Decizia nr. 711/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OG nr. 137/2000 31 august 2000 (prevederi anume) privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare
- HG nr. 442/2016 22 iunie 2016 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea Națio…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ioana Marilena Chiorean
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 20 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Gheorghe Mocanu în Dosarul nr. 6.089/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 147D/2019.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autorul excepției a depus o cerere prin care învederează că a depus taxă de timbru, sens în care a anexat o chitanță în valoare de 10 lei. De asemenea, a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, în vederea reprezentării sale gratuite de către un apărător, deoarece este nevăzător, sens în care formulează și o cerere de amânare a cauzei pentru redactarea încheierii referitoare la cererea de ajutor public judiciar.
3.
Având cuvântul asupra acestei cereri formulate de autorul excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public arată că nu este de acord cu amânarea cauzei, deoarece procedura acordării ajutorului public judiciar nu este aplicabilă în fața Curții Constituționale.
4.
Pronunțându-se asupra cererii formulate de autorul excepției de neconstituționalitate, Curtea respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar, deoarece, potrivit
Hotărârii sale nr. 20 din 17 septembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 octombrie 2008, „dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilă nu sunt aplicabile Curții Constituționale, nefiind compatibile cu natura procedurii în fața acesteia“, iar „o atare cerere se adresează instanței judiciare competente pentru soluționarea cauzei în care se solicită ajutorul public judiciar. Pe cale de consecință, solicitantul poate formula cerere în fața instanței la care ridică excepția de neconstituționalitate, urmând ca aceasta să decidă potrivit dispozițiilor legale în vigoare.“
5.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece analiza instanței de contencios administrativ asupra hotărârii Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu se referă doar la legalitatea acestui act, ci și la temeinicia lui.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
6.
Prin Încheierea din 23 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.089/2/2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 20 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gheorghe Mocanu, în cadrul soluționării unei cauze de contencios administrativ, având ca obiect acțiunea în anularea Hotărârii nr. 442 din 29 iunie 2016 emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
7.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, în măsura în care restrâng posibilitatea instanței judecătorești de a analiza/verifica hotărârea Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării numai sub aspectul legalității acesteia, excluzând un control de temeinicie. O eventuală interpretare a textului de lege criticat în sensul că instanța judecătorească, învestită cu o plângere împotriva acestei hotărâri, și-ar limita competența numai la verificarea legalității acestui act încalcă accesul liber la justiție. Deși, potrivit
art. 20 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , „acțiunea de investigare“ este întreprinsă de Colegiul director, totuși, stabilirea temeiniciei unei acuzații în materia analizată (cea a faptelor de discriminare) nu se poate referi în exclusivitate la Consiliu, care, deși este un for jurisdicțional, nu se bucură de toate garanțiile de independență și de imparțialitate asigurate de o instanță de judecată. În plus, accesul la justiție, care, deși este recunoscut, s-ar limita nejustificat numai la analiza legalității, fapt ce reduce în mod conștient posibilitatea reală ca raportul conflictual să poată fi tranșat pe fond de către o instanță independentă. Prin comparație, în procedura de contestare a proceselor-verbale de stabilire a contravențiilor, faptele reținute pot fi stabilite și verificate în faza judiciară a contestației de către instanța judecătorească. În concluzie, soluția legislativă care restrânge posibilitatea controlului judecătoresc numai la aspectele care vizează legalitatea adoptării unei soluții de către Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării încalcă dreptul de acces liber la justiție, consacrat de
art. 21 din Constituție
și de
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile
art. 53 din Legea fundamentală , fiind o măsură nenecesară într-o societate democratică, excesivă și disproporționată.
8.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate, considerând că această opinie este obligatorie doar când excepția de neconstituționalitate este ridicată, din oficiu, de către instanța judecătorească.
9.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, cererile autorului excepției depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție ,
precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 20 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, având următorul conținut: „Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.“
13.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (3)
privind statul român,
art. 21
privind accesul liber la justiție și
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiilor
art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul criticat face parte din
secțiunea VI - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a capitolului II - Dispoziții speciale din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
și prevede posibilitatea atacării în justiție a hotărârilor Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (denumit în continuare CNCD). Potrivit
art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , CNCD este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte, iar, potrivit
art. 19 alin. (1) lit. c)
din același act normativ, în vederea combaterii faptelor de discriminare, CNCD are atribuții privind „investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare“.
15.
Prin
Decizia nr. 749 din 4 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2016, paragrafele 20 și 21, Curtea Constituțională a stabilit că CNCD a fost conceput ca un organ al administrației publice centrale cu atribuții în prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea și combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituțional fundamental al egalității în drepturi. Împrejurarea că, în soluționarea cazurilor de discriminare, membrii Colegiului director au calitatea de agenți constatatori care aplică sancțiunile pentru contravențiile stabilite prin ordonanță, iar, în vederea aflării adevărului, aceștia desfășoară și o activitate de investigare nu este de natură a impieta asupra caracterului independent al activității Colegiului director față de părțile implicate. CNCD este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicțional. Curtea a mai reținut, la paragrafele 29 și 30 ale aceleiași decizii, că, potrivit dispozițiilor
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director. Prin cererea introdusă, persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării. Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării, se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării. Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii. Hotărârile emise și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu. În același timp, Curtea a reținut că dispozițiile
art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
instituie posibilitatea persoanei vătămate de a sesiza direct instanța judecătorească, stabilind că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului. Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
16.
Însă, în cauza de față, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate critică „o eventuală interpretare a textului de lege criticat în sensul că instanța judecătorească, învestită cu o plângere împotriva hotărârii Consiliului director al CNCD, șiar limita competența numai la verificarea legalității acestui act, ceea ce încalcă accesul liber la justiție.“
17.
Or, având în vedere susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu vizează neconstituționalitatea textului de lege care dă posibilitatea persoanei care se consideră discriminată să atace hotărârile Consiliului director al CNCD la instanța de contencios administrativ, ci reprezintă aspecte care țin de aplicarea concretă a procedurii de contencios administrativ, procedură reglementată de
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, eventuala aplicare a textului de lege criticat, pe care o invocă autorul excepției, intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, iar nu a Curții Constituționale, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu și asupra unor eventuale aplicări greșite sau corecte ale acestora.
18.
Prin urmare, excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.
19.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 20 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Gheorghe Mocanu în Dosarul nr. 6.089/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 2 noiembrie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.