HG nr. 225/2022
pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Spații de cazare la Universitatea de Vest din Timișoara"
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere
art. 223 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Spații de cazare la Universitatea de Vest din Timișoara“, prevăzuți în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la
art. 1
se face din veniturile proprii ale Universității de Vest din Timișoara și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Adrian Câciu București, 16 februarie 2022. Nr. 225.
Anexa CARACTERISTICI PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Spații de cazare la Universitatea de Vest din Timișoara“
Titular: Ministerul Educației
Beneficiar: Universitatea de Vest din Timișoara
Amplasament: Str. Cameliei nr. 9-11, Timișoara, județul Timiș - pentru etapa I și Aleea Sportivilor nr. 1 (Piața Sf. Petru nr. 5) Timișoara, județul Timiș - pentru etapa II
Indicatori tehnico-economici:
Factori de risc Obiectivul de investiții se va proteja cu respectarea reglementarilor tehnice: Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ P 100-1/2013; Normativ de siguranță la foc a construcțiilor, indicativ P 118-1999, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției Finanțarea obiectivului de investiții se face din veniturile proprii ale Universității de Vest din Timișoara și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.