HG nr. 247/2000
pentru trecerea unor bunuri, proprietate publică a statului, în proprietatea privată a statului și donarea acestora Asociației victimelor regimului comunist de ocupație și a veteranilor de război ai Armatei Române din Chișinău, Republica Moldova
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor art. 4 și ale
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă trecerea bunurilor prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din proprietatea publică a statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în proprietatea privată a statului.
Articolul 2
Se aprobă donarea de către statul român a bunurilor prevăzute la art. 1 Asociației victimelor regimului comunist de ocupație și a veteranilor de război ai Armatei Române din Chișinău, Republica Moldova.
Articolul 3
Se autorizeaza Ministerul Apărării Naționale sa predea bunurile prevăzute la art. 1 pe bază de proces-verbal de predare-preluare, încheiat cu reprezentantul asociației, pe baza căruia acestea vor fi scăzute din gestiune.
Transportul materialelor se va face prin grija Ministerului Apărării Naționale.
PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: Ministrul apărării naționale, Sorin Frunzaverde p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Eugen Dijmarescu, secretar de stat Ministrul finanțelor, Decebal Traian Remes
Anexa SITUAȚIA
privind bunurile aflate în proprietatea publică a statului și
în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care trec în
proprietatea privată a statului pentru a fi donate Asociației
victimelor regimului comunist de ocupație și a veteranilor de război
ai Armatei Române din Chișinău, Republica Moldova
Nr. crt
Denumirea bunurilor .
U.M.
Cantitatea
Valoarea (mii lei)
Observații
1.
Autoturism Dacia 1310
bucată
1
50.280
2.
Costum de postav kaki
bucată
4.000
2.280.048
3.
Calculator PC 80586 cu imprimantă
bucată
1
19.800
TOTAL:
2.350.128
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.