sa prevadă condițiile exercitării caii de atac a recursului, inclusiv limitele rejudecarii cauzei după desființarea hotărârii de către instanța de control judiciar. Or, dispozițiile legale criticate fiind adoptate de Parlament ca unica autoritate legiuitoare a tarii, nu se poate susține ca acestea sunt neconstituționale.
Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^18 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin
Legea nr. 45/1993 , precum și a dispozițiilor
art. 34 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată, excepție ridicată de Carmen Teodora Iordan în Dosarul nr. 2.078/1999 al Curții de Apel Ploiesti - Secția penală.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 1999.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Marioara Prodan
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.