Decizia nr. 23/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. 2.504/1999 al Judecătoriei Sectorului 3 București.

La apelul nominal răspunde consilier juridic Elena Iordanescu, reprezentant al Societății Comerciale "I.O.R." - S.A. din București. Lipsește Daniel Chiatca, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 165 din 21 octombrie 1999, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibila, în temeiul

art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

Reprezentantul Societății Comerciale "I.O.R." - S.A. din București solicita admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 mai 1999, pronunțată în Dosarul nr. 2.504/1999, Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București într-o cauza penală privind pe Petruta Oancea, invinuita de săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie în dăuna Societății Comerciale "I.O.R." - S.A. din București.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 220 alin. 4 din Codul penal sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, în sensul că instituie un regim juridic diferit pentru ocrotirea proprietății private a statului, prin acțiunea penală pusă în mișcare din oficiu, iar nu la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ca în cazul în care titularul proprietății private este o persoană fizica sau juridică.

Instanța de judecată, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata, deoarece art. 220 alin. 4 din Codul penal "nu este în concordanta cu art. 41 alin. (2) din Constituție, care asigura o egala ocrotire a proprietății private, indiferent de titular".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul sau de vedere Guvernul considera ca excepția ridicată este intemeiata, deoarece exceptarea de la cerința plângerii prealabile a persoanei vătămate și punerea în mișcare din oficiu a acțiunii penale în cazul în care imobilul este în întregime sau în parte al statului, "asigurând o apărare juridică mai energica a proprietății private a statului", duce la "o diferentiere neconstitutionala între protecția proprietății private a statului și protecția proprietății private a altor subiecte de drept [...], incalcand astfel art. 41 alin. (2) din Constituție, care asigura o egala ocrotire a proprietății private prin lege, indiferent dacă aceasta aparține statului sau altei persoane juridice sau fizice [...]".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, care au următoarea redactare: "Dacă imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților inlatura răspunderea penală."

În motivarea excepției se considera ca alin. 4 al art. 220 din Codul penal contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (2), referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietății private, indiferent de titular, apreciindu-se ca, deși prin acest text este ocrotită posesia, în realitate aceasta este vizata ca atribut al dreptului de proprietate. Se susține, de asemenea, ca prin dispozițiile sale textul de lege criticat instituie o discriminare interzisă de Constituție între protecția proprietății private a statului, caz în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, și ocrotirea proprietății private a altor titulari ai dreptului de proprietate, caz în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Curtea Constituțională retine ca art. 220 alin. 4 din Codul penal a mai fost supus controlului de constituționalitate, constatandu-se, prin Decizia nr. 165 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, ca dispoziția "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" din articolul menționat este neconstitutionala în raport cu prevederile constituționale ale art. 41 alin. (2) teza întâi, potrivit cărora "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". În motivarea deciziei menționate s-a arătat, în esenta, ca:

a) Dispozițiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal instituie o ocrotire penală diferita, dacă imobilul este "în întregime sau în parte al statului". Textul de lege menționat prevede că acțiunea penală urmează să fie pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în afară de cazul în care "acesta este în întregime sau în parte al statului", situație în care urmează să fie pusă în mișcare din oficiu.

b) Valoarea socială explicit apărată prin dispozițiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal este posesia pașnică și netulburata a unui imobil. În consecința, pentru existenta infracțiunii nu este relevanta natura dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui posesie este tulburata, ci numai calitatea de "persoana privată" a posesorului imobilului.

c) Prin dispozițiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se creează un regim juridic favorabil posesiei ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietatea privată a statului, în comparatie cu posesia ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietate privată particulară, ceea ce atrage, indirect, favorizarea unuia dintre titularii dreptului de proprietate privată. Asa fiind, aceste reglementări care diferentiaza apărarea, prin mijloace de drept penal, a unei valori sociale (posesia pașnică și netulburata a unui imobil), în funcție de titularul dreptului de proprietate asupra acelui imobil (statul sau, respectiv, altă persoană juridică ori persoana fizica), încalcă, atunci când nu este vorba despre bunuri aflate în proprietate publică, principiul consacrat în art. 41 alin. (2) din Constituție, referitor la ocrotirea în mod egal, prin lege, a proprietății private, indiferent de titular.

d) Textul de lege criticat este asemănător, atât ca formulare, cat și prin consecințele sale, cu textele art. 213 alin. 2 și art. 214 alin. 3 din Codul penal, în privinta cărora Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, și, respectiv, prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, ca dispozițiile "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" și, respectiv, "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului" sunt neconstituționale. Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția referitoare la dispozițiile art. 220 alin. 4 din Codul penal a fost identică celor adoptate prin deciziile menționate.

Fața de cele arătate, întrucât Curtea a constatat, prin decizii anterioare, neconstituționalitatea dispoziției legale criticate, aceasta nu mai poate face din nou obiectul unei excepții de neconstituționalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, în temeiul

art. 23 alin. (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată. Curtea retine însă ca, în speta, aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit după data de 12 mai 1999, când s-a pronunțat de către instanța de judecată încheierea de sesizare a Curții Constituționale și, prin urmare, la acea data excepția de neconstituționalitate era admisibilă, devenind inadmisibila ulterior.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. 2.504/1999, constatând ca excepția a devenit inadmisibila.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 februarie 2000.