Decizia nr. 827/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală , excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Pitești -– Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 6.225/109/2017, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.631D/2017.

2.

La apelul nominal lipsește partea. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 275 din 23 aprilie 2019 , despre care se arată că sunt aplicabile în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea penală nr. 69/C/CC/DL din 14 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.225/109/2017, Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală , excepție ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei încheieri prin care a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor

art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală , rezultă că o contestație formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar este suspensivă de executare. Se susține că aplicarea textului criticat în această interpretare încalcă libertatea individuală, astfel cum aceasta este protejată prin Constituție și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Se arată că, potrivit

art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală , contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare. În situația în care prima instanță a admis cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar, iar procurorul nu a formulat contestație, dispoziția de punere în libertate a inculpatului este definitivă, chiar dacă inculpatul, fiind nemulțumit de obligațiile stabilite în sarcina sa în cadrul măsurii arestului la domiciliu/controlului judiciar, a formulat contestație, întrucât în cadrul contestației nu i se poate crea o situație mai grea. În aceste condiții, instanța nu poate reveni asupra soluției de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu/controlul judiciar, urmând să analizeze doar criticile referitoare la conținutul arestului la domiciliu/controlului judiciar. Se susține că, în această situație, la expirarea termenului în care procurorul poate formula contestație, încheierea primei instanțe este executorie. Se arată că, dacă s-ar accepta interpretarea criticată, s-ar ajunge la situația în care, cu toate că prima instanță a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar, inculpatul ar rămâne privat de libertate o perioadă de timp de până la 9 zile. Or, de vreme ce judecătorul primei instanțe a stabilit că, pentru atingerea scopului prevăzut la

art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală , este suficientă măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar, privarea de libertate a inculpatului până la soluționarea contestației apare ca nejustificată, fiind contrară prevederilor

art. 23 alin. (9) din Constituție

și celor ale

art. 5 paragraful 1 din Convenție . Se susține că această interpretare descurajează inculpatul să formuleze calea de atac reglementată la

art. 204 din Codul de procedură penală

și, totodată, că ea este aplicabilă și prevederilor

art. 205 alin. (3)

și

art. 206 alin. (4) din Codul de procedură penală .

6.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7.

Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, în ipoteza reglementată la

art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală , încheierea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară este, deopotrivă, o încheiere de revocare a măsurii preventive inițiale, dar și o încheiere de luare a unei noi măsuri preventive. Așa fiind, faptul că legiuitorul nu enumeră această încheiere printre cele a căror executare nu se suspendă ca urmare a formulării contestației nu poate fi interpretat, per a contrario, în sensul că măsura preventivă inițială ar rămâne în ființă. Se susține că cea care urmează să fie pusă în executare, de îndată, nefiind afectată de formularea contestației de către inculpat, este noua măsură preventivă luată de instanță. Se afirmă că la aceeași concluzie conduc și prevederile

art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală , care impun

judecătorului să soluționeze contestația procurorului mai înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, aceasta însemnând că, în privința noii măsuri preventive, are efect suspensiv de executare numai contestația procurorului, nu și cea a inculpatului.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2 ,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală , care au următorul conținut: „Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare.“

11.

Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 23 alin. (9)

referitor la libertatea individuală și ale

art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, prin

Decizia nr. 275 din 23 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, prin care Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

13.

Prin decizia mai sus menționată, paragrafele 12-41, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 550 alin. (1) din Codul de procedură penală

reglementează regula generală potrivit căreia hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. Alineatul (2) al aceluiași articol reglementează posibilitatea stabilirii, la nivel legislativ, a situațiilor ce constituie excepții de la regula generală, în sensul că legiuitorul poate stabili că anumite hotărâri nedefinitive sunt executorii.

14.

Curtea a reținut că

art. 550 din Codul de procedură penală

nu distinge, acesta referindu-se la toate tipurile de hotărâri penale, întrucât orice hotărâre penală poate fi, în principiu, susceptibilă să fie pusă în executare în integralitatea sa ori să conțină dispoziții ce pot fi puse în executare (sentințe, decizii, încheieri).

15.

Așa fiind, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală

instituie o excepție de la regula generală reglementată prin

art. 550 alin. (1) din Codul de procedură penală , în sensul că, deși nedefinitive (acestea putând fi atacate cu contestație), încheierile prin care, în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi și libertăți dispune luarea unei măsuri preventive, cele prin care admite propunerea de prelungire a unei măsuri preventive ori cele prin care constată încetată de drept o măsură preventivă anterior dispusă sunt executorii de la data pronunțării.

16.

Curtea a constatat că această enumerare a textului determină concluzia potrivit căreia orice altă hotărâre referitoare la măsurile preventive pronunțată în cursul urmăririi penale este supusă regulii generale de la

art. 550 alin. (1) din Codul de procedură penală , fiind executorie de la momentul rămânerii definitive. Hotărârile referitoare la măsurile preventive pronunțate în cursul urmăririi penale pot privi revocarea măsurii preventive, înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai grea.

17.

În ceea ce privește hotărârea referitoare la înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, în cursul urmăririi penale, Curtea a observat că, potrivit

art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală , judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la

art. 202 alin. (1)

din același act normativ.

18.

Hotărârea referitoare la înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, în cursul urmăririi penale, poate fi contestată, potrivit

art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală .

19.

Curtea a constatat că încheierea prin care s-a dispus, în cursul urmăririi penale, înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai ușoară este executorie de la momentul rămânerii definitive, adică din momentul împlinirii termenului în care poate fi formulată contestația sau din momentul pronunțării încheierii prin care s-a soluționat contestația.

20.

Curtea a reținut că, în ceea ce privește soluționarea contestației, dispozițiile

art. 204 alin. (4)

și

alin. (5) din Codul de procedură penală

dispun că, în cazul contestației formulate de inculpat, aceasta se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare, iar contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior.

21.

Curtea a apreciat că termenul de 5 zile prevăzut de legiuitor în cazul soluționării contestației formulate de către inculpat nu este un termen de recomandare. Dimpotrivă, acest termen trebuie respectat în cazul în care durata de timp de la data înregistrării contestației formulate de către inculpat și până la expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior este mai mare de 5 zile. Numai în cazul în care această durată este mai mică de 5 zile sunt aplicabile cele statuate în practică, contestația formulată de către inculpat soluționându-se înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, practic într-un termen mai mic de 5 zile. Astfel, încheierea prin care sa dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta mai ușoară capătă caracter executoriu cel mai târziu la expirarea măsurii preventive mai grele (cea care se înlocuiește).

22.

În acest context, Curtea a observat că hotărârea prin care se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai ușoară poate fi contestată atât de inculpat, cât și de procuror.

23.

În ceea ce privește soluționarea contestației formulate exclusiv de către inculpat, ca regulă generală, Curtea a constatat că principiul enunțat anterior interzice instanței de apel sau de recurs în casație ca, soluționând cauza, să creeze o

situație mai grea pentru persoana care a declarat apel sau recurs în casație (în cazul în care doar aceasta a introdus calea de atac). Totodată, regula se aplică și în cazul apelului sau recursului în casație declarat de procuror în favoarea unei părți, în sensul că instanța de apel sau de recurs în casație, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru partea în favoarea căreia procurorul a declarat apel sau recurs în casație.

24.

Astfel, Curtea a remarcat că, deși la nivel constituțional nu se regăsește o dispoziție expresă care să prevadă principiul non reformatio in pejus, din jurisprudența Curții rezultă, cu valoare de principiu, că acesta reprezintă o componentă a accesului liber la justiție, fiind aplicabil în soluționarea tuturor căilor de atac prevăzute de lege. Așa fiind, Curtea a constatat că în cazul soluționării contestației formulate exclusiv de inculpat, în cursul urmăririi penale, împotriva înlocuirii unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, este aplicabil principiul non reformatio in pejus, în sensul că judecătorul de drepturi și libertăți nu poate să admită contestația și să înlăture aplicarea măsurii preventive mai ușoare.

25.

Astfel, Curtea a reținut că, într-adevăr, se ajunge la situația în care încheierea prin care s-a dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai ușoară nu este executorie de la momentul pronunțării, deși contestația este formulată exclusiv de către inculpat, soluționarea acesteia supunându-se principiului non reformatio in pejus. Cu alte cuvinte, măsura preventivă mai grea (care se înlocuiește) este executată în continuare, până la pronunțarea asupra contestației.

26.

Curtea a reținut că reglementarea arestului la domiciliu într-o secțiune distinctă în cadrul capitolului destinat măsurilor preventive, secțiune așezată între măsura arestului preventiv și măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, poate determina o analiză din perspectiva gravității pe care fiecare măsură preventivă o presupune, putându-se ajunge la concluzia că arestul la domiciliu este o măsură preventivă mai ușoară decât arestul preventiv.

27.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că arestul la domiciliu este o măsură preventivă privativă de libertate. Sub acest aspect, Curtea a reținut că, deși până la un anumit punct măsura preventivă a arestului la domiciliu este diferită de cea a arestului preventiv, din perspectiva naturii/substanței, duratei, efectelor, manierii de executare și a intensității, cele două măsuri privesc o interferență majoră în dreptul la libertate individuală a persoanei. Așa fiind, atât persoanele aflate în arest preventiv, cât și cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, care nu poate determina o discriminare pozitivă a celor din urmă, ambele categorii de persoane fiind în aceeași situație, aceea a privării de libertate ( Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, paragraful 26).

28.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „presupunând chiar că reclamantul ar putea fi considerat a fi consimțit să fie plasat sub arest la domiciliu, acest lucru nu poate fi echivalat cu eliberarea din detenție“ (Hotărârea din 5 iulie 2016, pronunțată în Cauza Buzadji împotriva Republicii Moldova, paragraful 110).

29.

Cu alte cuvinte, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu nu poate fi privită decât ca o formă continuă de privare de libertate. Un argument în acest sens îl reprezintă considerentele

Deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017, și cele ale

Deciziei nr. 740 din 3 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015.

30.

Potrivit celor prezentate anterior, atât arestul preventiv, cât și arestul la domiciliu sunt măsuri preventive privative de libertate. Astfel, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu reprezintă o formă continuă de privare de libertate. Acest fapt duce la concluzia că înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu nu presupune și punerea inculpatului în libertate. Punerea în libertate a inculpatului devine obligatorie când acesta nu mai este sub imperiul unei măsuri preventive privative de libertate, fiind sub imperiul unei măsuri restrictive de libertate, sau când față de acesta nu s-a mai dispus nicio măsură preventivă.

31.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală

este neîntemeiată, din perspectiva criticilor formulate.

32.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența mai sus enunțată, atât considerentele, cât și soluția pronunțată prin

Decizia nr. 275 din 23 aprilie 2019

își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

33.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 6.225/109/2017 și constată că dispozițiile

art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 decembrie 2019.