Decizia nr. 883/2021

Articolul 16

: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.“;

–

Articolul 17

: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.“

11.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi și ale

art. 21

- Accesul liber la justiție.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit de faptul că

art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

nu conține toate mențiunile cuprinse în

art. 16

din același act normativ printre clauzele care atrag nulitatea absolută ce se poate constata din oficiu, aspect care conduce la o discriminare în ceea ce privește accesul la justiție, întrucât numai cetățenii care se află în ipoteza

art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

pot solicita nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenției, iar nu și cei care se regăsesc în celelalte situații cuprinse în

art. 16

din același act normativ.

13.

Din evaluarea cadrului legal în materie, astfel cum era în vigoare la data la care a produs efecte în cauză, Curtea constată că dispozițiile criticate prevăd elementele componente pe care trebuie să le conțină procesul-verbal de constatare a contravenției, respectiv: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Însă lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se constată și din oficiu.

14.

În ceea ce privește reglementarea unor sancțiuni de natura celor instituite prin normele criticate, Curtea, în jurisprudența sa, a arătat că legiuitorul este liber să reglementeze cu privire la răspunderea contravențională a persoanei juridice sau fizice, întrucât niciun articol din

Legea fundamentală

nu interzice reglementarea unei astfel de răspunderi (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 128 din 10 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016, paragraful 19). Prin urmare, legiuitorul are competența de a stabili și criteriile și condițiile în care poate fi atrasă răspunderea contravențională a persoanei juridice sau fizice, precum și elementele componente ale procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, a căror lipsă să se constituie într-o nulitate absolută sau nulitate relativă, fiind ținut în acest sens de o condiție de rezonabilitate pentru determinarea motivelor de ordine publică, în funcție de evoluția societății, și care conduc la o asemenea sancțiune.

15.

În ceea ce privește critica raportată la

art. 16

coroborat cu

art. 21 din Constituție , Curtea constată că principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalității și nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite (a se vedea

Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019). Atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23 octombrie 1995, 2 septembrie 1998, 16 noiembrie 2004, 18 iulie 2006 și 27 septembrie 2011, pronunțate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Stefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini Diagnostics S.R.L. împotriva Italiei, paragraful 58, au reținut că încredințarea către autoritățile administrative a sarcinii de a constata și de a sancționa contravențiile nu este incompatibilă cu

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și trebuie subliniat că este obligatoriu ca partea sancționată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunța asupra deciziei

care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanțiile prevăzute de

art. 6 din Convenție .

16.

Or, o asemenea obligație este respectată prin dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , care cuprinde

capitolul IV Căile de atac . Astfel, potrivit

art. 31 , împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute de lege [ art. 32 alin. (2) ]. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură (spre exemplu,

Decizia nr. 353 din 24 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 12 iunie 2012,

Decizia nr. 844 din 23 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 12 septembrie 2011, sau

Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009).

17.

În virtutea prevederilor

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , contravenientului i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiției, acesta putând formula o plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ocazie cu care poate solicita anularea acestuia. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, având în vedere că

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

prevede faptul că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Astfel, revine instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului. Instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

18.

Distinct de cele prezentate mai sus, în ceea ce privește completarea unui text de lege, critica având un atare obiect excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu are competența să creeze noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigențele constituționale și să constate constituționalitatea sau neconstituționalitatea acestora. De altfel, în acord cu prevederile constituționale ale

art. 61 alin. (1) din Constituție , în dinamica legislativă prevederile criticate au fost completate în sensul dorit de autorul excepției de neconstituționalitate în ceea ce privește mențiunea referitoare la codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod. Astfel, prin

art. 20 pct. 5 din Legea nr. 203/2018

privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale,

art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

a fost modificat, iar în prezent acesta dispune că lipsa uneia dintre mențiunile privind numele și prenumele agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, care se constată și din oficiu.

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Aurelian Tomescu în Dosarul nr 10.695/236/2017 al Judecătoriei Giurgiu - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 16 alin. (1)

și

art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, în redactarea anterioară

Legii nr. 203/2018

privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2021.