Decizia nr. 86/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 206^26 alin. (1) lit. c)

și

alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , excepție ridicată de Societatea Euroavipo - S.A. din comuna Poșta Câlnău, județul Buzău, prin administrator judiciar, în Dosarul nr. 2.219/114/2015/a1 al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 795D/2017.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus note scrise, prin care solicită admiterea acesteia.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât critica vizează mai degrabă aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece dispozițiile criticate nu sunt contrare prevederilor constituționale invocate în susținerea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 15 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.219/114/2015/a1, Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 206^26 alin. (1) lit. c)

și

alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Euroavipo - S.A. din comuna Poșta Câlnău, județul Buzău, prin administrator judiciar, cu ocazia rejudecării recursului declarat împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal într-o cauză întemeiată pe dispozițiile

Codului fiscal .

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neclare, ca urmare a lipsei coerenței reglementării instituției aplicării sigiliilor asupra instalațiilor de producție ale antrepozitarului autorizat și a corelării acestei instituții cu instituția suspendării autorizației pentru antrepozitul fiscal, aspect ce reiese din

Codul fiscal

și din Normele metodologice de aplicare a acestui cod. Se consideră că este încălcat și principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de

Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece prevederile Normelor metodologice de aplicare a acestui cod adăugă la textul normelor primare, depășind limitele impuse de legiuitor. Astfel, din interpretarea sistematică a prevederilor

Codului fiscal

reiese că sigilarea instalațiilor de producție nu are loc automat, ca efect al suspendării autorizației pentru antrepozitul fiscal, ci este o sancțiune care se aplică atunci când antrepozitarul comite anumite contravenții sau infracțiuni expres prevăzute de lege, respectiv în situații de o anumită gravitate circumscrise domeniului penal și contravențional. În acest context se apreciază că legiuitorul nu a avut în vedere aplicarea sigiliului ca sancțiune asupra instalațiilor de producție și în situația întârzierii la plata accizelor cu mai mult de 5 zile, prevăzută la

art. 206^67 din același Cod fiscal , întrucât nu este prevăzută în mod expres la

art. 221^3

(Contravenții și sancțiuni) și la

art. 296^1 (Infracțiuni) din Codul fiscal , mai ales că plata cu întârziere a unor accize poate interveni în activitatea oricărui operator economic, chiar dacă este vorba de obligați fiscale.

7.

De asemenea se consideră că prin normele criticate este încălcat dreptul de proprietate privată, deoarece se instituie o restricție care afectează însăși substanța acestuia, nefiind asigurat un just echilibru între interesele sociale și economice generale și interesele particulare legitime ale antrepozitarilor. Se arată că aplicarea sigiliilor asupra instalațiilor de producție ale antrepozitarului autorizat are ca efect indisponibilizarea totală a instalațiilor de producție, în sensul că antrepozitarul nu mai poate folosi aceste instalații și nu mai poate dispune de acestea, măsură ce persistă chiar și după încetarea efectelor suspendării autorizației și, implicit, chiar după expirarea duratei de valabilitate a autorizației de antrepozit fiscal. În acest context se arată că interpretarea dată prin normele metodologice este aceea că posibilitatea de înstrăinare a instalațiilor de producție, în virtutea

art. 206^26 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 , aparține numai antrepozitarilor a căror autorizație a fost anulată sau revocată, iar nu și celor a căror autorizație a expirat. Astfel, pe de o parte, persoana juridică nu mai are calitatea de antrepozitar autorizat, întrucât autorizația a expirat (așadar, nu mai are dreptul de a produce bunuri supuse accizării), iar, pe de altă parte, nu poate folosi instalația de producție în alte scopuri, altele decât producerea băuturilor alcoolice, spre exemplu, a băuturilor carbogazoase, astfel că recuperarea de către stat a accizelor neplătite nu mai poate fi realizată, deoarece operatorul economic este în imposibilitate de a obține venituri ce ar permite plata sumelor datorate către stat. Totodată, se precizează că această operațiune nu poate avea nici valoarea unor măsuri asigurătorii, al căror scop principal este acela de a asigura recuperarea sumelor de către organele fiscale prin executare silită, în sensul

Codului de procedură fiscală , deoarece punerea sigiliilor reprezintă o măsură spre neschimbare, măsură diferită de sechestru, noțiuni reglementate diferit de legiuitor.

8.

Ținând cont de toate cele prezentate mai sus, se apreciază că prin măsurile instituite de prevederile criticate este încălcată și libertatea economică. În contextul criticilor formulate se menționează jurisprudența Curții Constituționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

9.

Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, prin criticile formulate este vizată modalitatea în care se interpretează sistematic

Codul fiscal

și normele de aplicare a acestuia, aspect ce nu atrage, de principiu, neconstituționalitatea dispozițiilor interpretate, ci, eventual, poate pune în discuție legalitatea normei interpretative. Prin urmare, dispozițiile criticate sunt clare și previzibile. Cu privire la

art. 44 din Constituție

arată că dispozițiile criticate nu conduc la lipsirea dreptului de proprietate asupra instalațiilor sigilate, ci constituie limitări juridice ale acestui drept, impuse de legiuitor în vederea ocrotirii unui interes public, respectiv apărarea intereselor economice ale statului, prin asigurarea plății accizelor de către antrepozitari. Aceștia au obligația să respecte toate dispozițiile legale ce le reglementează activitatea, întrucât dispozițiile

art. 45 din Legea fundamentală

condiționează accesul liber la o activitate economică de respectarea dispozițiilor legale.

10.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește o eventuală necorelare între prevederile

Codului fiscal

și normele de aplicare ale acestuia precizează că este relevantă jurisprudența Curții Constituționale cu privire la acest aspect, potrivit căreia controlul de constituționalitate semnifică verificarea conformității prevederilor legale criticate cu normele și principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidențierea unui raport de contrarietate între acestea, și nu interpretarea sau modificarea ori completarea textelor legale. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată și a libertății economice consideră că dispozițiile criticate nu sunt de natură a afecta în substanța sa dreptul de proprietate, ci reprezintă mijloace prin care statul se asigură că sunt protejate interesele generale ale societății constând în colectarea creanțelor bugetare, iar libertatea economică nu poate fi concepută și exercitată în afara cadrului legal care reglementează desfășurarea fiecărei activități.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 206^26 alin. (1) lit. c)

și

alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, dispoziții care au următorul cuprins:

(1)

Orice antrepozitar autorizat are obligația de a îndeplini următoarele cerințe: [...]

c)

să asigure menținerea sigiliilor aplicate sub supravegherea autorității competente sub forma și procedura prevăzute în normele metodologice; [...]

(4)

Înstrăinarea activelor de natura imobilizărilor corporale care contribuie direct la producția și/sau depozitarea de produse accizabile ale antrepozitarului autorizat ori ale unui antrepozitar a cărui autorizație a fost anulată sau revocată conform prezentului capitol se va putea face numai după ce s-au achitat la bugetul de stat toate obligațiile fiscale ori după ce persoana care urmează să preia activele respective și-a asumat obligația de plată restantă a debitorului printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții sub forma unei scrisori de garanție bancară la nivelul obligațiilor fiscale restante, la data efectuării tranzacției, ale antrepozitarului.

15.

Dispozițiile

Legii nr. 571/2003

au fost abrogate prin

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, însă, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate.

16.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

în componenta privind calitatea legii, ale

art. 44 alin. (1)

referitor la dreptul de proprietate privată și ale

art. 45

privind libertatea economică. De asemenea sunt menționate prevederile

Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , coroborate cu cele ale

Legii nr. 24/2000 , critica autoarei este dedusă, pe de o parte, din modul de interpretare și aplicare a normelor legale ce reglementează obligațiile antrepozitarului autorizat, respectiv asigurarea menținerii sigiliilor aplicate sub supravegherea autorității competente sub forma și în procedura prevăzute în normele metodologice, prin prisma actelor subsecvente, respectiv a normelor metodologice adoptate în aplicarea prevederilor

Codului fiscal , critici pe care le-a raportat la unele prevederi constituționale. Astfel, a convertit posibile motive de nelegalitate a acestor norme în motive de neconstituționalitate, considerând că interpretările date în mod concret normelor legale își au sorgintea în caracterul neconstituțional al textelor de lege aplicabile. Pe de altă parte, în acest context este vizată și o omisiune legislativă cu privire la faptul că textul criticat nu ar reglementa situația sigiliului aplicat de organele vamale, respectiv procedura desigilării, ulterior expirării valabilității autorizației de antrepozit fiscal.

18.

În ceea ce privește posibilitatea lăsată de legiuitor unei autorități să emită acte administrative cu caracter normativ în aplicarea legii, Curtea, în jurisprudența sa, a arătat că această procedură se circumscrie normelor constituționale, sens în care, potrivit

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Însă, în măsura în care se consideră că actele administrative cu caracter normativ adaugă la lege sau se abat de la litera și spiritul legii, se poate declanșa controlul judecătoresc pe calea acțiunii directe în anulare, în virtutea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, competența de soluționare aparținând secțiilor de contencios administrativ de la nivelul tribunalului, curții de apel sau instanței supreme (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 497 din 4 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 4 decembrie 2017).

19.

Totodată, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 85 din 10 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 28 aprilie 2005, Curtea a arătat că neconstituționalitatea reprezintă o stare organică a unei norme juridice legale și nu poate fi dedusă dintr-o interpretare discutabilă, realizată în procesul de aplicare a sa la o situație concretă. Prin urmare, neconstituționalitatea reprezintă o stare intrinsecă a unei norme juridice legale în raport cu dispoziții constituționale prin care se constată că acele norme încalcă principii și valori constituționale și nu poate fi dedusă dintr-o interpretare per a contrario a normelor legale primare ca urmare a adoptării în dinamica legislativă, în aplicarea sau în temeiul acestora, a unor norme sau acte administrative pretins a fi nelegale. Practic, în cauza de față, starea de pretinsă nelegalitate este ridicată la rang de neconstituționalitate, fiindu-i atribuit legiuitorului ordinar ceea ce acesta nu a prevăzut in terminis prin normele criticate.

20.

De asemenea, Curtea reține că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile și principiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale, infralegale sau a altor acte administrative între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale

Constituției . Curtea se pronunță numai asupra înțelesului prevederilor legale contrar

Constituției

dedus din raportarea la norme și principii constituționale, iar nu prin raportarea la interpretarea dată unor acte adoptate sau emise în virtutea legii a cărei neconstituționalitate se pretinde, în considerarea faptului că aceste interpretări își au pretinsul caracter neconstituțional al textelor cuprinse în normele primare. Ca atare, Curtea Constituțională se pronunță asupra problemelor de drept și nu asupra modului de interpretare și aplicare a legii. Cu privire la aceste aspecte a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 207 din 9 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019, paragraful 14, și

Decizia nr. 44 din 12 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 10 iunie 2013.

21.

Față de această împrejurare, având în vedere că, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, fără a putea modifica sau completa prevederile legii supuse controlului [ art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 ], Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, în raport cu prevederilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , coroborate cu cele ale

Legii nr. 24/2000 , astfel cum este formulată în prezenta cauză, nu se circumscrie prevederilor antereferite cuprinse în

Legea nr. 47/1992 , deoarece vizează chestiuni ce țin atât de modul de interpretare și aplicare a normelor legale ce reglementează obligațiile antrepozitarului autorizat, cât și o pretinsă omisiune legislativă cu privire la unele chestiuni ce țin de situația sigiliului aplicat de organele vamale ulterior expirării valabilității autorizației de antrepozit fiscal, aspecte ce excedează competențelor sale.

22.

În acest context, Curtea reține faptul că interpretarea și aplicarea în concret a normelor criticate la situațiile particulare invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate sunt aspecte ce țin de resortul instanței de judecată și al autorităților îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste dispoziții, coroborare cu celelalte norme în materie, în funcție de evoluția și de stadiul procedurilor fiscale prevăzute de lege, acestea nefiind chestiuni ce țin de resortul contenciosului constituțional. De altfel, pentru lămurirea unor astfel de chestiuni există instituția recursului în interesul legii sau al dezlegării unor chestiuni de drept, aspecte ce țin de resortul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

23.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate raportată la prevederile

art. 44

și

art. 45 din Constituție , Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit textului constituțional, dreptul de proprietate și accesul liber al persoanei la o activitate economică sunt garantate. Însă conținutul și limitele dreptului de proprietate, precum și exercitarea activității economice sunt stabilite de legiuitor, avându-se în vedere și interesul public național. Astfel, accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competența să stabilească sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora (a se vedea

Decizia nr. 362 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Or, astfel cum reiese din dosarul cauzei, în speța de față, sigiliile au fost aplicate sub supravegherea autorității competente sub forma și procedura prevăzute în normele metodologice pentru neplata unor accize datorate statului.

24.

Prin urmare, față de cele prezentate, Curtea constată că posibilitatea de a reglementa obligațiile antrepozitarului autorizat intră în marja de apreciere a legiuitorului, aspect permis și de prevederile

art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , potrivit căruia dreptul la respectarea bunurilor unei persoane nu interzice statelor să adopte reglementări privitoare la modul lor de folosire de către proprietar în conformitate cu interesul general sau care să asigure plata impozitelor, amenzilor sau a altor contribuții către stat.

25.

Astfel, normele legale criticate nu conduc la lipsirea dreptului de proprietate asupra instalațiilor sigilate, ci reprezintă, în conformitate cu prevederile constituționale, anumite limitări ale acestui drept, impuse de legiuitor în vederea ocrotirii unui interes public general, respectiv apărarea intereselor economice ale statului, prin asigurarea plății accizelor de către antrepozitari. Aceste norme constituie și o aplicare a dispozițiilor

art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală

în virtutea cărora cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, precum și ale

art. 135 alin. (2) lit. b) , potrivit căruia statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică și financiară. Prin urmare, antrepozitarii au obligația să respecte toate dispozițiile legale ce le reglementează activitatea, întrucât dispozițiile

art. 45 din Legea fundamentală

condiționează accesul liber la o activitate economică de respectarea dispozițiilor legale.

26.

Pentru toate aceste argumente, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 206^26 alin. (1) lit. c)

și

alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , în raport cu prevederile constituționale invocate în susținerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

27.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Euroavipo - S.A. din comuna Poșta Câlnău, județul Buzău, prin administrator judiciar, în Dosarul nr. 2.219/114/2015/a1 al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 206^26 alin. (1) lit. c)

și

alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2020.