Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție

Comunicatul din 11 ianuarie 2021

privind admisibilitatea cererii de stabilire a despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligației, formulată de creditor pe cale separată, în condițiile în care despăgubirile nu au fost solicitate anterior prin cererea de stabilire a sumei datorate cu titlu de penalități

prezumat în vigoare

Data actului
11 ianuarie 2021
Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție
Publicat în
Web
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 1.946 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

www.scj.ro

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 4088/99/2019

Nr. de înregistrare a sesizării: 63/ 1/2021

Data înregistrării sesizării: 11.01.2021

Conținutul sesizării:

Interpretarea dispozițiilor

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 , în ce privește admisibilitatea cererii de stabilire a despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligației, formulată de creditor pe cale separată, în condițiile în care despăgubirile nu au fost solicitate anterior prin cererea de stabilire a sumei datorate cu titlu de penalități formulată în condițiile

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 .

Minuta deciziei nr. 21 de la 5 aprilie 2021

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4088/99/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 , astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 138/2014 , după pronunțarea de către instanța de executare asupra cererii creditorului de fixare a sumei datorate cu titlu de penalități sau, în lipsa unei astfel de cereri, după împlinirea termenului de prescripție a executării silite, nu mai este admisibilă formularea de către creditor, în temeiul acestei norme speciale, a cererii de stabilire a despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligației de a face care implică faptul personal al debitorului.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.