Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 781/2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. c) , e) și f) și alin. (2) , (3) și (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

prezumat în vigoare

Data actului
23 noiembrie 2021
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 316 din 31 martie 2022
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 11.040 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 69 alin. (1) lit. c) ,

e)

și

f)

și

alin. (2) ,

(3)

și

(6) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Moisin Alen Daniel în Dosarul nr. 2.884/262/2018* al Judecătoriei Moreni, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.252D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se susține că condiționarea acordării dreptului la vizită intimă de îndeplinirea condițiilor prevăzute la

art. 69 din Legea nr. 254/2013

este justificată de necesitatea realizării scopului educativ al pedepselor, motiv pentru care aceasta nu încalcă dreptul la viață intimă familială și privată, prevăzut la

art. 26 din Constituție . Este invocată în acest sens

Decizia nr. 460 din 16 iunie 2015 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 11 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.884/262/2018*, Judecătoria Moreni a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 69 alin. (1) lit. c) ,

e)

și

f)

și

alin. (2) ,

(3)

și

(6) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Moisin Alen Daniel într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate de autorul excepției împotriva unei încheieri a judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale și convenționale invocate în prezenta cauză, întrucât condiționează acordarea dreptului la vizită intimă al condamnatului de îndeplinirea de către inculpat a mai multor condiții. Se arată că una dintre aceste condiții este lipsa unei sancțiuni disciplinare care să fi fost aplicată persoanei condamnate pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime.

6.

Judecătoria Moreni, contrar dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 69 alin. (1) lit. c) ,

e)

și

f)

și

alin. (2) ,

(3)

și

(6) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:

(1)

Pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: […]

c)

există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți; […]

e)

nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancțiunea a fost ridicată; […]

f)

participă activ la programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială ori la muncă;

(2)

Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soțul sau soția.

(3)

Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relație similară relațiilor stabilite între soți anterior datei primirii în penitenciar. […]

(6)

Numărul, periodicitatea și procedura desfășurării vizitelor intime se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

11.

Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 26

referitoare la viața intimă, familială și privată și prevederilor

art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

cu privire la interzicerea torturii.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai constituit obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare. În acest sens, Curtea Constituțională a pronunțat

Decizia nr. 460 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 17 august 2015, și

Decizia nr. 444 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 noiembrie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate analizată.

13.

Prin

Decizia nr. 444 din 22 iunie 2017 , paragrafele 14-18, Curtea a reținut că legiuitorul, potrivit atribuțiilor sale constituționale prevăzute la

art. 61 alin. (1) din Constituție

și în marja de apreciere conferită de acestea, are dreptul de a restricționa vizitele intime pentru persoanele aflate în locuri de detenție, dar reglementarea diferită a acestui drept pentru persoane care se află în situații juridice similare este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea analizată. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunțată în Cauza Varnas împotriva Lituaniei, paragraful 108, că, deși privarea de libertate a unei persoane presupune limitări ale vieții sale private și de familie, este esențial dreptul persoanei în cauză de a menține legătura cu membrii apropiați ai familiei sale. De asemenea, instanța europeană a remarcat că mai mult de jumătate din statele membre ale Consiliului Europei au prevăzut în legislația internă dreptul deținuților la vizite conjugale, cu limitări și restricții specifice, dar că prevederile

Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

nu trebuie interpretate în sensul că ele obligă statele semnatare să reglementeze acest fel de vizite. S-a arătat că acesta este un aspect cu privire la care statele părți au o largă marjă de apreciere, având libertatea de a stabili singure măsurile ce trebuie luate pentru implementarea dispozițiilor

Convenției , în raport cu nevoile și resursele comunității sau ale individului (paragraful 109).

14.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut că dreptul la vizită intimă nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiționări, potrivit finalității avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării acestora.

15.

Astfel, condiționarea acordării dreptului la vizită intimă de îndeplinirea condițiilor prevăzute prin textele legale criticate este justificată de necesitatea realizării scopului educativ al pedepselor, nefiind de natură a încălca dreptul la viață intimă, familială și privată, prevăzut la

art. 26 din Constituție , și nici dreptul la viață, la integritate fizică și psihică și dreptul la ocrotirea sănătății, prevăzute la

art. 22 alin. (1)

și

(2)

și la

art. 34 din Legea fundamentală , precum și în

art. 2

și

3 din Convenție . Curtea a reținut că soluția legislativă analizată are un scop legitim, fiind o măsură adecvată, necesară și care păstrează un just echilibru între interesul individual și cel colectiv. Prin urmare, condiționarea criticată este proporțională cu scopul legitim urmărit, acela al asigurării efectului educativ al aplicării pedepselor penale.

16.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența anterior analizată, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

17.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Moisin Alen Daniel în Dosarul nr. 2.884/262/2018* al Judecătoriei Moreni și constată că dispozițiile

art. 69 alin. (1) lit. c) ,

e)

și

f)

și

alin. (2) ,

(3)

și

(6) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Moreni și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 noiembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.