Decizia nr. 831/2019

Valer Dorneanu

Cristian Deliorga

Daniel-Marius Morar

Mona-Maria Pivniceru

Gheorghe Stan

Livia-Doina Stanciu

Elena-Simina Tănăsescu

Varga Attila

Cristina Teodora Pop

-

-

-

-

-

-

-

-

-

președinte

judecător

judecător

judecător

judecător

judecător

judecător

judecător

magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 205 alin. (1),

(4)

și

(5) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marian Mudure și de Călin-Dorin Ciorocan în Dosarul nr. 2.078/309/2017/a1.1.1 al Tribunalului Sălaj - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.894 D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc autorii excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepției au depus o cerere de judecare a cauzei în lipsă.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală

și de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 205 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală . Se arată că termenul de 48 de ore prevăzut la

art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală

a fost reglementat pentru a asigura celeritatea procedurii prin care este soluționată calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare. În privința termenului de 5 zile reglementat la

art. 205 alin. (4) din Codul de procedură penală , se susține că, pentru asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în privința cărora sunt dispuse, prelungirea măsurilor preventive se impune a fi făcută înaintea expirării acestora.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea penală nr. 75 din 7 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.078/309/2017/a1.1.1, Tribunalul Sălaj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 205 alin. (1),

(4)

și

(5) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marian Mudure și de Călin-Dorin Ciorocan într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de autorii excepției de neconstituționalitate.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile

art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt neconstituționale, în măsura în care nerespectarea termenului de 48 de ore din cuprinsul acestora nu atrage incidența prevederilor

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală . Se face trimitere la considerentele

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015

și se arată că procesul penal presupune, printre altele, respectarea unor termene reglementate în vederea menținerii unui ritm accelerat în desfășurarea acestuia, fără însă a împiedica aflarea adevărului și respectarea drepturilor procesuale ale părților. Se afirmă că stabilirea unor termene pentru desfășurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfășurarea procesului penal într-un termen rezonabil, iar, pe de altă parte, asigurarea timpului necesar părților pentru a-și exercita drepturile procesuale. Se susține că, în privința măsurilor preventive, termenele reglementate împiedică prelungirea duratei constrângerii impuse inculpatului peste limita necesară desfășurării procesului penal. În consecință, se arată că termenul de 48 de ore prevăzut în cuprinsul

art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală

nu poate fi decât un termen peremptoriu, având în vedere că rațiunea sa este aceea de a asigura dreptul la apărare al inculpatului și de a elimina arbitrarul în ceea ce privește dispunerea prelungirii arestării preventive.

7.

Referitor la dispozițiile

art. 205 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală , se arată că acestea creează discriminare între inculpat și procuror, prin faptul că prevăd termene diferite de soluționare a contestațiilor formulate de aceștia împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, fără ca pentru această diferență de regim juridic să existe motive obiective și rezonabile. Totodată, se susține că textele criticate pun inculpatul într-o situație defavorabilă, prin faptul că, spre exemplu, până la soluționarea contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive, acesta va continua să fie privat de libertate, cu toate că există posibilitatea ca judecătorul de la instanța superioară să admită contestația și să dispună înlocuirea arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară.

8.

Tribunalul Sălaj - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile

art. 205 alin. (1),

(4)

și

(5) din Codul de procedură penală

reglementează calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, neexistând nicio similitudine între acestea și dispozițiile

art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală , ce reglementează procedura prelungirii măsurii arestării preventive. Se arată că termenul de 5 zile prevăzut la

art. 235 alin. (1)

menționat anterior reprezintă intervalul de timp în care procurorul are obligația de a sesiza instanța de judecată cu propunerea de prelungire a măsurii preventive.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2 ,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 205 alin. (1) ,

(4)

și

(5) din Codul de procedură penală , care au următorul conținut:

(1)

Împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

[...]

(4)

Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare.

(5)

Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior.

13.

Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

și (5) referitor la statul de drept, ale

art. 16 alin. (1)

și (2) referitor la egalitatea în fața legii și ale

art. 21 alin. (1)-(3)

cu privire la dreptul la un proces echitabil.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile

art. 205 alin. (4)

și (5) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 275 din 23 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, paragrafele 25-27, a constatat că dispozițiile

art. 204 alin. (4)

și

alin. (5) din Codul de procedură penală

prevăd că, în cazul contestației formulate de inculpat, aceasta se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare, iar contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior.

15.

Curtea a apreciat că termenul de 5 zile prevăzut de legiuitor în cazul soluționării contestației formulate de către inculpat nu este un termen de recomandare. Dimpotrivă, acest termen trebuie respectat în cazul în care durata de timp de la data înregistrării contestației formulate de către inculpat și până la expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior este mai mare de 5 zile. Numai în cazul în care această durată este mai mică de 5 zile soluționarea contestației formulate de către inculpat se va face înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, practic într-un termen mai mic de 5 zile. Astfel, încheierea prin care s-a dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta mai ușoară capătă caracter executoriu cel mai târziu la expirarea măsurii preventive mai grele (cea care se înlocuiește).

16.

Or, având în vedere considerentele mai sus enunțate, precum și faptul că prevederile

art. 205 alin. (4)

și

(5) din Codul de procedură penală

sunt similare cu cele ale

art. 204 alin. (4)

și

(5) din același cod , Curtea reține că cele statuate prin

Decizia nr. 275 din 23 aprilie 2019

sunt aplicabile și în prezenta cauză.

17.

Așa fiind, nu poate fi reținută existența unui regim juridic diferit aplicabil procurorului și inculpatului, sub aspectul termenului de soluționare a contestațiilor formulate de aceștia împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, de natură a discrimina inculpatul în raport cu organul de urmărire penală și de a-i încălca acestuia dreptul la un proces echitabil, întrucât textele criticate se impune a fi interpretate în sensul că termenul de 5 zile, prevăzut la

art. 205 alin. (4) din Codul de procedură penală , reprezintă o garanție suplimentară, reglementată în favoarea inculpatului, în scopul evitării unor eventuale situații de incertitudine cu privire la posibilitatea acestuia de a-și apăra drepturile și interesele procesuale. Astfel, contestația formulată de inculpat, conform

art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală , nu va putea fi soluționată și după data expirării duratei măsurii preventive anterior dispuse, iar cea formulată de procuror nu poate să fie judecată înaintea momentului anterior referit. Prin urmare, termenul de 5 zile, prevăzut la

art. 205 alin. (4) din Codul de procedură penală , trebuie respectat în cazul în care durata de timp de la data înregistrării contestației formulate de către inculpat și până la expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior este mai mare de 5 zile, iar în situația în care această durată este mai mică de 5 zile, contestația formulată de către inculpat, conform

art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală , va fi soluționată, într-un termen mai mic de 5 zile, înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că textele criticate sunt în acord cu prevederile

art. 16 alin. (1)

și

art. 21 alin. (3) din Constituție .

18.

Prin aceeași decizie, invocată anterior, paragrafele 31-40, Curtea a constatat că, în cazul soluționării contestației formulate exclusiv de inculpat, în cursul urmăririi penale, împotriva înlocuirii unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, este aplicabil principiul non reformatio in pejus, în sensul că judecătorul de drepturi și libertăți nu poate să admită contestația și să înlăture aplicarea măsurii preventive mai ușoare. Astfel, într-adevăr, se ajunge la situația în care încheierea prin care s-a dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai ușoară nu este executorie de la momentul pronunțării, deși contestația este formulată exclusiv de către inculpat, soluționarea acesteia supunându-se principiului non reformatio in pejus.

19.

Cu alte cuvinte, măsura preventivă mai grea (care se înlocuiește) este executată în continuare, până la pronunțarea asupra contestației. Plecând de la aceste premise, Curtea a observat că în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu. În ceea ce privește măsura preventivă a arestului la domiciliu, Curtea a observat că a fost exprimată opinia în sensul că această măsură preventivă este una privativă de libertate, plasată, din punctul de vedere al gravității, între controlul judiciar (simplu sau pe cauțiune) și arestarea preventivă.

20.

Curtea a reținut că, într-adevăr, reglementarea acestei măsuri preventive într-o secțiune distinctă în cadrul capitolului destinat măsurilor preventive, secțiune cuprinsă între măsura arestului preventiv și măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, poate determina o analiză din perspectiva gravității pe care fiecare măsură preventivă o presupune, putându-se ajunge la concluzia că arestul la domiciliu este o măsură preventivă mai ușoară decât arestul preventiv.

21.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că arestul la domiciliu este o măsură preventivă privativă de libertate. Sub acest aspect, Curtea a reținut că, deși până la un anumit punct măsura preventivă a arestului la domiciliu este diferită de cea a arestului preventiv, din perspectiva naturii/substanței, duratei, efectelor, manierii de executare și a intensității, cele două măsuri privesc o ingerință majoră în dreptul la libertate individuală al persoanei. Așa fiind, atât persoanele aflate în arest preventiv, cât și cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, care nu poate determina o discriminare pozitivă a celor din urmă, ambele categorii de persoane fiind în aceeași situație, aceea a privării de libertate ( Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, paragraful 26). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că "presupunând chiar că reclamantul ar putea fi considerat a fi consimțit să fie plasat sub arest la domiciliu, acest lucru nu poate fi echivalat cu eliberarea din detenție (Hotărârea din 5 iulie 2016, pronunțată în Cauza Buzadji împotriva Republicii Moldova, paragraful 110). Cu alte cuvinte, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu nu poate fi privită decât ca o formă continuă de privare de libertate, un argument în acest sens reprezentându-l considerentele

Deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017, și cele ale

Deciziei nr. 740 din 3 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015.

22.

Așa fiind, în contextul celor anterior prezentate, Curtea a reținut că judecătorul de drepturi și libertăți apreciază neconstituționalitatea dispozițiilor criticate din perspectiva faptului că încheierea prin care se dispune înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a arestului cu cea a arestului la domiciliu nu este executorie de la momentul pronunțării și, astfel, inculpatul nu poate fi pus în libertate de la acest moment.

23.

Or, Curtea a reținut că, potrivit celor prezentate anterior, atât arestul preventiv, cât și arestul la domiciliu sunt măsuri preventive privative de libertate. Astfel, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu reprezintă o formă continuă de privare de libertate. Acest fapt duce la concluzia că înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu nu presupune și punerea inculpatului în libertate. Punerea în libertate a inculpatului devine obligatorie când acesta nu mai este sub imperiul unei măsuri preventive privative de libertate, fiind sub imperiul unei măsuri restrictive de libertate, sau când față de acesta nu s-a mai dispus nicio măsură preventivă.

24.

Având în vedere considerentele

Deciziei nr. 275 din 23 aprilie 2019 , precitată, precum și faptul că prevederile

art. 205 din Codul de procedură penală , referitoare la contestația împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, sunt similare cu cele ale

art. 204 din același cod , referitoare la contestația împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, Curtea reține că cele constatate prin decizia anterior menționată sunt aplicabile și în prezenta cauză. Prin urmare, nu poate fi reținută critica autorului excepției conform căreia textele criticate sunt neconstituționale, întrucât, până la soluționarea contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, inculpatul va continua să fie privat de libertate.

25.

Referitor la termenul de 48 de ore, prevăzut la

art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală , acesta este un termen procedural reglementat în vederea asigurării celerității procedurii de soluționare a contestației împotriva încheierilor pronunțate asupra măsurilor preventive, a cărui respectare garantează dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al inculpatului. Acesta constituie opțiunea legiuitorului, exercitată conform

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", fiind în acord cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Mudure și de Călin-Dorin Ciorocan în Dosarul nr. 2.078/309/2017/a1.1.1 al Tribunalului Sălaj - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 205 alin. (1) ,

(4)

și

(5) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 decembrie 2019.