Decizia nr. 21/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1 -91^5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată în Dosarul nr. 20/1999 al Curții Militare de Apel de Gheorghe Trutulescu, Ioan Suciu, Catalin Tanase, Constantin Minea, Liviu Constantin Lazar, Silviu Dimitrie Eftimie, Gabriel Negoescu, Dumitru Popescu, Valentin Vasilescu, Marian Chiata, Zenobie Ioan Aldulescu, Bogdan Corin Aldulescu, Stelian Gheorghe, Daniela Nicoleta Negoescu, Sorin Cristian Rosca, Ștefan Andreias, Chahin Nizar, Hitam Silim și Jamal Al Atm.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 ianuarie 2000, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 2 februarie 2000 și apoi pentru data de 3 februarie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 11 octombrie 1999, Curtea Militară de Apel a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Trutulescu, Ioan Suciu, Catalin Tanase, Constantin Minea, Liviu Constantin Lazar, Silviu Dimitrie Eftimie, Gabriel Negoescu, Dumitru Popescu, Valentin Vasilescu, Marian Chiata, Zenobie Ioan Aldulescu, Bogdan Corin Aldulescu, Stelian Gheorghe, Daniela Nicoleta Negoescu, Sorin Cristian Rosca, Ștefan Andreias, Chahin Nizar, Hitam Silim și Jamal Al Atm. Excepția a fost motivată prin cerere scrisă, depusa la dosarul instanței de judecată de apărătorii lui Dumitru Popescu și Sorin Cristian Rosca, iar apărătorii celorlalți autori ai excepției menționați au achiesat, prin susținerile orale, la motivele astfel invocate.

Obiectul cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate îl constituie soluționarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale nr. 19 din 18 februarie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial București, prin care autorii excepției de neconstituționalitate au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabanda, complicitate la contrabanda, asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, fals, uz de fals, mărturie mincinoasă, calcare de consemn și reținerea sau distrugerea de înscrisuri. Pentru dovedirea faptelor penale imputate autorilor excepției au fost folosite ca mijloace de proba, printre altele, și înregistrări audio și video, reglementate prin dispozițiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepției autorii acesteia considera ca se impune ca dispozițiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală să fie raportate la dispozițiile Constituției și la prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ținându-se seama ca, potrivit art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din legea fundamentală, acestea fac parte din dreptul intern și au prioritate. Potrivit prevederilor convenției cauzele privind încălcarea drepturilor fundamentale ale omului se soluționează pe plan local "pentru a permite valorificarea imediata a acestor drepturi și a se evita astfel deciziile de condamnare din partea jurisdictiilor de la Strasbourg". Se susține în continuare ca prevederile art. 6 din convenție impun statelor semnatare "garantarea unei bune justiții". În legătură cu obligația de protecție a acestor drepturi fundamentale se invoca jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului care a stabilit, în mod constant, ca prin convenție se fixează doar "un nivel minim de protecție, pe care statele sunt încurajate sa îl asigure, însă nu pot cobori măsurile de protecție sub acest nivel minim". În mod concret autorii excepției susțin ca dispozițiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 26 și 28 din Constituție, care consacra dreptul la viața intima, familială și privată și, respectiv, dreptul la secretul corespondentei, drept în care este inclus și secretul convorbirilor telefonice. În opinia autorilor excepției dispozițiile art. 26 și 28 din Constituție "nu prevăd posibilitatea restrângerii drepturilor garantate și pentru cazul existenței datelor sau indiciilor temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unor infracțiuni avute în vedere de art. 91^1 din Codul de procedură penală". Pe de altă parte, mai susțin autorii excepției, dispozițiile legale criticate încalcă și dreptul persoanei la respectarea vieții sale private și de familie, consacrat prin art. 8 din convenție, text conform căruia orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și a corespondentei sale, iar amestecul unei autorități publice în exercitarea drepturilor fundamentale este permis numai dacă este prevăzut prin lege și dacă acesta constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară securității naționale, siguranței publice, bunastarii economice a tarii, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau a moralei, protecției drepturilor și libertăților altor persoane. Or, se susține în continuare, nu este prevăzută și condiția existenței datelor sau indiciilor temeinice privind pregătirea ori săvârșirea unor infracțiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu, asa cum prevăd dispozițiile legale criticate. Nici dispozițiile art. 26 și 28 din Constituție nu prevăd ca, în cazul în care exista asemenea date sau indicii, este permis amestecul autorităților publice în exercitarea drepturilor la viața intima, familială și privată și la secretul corespondentei. Prin urmare, drepturile fundamentale menționate nu pot fi restrânse.

Se arata totodată ca dispozițiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală nu numai ca sunt neconstituționale, dar ele lasă loc arbitrariului, afectand însăși substanța dreptului. În sprijinul acestei sustineri este invocată jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, care în cazul "Malone contra Regatului Unit", 1985, a statuat ca statele semnatare ale convenției trebuie ca, în dreptul lor intern, să ofere protecție indivizilor împotriva amestecului arbitrar al puterii publice în exercițiul drepturilor garantate de dispozițiile art. 8 pct. 1 din convenție.

Autorii excepției critica dispozițiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală și pentru faptul ca acestea, datorită necorelarii lor cu dispozițiile art. 26 și 28 din Constituție și cu cele ale art. 8 din convenție, "sunt eliptice, de natura sa dea naștere la interpretări abuzive". Se arata ca înregistrările audio și video se efectuează cu autorizația procurorului pentru durata de până la cel mult 30 de zile, autorizația putând fi prelungită de procuror pentru același număr de zile. În opinia autorilor excepției dispozițiile legale criticate nu conțin garanții procesual penale care să stavileasca abuzurile și să ofere cadrul legal persoanei interesate sa conteste legalitatea înregistrărilor, în sensul de a se verifica dacă au fost respectate dispozițiile legale privind înregistrarea și certificarea înregistrărilor. Se precizează ca singura posibilitate a celui vătămat, în mod nejustificat, prin activitatea de interceptare a convorbirilor telefonice, dispusă prin mandat, este aceea de a se adresa cu plângere, în temeiul art. 278 din Codul de procedură penală, prim-procurorului sau procurorului ierarhic superior, după caz. Se apreciază ca un asemenea control a posteriori este insuficient pentru a garanta legalitatea înregistrărilor, având în vedere ca procedura de autorizare a acestor operațiuni este data în competența exclusiva a procurorului desemnat fie de prim-procurorul parchetului de pe lângă curtea de apel, fie de procurorul general, fără sa existe un control din partea altui organ. Se susține ca lipsa unui control jurisdicțional al înregistrărilor audio-video, chiar dacă un asemenea control este posibil numai după finalizarea lor, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, privitoare la accesul liber la justiție. Pe de altă parte, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale și pentru ca acorda posibilitatea procurorului să își prelungească propria măsura de autorizare. Acest atribut se impune sa apartina "unei persoane independente, respectiv unui judecător".

Se mai arata ca dispozițiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală nu reglementează obligația organului de urmărire penală și a procurorului de a depune în dosarul penal acele acte și materiale care au fost avute în vedere de procuror atunci când a acordat sau a prelungit autorizația de înregistrare, în scopul de a se putea verifica legalitatea autorizării. De asemenea, aceleași dispoziții nu reglementează măsuri de precautie, astfel încât înregistrările efectuate să fie "intacte și complete, [...] în scopul de a fi controlate, eventual, de către judecători și de către apărare".

Se susține, în alta ordine de idei, ca dispozițiile legale criticate au permis Serviciului Roman de Informații, Serviciului de Informații Externe, Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție și Tribunalului Militar Teritorial București sa încalce drepturile fundamentale prevăzute la art. 21, 26 și 28 din Constituție, prin aceea ca:

- Serviciul Roman de Informații și Serviciul de Informații Externe au refuzat sa pună la dispoziție celor interesați documentația în baza căreia au solicitat și au obținut autorizația de interceptare, pentru a se putea verifica legalitatea acțiunii;

- procurorul a refuzat sa pună la dispoziție inculpaților, avocaților și judecătorilor, cu ocazia judecații, documentația în baza căreia s-a acordat autorizația de interceptare și astfel a fost imposibil să se verifice legalitatea acțiunii;

- Serviciul de Informații Externe a prezentat Parchetului Militar acte din care au fost scoase diverse pasaje, necomunicand interceptarile integrale nici la cererea tribunalului, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel a prezentat tribunalului note de constatare a unor convorbiri telefonice înregistrate neautorizat sau vadit fragmentate prin scoaterea unor pasaje;

- Tribunalul a refuzat sa verifice cum a intrat Parchetul în posesia unor tabele telefonice din rețelele telefonice G.S.M. "Dialog" sau "Connex".

Instanța de judecată, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, considera, în principiu, ca ridicarea acesteia este admisibilă, întrucât în cauza "exista dovezi din care rezultă ca au fost luate măsuri, au fost desfășurate activități și s-au întocmit acte cu caracter de proba în temeiul art. 90 alin. 2 și la art. 91 din Codul de procedură penală". Cadrul general al activităților privind interceptarile convorbirilor telefonice este reglementat prin dispozițiile Codului de procedura penală care constituie și temeiul legal pentru folosirea ca probe în procesul penal a datelor obținute. Se apreciază ca, întrucât în baza dispozițiilor art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală s-au făcut acte procesuale și s-au administrat probe pe baza cărora s-a întocmit actul de sesizare, soluționarea cauzei depinde de acestea. Instanța considera ca aceste dispoziții sunt constituționale, întrucât, potrivit prevederilor art. 49 alin. (1) din legea fundamentală, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege - astfel cum este, în speta, Codul de procedură penală - și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranței naționale, desfășurarea instrucției penale și alte finalitati expres enumerate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a transmite punctele lor de vedere.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca susținerea privind încălcarea dispozițiilor art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este nefondata, întrucât, conform pct. 2 al art. 8, "o ingerinta în exercitarea libertății de comunicare este admisibilă dacă vizează, printre altele: protejarea securității naționale, a ordinii publice și pentru prevenirea faptelor penale". În acest sens se invoca jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, concretizata în cauzele: "Klass și alții contra Germaniei", 1978, "Malone contra Regatului Unit", 1985, "Huvig contra Frantei", 1990. Asadar, datele sau indiciile temeinice la care fac trimitere dispozițiile art. 91^1 din Codul de procedură penală sunt incluse în motivele pentru care, în conformitate cu art. 8 din convenție, se poate dispune interceptarea convorbirilor telefonice. În ceea ce privește susținerea ca dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale pentru că nu prevăd obligarea organelor de urmărire penală să depună la dosar probele pe care s-au întemeiat atunci când s-a dispus prelungirea autorizației de înregistrare, precum și în ceea ce privește invocarea unor împrejurări ivite în cursul judecații, de natura sa aducă atingere drepturilor apărării, Guvernul apreciază ca problemele ridicate nu reprezintă o critica de neconstituționalitate, ele ținând de modul de aplicare a legii. Se mai arata ca sunt nefondate și susținerile privind încălcarea prevederilor art. 26 și 28 din Constituție, întrucât dispozițiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală îndeplinesc condițiile cerute de art. 49 din Constituție pentru restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, respectiv legalitatea măsurii, scopul acesteia vizând desfășurarea instrucției penale, precum și proportionalitatea măsurii cu situația care a determinat-o.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

Cu ocazia dezbaterilor în fața Curții Constituționale autorii excepției de neconstituționalitate au adus noi argumente în motivarea aspectelor de neconstituționalitate, care, în esenta, au următorul conținut:

1. Cu privire la restrangerea exercițiului dreptului la secretul corespondentei unii reprezentanți ai autorilor excepției au susținut ca exercițiul acestui drept nu poate fi restrâns, deoarece art. 28 din Constituție stabilește fără echivoc ca el este inviolabil și nu prevede nici o limitare specială a acestei garanții fundamentale. Faptul ca în structura Constituției textul art. 49, privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, este situat la sfârșitul cap. II, referitor la drepturile și libertățile fundamentale, din cadrul titlului II, creează aparenta ca ar putea fi restrâns oricare dintre drepturi și libertăți. Însă, de exemplu, dispozițiile art. 22 din Constituție, care consacra dreptul la viața și integritate fizica și psihică, prevăd ca acest drept nu poate fi restrâns, el fiind garantat în mod necondiționat. De asemenea, se susține că nu poate fi restrâns exercițiul dreptului la protecția copiilor și a tinerilor sau exercițiul dreptului la protecția persoanelor cu handicap, drepturi consacrate de art. 45 și 46 din Constituție. Atunci când legiuitorul constituant a voit sa restrângă exercițiul unor drepturi, a enuntat și cazurile de restrangere ori a prevăzut ca se vor stabili prin lege limitele și condițiile de exercitare în chiar textul prin care le-a consacrat. Astfel, exercițiul dreptului la libertatea individuală, precum și exercițiul dreptului la inviolabilitatea domiciliului, prevăzute la art. 23 și 27 din Constituție, pot fi restrânse în condițiile prevăzute cumulativ la art. 23 și 49, respectiv la art. 27 și 49 din legea fundamentală. Dispozițiile art. 40 din Constituție, care consacra dreptul la greva, prevăd ca "Legea stabilește condițiile și limitele exercitării acestui drept [...]". S-a mai susținut ca legiuitorul constituant nu a lăsat la libera apreciere a legiuitorului ordinar posibilitatea de a restrânge exercițiul oricăruia dintre drepturile fundamentale, ci a precizat expres posibilitatea restrângerii prin lege a exercițiului unor drepturi, atunci când a considerat necesară măsura restrângerii, în condițiile prevăzute la art. 49 din Constituție.

Alți reprezentanți ai autorilor excepției au considerat ca exercițiul drepturilor prevăzute la art. 26 și 28 din Constituție poate fi restrâns prin ingerinta autorității publice în scopul înregistrării convorbirilor telefonice, însă numai în cadrul procesului penal, care se declanseaza prin acte procedurale. Astfel, în temeiul art. 21 din Constituție, persoana lezata s-ar putea plange că nu au existat date și indicii temeinice care să justifice măsura luată.

2. S-a mai susținut cu ocazia dezbaterilor ca restrangerea exercițiului dreptului la secretul convorbirilor telefonice ataca însăși substanța dreptului, fiind încălcat principiul proportionalitatii prevăzut la art. 49 alin. (2) din Constituție.

3. Cu privire la cerința care izvorăște din jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru ca ingerinta autorității publice în exercitarea unor drepturi să fie considerată prevăzută de lege s-a arătat ca trebuie ca norma interna care constituie baza legală a ingerintei să fie suficient de accesibila și previzibila. Or, dispozițiile legale criticate nu sunt suficient de precise și ele nu prevăd garanții adecvate. S-a invocat practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în cazurile "Huvig contra Frantei", 1990, și "Kruslin contra Frantei", 1990, ca legile care autorizeaza ascultarea convorbirilor telefonice trebuie să fie redactate în termeni "deosebit de precisi", ținând seama ca procedeele tehnice utilizate se perfectioneaza rapid.

4. Cu privire la lipsa unor garanții din cuprinsul dispozițiilor art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală, care să ofere protecție contra abuzurilor autorităților publice, s-a susținut ca dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, pentru că nu cuprind enumerarea cazurilor în care este admisă interceptarea convorbirilor telefonice, permitand astfel ca această măsură să poată fi luată arbitrar. De asemenea, s-a arătat ca aceleași dispoziții nu conțin nici o garanție procesual penală, întrucât, potrivit art. 278 din Codul de procedură penală, plângerea contra actelor procurorului se rezolva pe linie ierarhica, în cadrul organizatoric al parchetelor. Prin Decizia nr. 486/1997 Curtea Constituțională a constatat ca aceste dispoziții sunt constituționale numai în măsura în care nu-l opresc pe cel nemulțumit de soluționarea unei astfel de plângeri să se adreseze justiției. Aceasta decizie însă a fost pronunțată ulterior interceptarii convorbirilor telefonice efectuate în cauza, iar efectele sale, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituție, se produc numai pentru viitor, asa încât persoanele interesate, părți în proces, nu au putut la acel moment al interceptarii să se adreseze justiției.

5. În temeiul

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, s-a solicitat extinderea excepției de neconstituționalitate și asupra dispozițiilor art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora expertizele de specialitate se pot efectua de un laborator medico-legal, de un laborator de expertiza sau de un institut de specialitate. S-a considerat ca în fața instanței de fond se impune să se efectueze o expertizare a vocii și a vorbirii, înregistrată pe banda magnetica, de către Institutul Național de Expertize Criminalistice - I.N.E.C., înființat prin

Hotărârea Guvernului nr. 368/1998 , adăugându-se însă ca acest institut nu are dotarea necesară pentru identificarea vocii inculpaților și, prin urmare, nu exista garanții pentru a inlatura arbitrariul în procesul penal.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susținerile părților, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și

Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală, cuprinse în titlul III cap. II secțiunea V^1 "Înregistrările audio sau video", care reglementează înregistrările audio sau video ca mijloace de proba, în sensul dispozițiilor art. 64 din același cod, dispoziții potrivit cărora: "Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sunt: declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatările tehnico-științifice, constatările medicolegale și expertizele."

Dispozițiile legale criticate au următorul cuprins:

- Art. 91^1: "Înregistrările pe banda magnetica ale unor convorbiri efectuate cu autorizarea motivată a procurorului desemnat de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu, iar interceptarea este utila, pentru aflarea adevărului, pot servi ca mijloace de proba, dacă din conținutul convorbirilor înregistrate rezultă fapte sau împrejurări de natura să contribuie la aflarea adevărului.

Autorizarea procurorului se da pentru durata necesară înregistrării, până la cel mult 30 de zile, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Autorizarea poate fi prelungită în aceleași condiții, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Înregistrările prevăzute în alin. 1 pot fi făcute și la cererea motivată a persoanei vătămate privind comunicările ce-i sunt adresate, cu autorizarea procurorului anume desemnat de procurorul general.";

- Art. 91^2: "Despre efectuarea înregistrărilor menționate în art. 91^1, organul de urmărire penală întocmește un proces-verbal în care se menționează autorizația data de procuror pentru efectuarea interceptarii, numărul sau numerele posturilor telefonice între care se poarta convorbirile, numele persoanelor care le poarta, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri în parte și numărul de ordine al rolei sau casetei pe care se face imprimarea. Convorbirile înregistrate sunt redate integral în forma scrisă și se atașează la procesul-verbal, cu certificarea pentru autenticitate de către organul de urmărire penală, verificat și contrasemnat de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauza. La procesulverbal se atașează, de asemenea, caseta sau rola care conține înregistrarea convorbirii, în original, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală.";

- Art. 91^3: "Modalitățile și condițiile de efectuare a înregistrărilor arătate în art. 91^1 și 91^2 sunt aplicabile și în cazul oricărei alte înregistrări a convorbirilor pe banda magnetica, autorizate conform legii.";

- Art. 91^4: "Dispozițiile art. 91^1 sunt aplicabile și în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută în art. 91^2, cu excepția redarii în forma scrisă, după caz.";

- Art. 91^5: "Mijloacele de proba prevăzute în prezenta secțiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părților ori din oficiu.

Înregistrările prevăzute în prezenta secțiune, prezentate de părți, pot servi ca mijloace de proba, dacă nu sunt interzise de lege."

Autorii excepției susțin ca aceste dispoziții legale sunt neconstituționale în principal pentru ca sunt contrare prevederilor art. 21, 26, 28 și 49 alin. (2) din Constituție, precum și prevederilor art. 6, 8, 17, 18 și 60 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prevederile constituționale invocate în motivarea excepției au următorul cuprins:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 26: "(1) Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intima, familială și privată.

(2) Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";

- Art. 28: "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."

Dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate în motivarea excepției, au următorul cuprins:

- Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului, pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.

2. Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.";

- Art. 8: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului sau și a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naționala, siguranța publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.";

- Art. 17: "Nici o dispoziție din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta convenție sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi și libertăți decât acelea prevăzute de aceasta convenție.";

- Art. 18: "Restrangerile care, în termenii prezentei convenții, sunt aduse respectivelor drepturi și libertăți nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.";

- Art. 60: "Nici o dispoziție din prezenta convenție nu va fi interpretată ca limitand sau aducând atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părți contractante sau oricărei alte convenții la care aceasta parte contractantă este parte."

De asemenea, în examinarea constituționalității textelor legale Curtea ia în considerare și prevederile art. 20 din Constituție, potrivit cărora: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale."

Totodată Curtea are în vedere și prevederile art. 11 din Constituție, potrivit cărora: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."

În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea observa ca, deși autorii excepției susțin neconstituționalitatea întregii secțiuni V^1 a titlului III din Codul de procedură penală, totuși, din analiza argumentelor invocate în motivarea excepției rezultă ca în realitate sunt criticate numai dispozițiile art. 91^1, respectiv: posibilitatea autorizării de către procuror a înregistrării pe banda magnetica a unor convorbiri efectuate; posibilitatea prelungirii autorizației; nereglementarea caii de atac în justiție împotriva autorizației date de procuror sau a prelungirii acesteia; neobligarea organului de urmărire penală la depunerea probelor avute în vedere la solicitarea și la autorizarea înregistrării. Articolele următoare din secțiunea V^1 reglementează condițiile de forma ale înregistrărilor, ale certificării autenticității și ale redarii acestora, obligativitatea modalităților și condițiilor de efectuare a înregistrărilor prevăzute la art. 91^1 și în cazul oricărei alte înregistrări a convorbirilor, ca și în cazul înregistrării de imagini, precum și posibilitatea supunerii expertizei tehnice a mijloacelor de proba prevăzute în secțiunea V^1. De altfel, în cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate au fost folosite ca mijloace de proba numai înregistrări pe banda magnetica ale unor convorbiri interceptate, iar modul concret în care în speta au fost realizate interceptarea, înregistrarea și redarea convorbirilor nu constituie o problemă care să fie supusă controlului de constituționalitate a legilor, ci este o problemă de aplicare a legii, asupra căreia Curtea Constituțională nu se poate pronunța, aceasta rămânând în competența instanței judecătorești care soluționează procesul penal.

Examinând conținutul prevederilor legale criticate prin excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituție, "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate". Apărarea eficienta a tuturor acestor valori presupune, în unele cazuri și în condiții riguros reglementate, restrangerea exercițiului chiar și al unor drepturi și libertăți fundamentale.

Curtea retine, de asemenea, ca interceptarea și înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini, fără acordul persoanei vizate, constituie, într-adevăr, o restrangere a exercițiului dreptului la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private, precum și a exercițiului dreptului la inviolabilitatea secretului convorbirilor și al celorlalte mijloace legale de comunicare, drepturi fundamentale consacrate prin art. 26 alin. (1) și art. 28 din Constituție. Pe de altă parte însă, Curtea mai constata ca însăși Constituția prevede la art. 49 posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, în cazuri și în condiții limitativ și precis determinate. Sub acest aspect respectarea condițiilor stabilite de Constituție pentru restrangerea exercițiului drepturilor consacrate prin art. 26 alin. (1) și art. 28, precum și asigurarea garanțiilor împotriva unor îngrădiri abuzive ale exercițiului drepturilor respective rezultă din analiza redactarii textelor de lege criticate.

a) Astfel condiția restrângerii exercițiului dreptului "numai prin lege" se reflecta prin însuși faptul reglementării acesteia, în detalii, prin secțiunea V^1 a titlului III din Codul de procedură penală, care, ca natura juridică, este o lege.

b) Condiția ca restrangerea exercițiului dreptului să fie impusa pentru "desfășurarea instrucției penale" este îndeplinită prin indicarea în alin. 1 al art. 91^1 din Codul de procedură penală a cerinței ca autorizarea înregistrării convorbirilor să se facă numai "dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu, iar interceptarea este utila, pentru aflarea adevărului", precum și a cerinței ca pot servi ca mijloace de proba numai înregistrările din al căror conținut "rezultă fapte sau împrejurări de natura să contribuie la aflarea adevărului".

c) Condiția proportionalitatii este în mod evident îndeplinită, dacă se are în vedere importanța valorilor aparate împotriva infracțiunilor, valori prevăzute la art. 1 din Codul penal ("Legea penală apara, împotriva infracțiunilor, România, suveranitatea, independenta, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept"), valori raportate la gradul de restrangere a exercițiului unor drepturi pentru potentialii infractori, iar faptul ca însăși existenta dreptului sau a libertății nu este atinsa rezultă din dispozițiile alin. 2 al art. 91^1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora restrangerea nu poate fi decât vremelnică, autorizarea interceptarii și înregistrării convorbirilor acordându-se doar pentru cel mult 30 de zile, cu posibilitatea eventualei prelungiri pentru motive temeinic justificate.

Examinând susținerile autorilor excepției de neconstituționalitate, referitoare la lipsa garanțiilor procedurale pentru prevenirea sau înlăturarea eventualelor abuzuri în aplicarea dispozițiilor legale criticate, Curtea Constituțională constata ca acestea nu sunt întemeiate. Într-adevăr, în textele art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală sunt prevăzute suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificarii emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a consemnarii și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redarii integrale a acestora, iar eventuala nerespectare de către organul de urmărire penală a acestor reglementări nu constituie, astfel cum s-a mai arătat anterior, o problemă de constituționalitate a textelor legale, ci una de aplicare a lor, ceea ce însă excede competentei Curții Constituționale, întrucât, potrivit tezei a doua a alin. (3) al

art. 2 din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției". Asa fiind, examinarea și soluționarea acestor aspecte sunt de competența exclusiva a instanței de judecată investite cu soluționarea procesului penal.

În lumina dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituție Curtea constata, de asemenea, ca dispozițiile legale criticate nu încalcă nici prevederile actelor internaționale aplicabile în materie.

De altfel, în cadrul preocuparilor pentru perfecționarea legislației, inclusiv sub aspectul realizării reformei procedurii penale, dispozițiile art. 91^1-91^5 au fost introduse în Codul de procedură penală prin

Legea nr. 141/1996

tocmai în scopul punerii de acord a reglementărilor interne cu reglementările internaționale pertinente.

Astfel Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale admite prin prevederile art. 8 pct. 2 amestecul unei autorități publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și familiale a persoanei, a domiciliului sau și a corespondentei sale, "în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naționala, siguranța publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale [...]". Culegerea de informații și date cu privire la pregătirea săvârșirii unor infracțiuni sau la derularea acțiunilor cu caracter infractional se realizează, fără indoiala, în scopul "desfășurării instrucției penale" (chiar dacă se face anterior momentului începerii urmăririi penale) și constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de "prevenire a faptelor penale".