Decizia nr. 57/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Boartas în Dosarul nr. 2.229/1999 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, asistat de avocatul Benedict Catanea, și Dumitru Dumitrescu, personal.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepției pune concluzii de admitere a excepției ridicate, deoarece art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală contravine art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât nu prevede nici o sancțiune pentru nerespectarea de către procuror a termenului de 24 de ore pentru înaintarea dosarului la instanța. Astfel se creează o inegalitate, în comparatie cu persoana vătămată, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, situație în care aceasta se poate adresa instanței într-un termen de doua luni de la data când a știut cine este făptuitorul. Se mai susține ca termenul de 24 de ore, prevăzut în textul criticat, nu este un termen de recomandare, deoarece, potrivit art. 185 din Codul de procedură penală, nerespectarea lui este sancționată cu nulitate absolută.

Dumitru Dumitrescu solicita respingerea excepției, deoarece prevederile criticate sunt constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ridicate, întrucât prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Înaintarea rechizitoriului instanței de judecată de către procuror este facuta în calitatea sa de reprezentant al Ministerului Public. Or, egalitatea în fața legii privește numai pe cetățeni, nu și instituțiile statului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 6 decembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 2.229/1999, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Boartas într-o cauza penală având ca obiect judecarea recursurilor declarate de părți, în care se contesta, în principal, legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul procurorului.

În motivarea excepției se susține ca prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece prin aceste reglementări se creează o situație privilegiată pentru procuror, față de ceilalți cetățeni, în cazul sesizării instanțelor judecătorești. Autorul excepției considera ca textul criticat "este neconstitutional prin faptul că nu a prevăzut ce sancțiune se aplică în cazul când termenul de 24 de ore nu este respectat sau că nu s-a prevăzut dacă acest termen este un simplu termen de recomandare cu caracter administrativ". Spre deosebire de aceasta situație, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, aceasta trebuie introdusă în termen de doua luni de la data la care persoana vătămată a cunoscut identitatea făptuitorului, iar nerespectarea acestui termen atrage consecințe deosebit de grave, cum ar fi decăderea din exercițiul dreptului de a formula o plângere prealabilă și încetarea urmăririi penale sau, după caz, a procesului penal.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată a apreciat ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât art. 16 alin. (1) din Constituție nu are nici o legătură cu prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, prevederi care sunt constituționale, deoarece "conțin un termen de recomandare a cărui depasire nu atrage nulitatea actului în sine și care să cada sub incidența art. 187 alin. 2 din Codul de procedură penală". În aceasta situație nu se justifica restituirea cauzei organelor de urmărire penală.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția este nefondata, întrucât adresa procurorului prin care se trimite dosarul instanței de judecată nu constituie un act de sesizare, "ci un act procedural de transmitere a actului de sesizare". Cat privește termenul de 24 de ore prevăzut la art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală pentru înaintarea dosarului la instanța, ca, de altfel, și cel de 15 zile prevăzut de art. 261 alin. 1 din același cod, înăuntrul căruia procurorul este obligat sa procedeze la verificarea lucrărilor de urmărire penală și să se pronunțe asupra acestora, este un termen de recomandare, iar nerespectarea sa nu atrage sancțiunile procedurale prevăzute la art. 185 din Codul de procedură penală. În legătură cu neprecizarea în textul de lege a naturii termenului de 24 de ore, se apreciază ca aceasta nu are nici o semnificație, întrucât în multe alte prevederi ale procedurii penale se regăsesc astfel de omisiuni, însă natura termenelor rezultă, implicit, din analiza textelor respective. De altfel, se considera ca, indiferent care ar fi natura juridică a termenului de 24 de ore, "acesta nu determina o încălcare a egalității în drepturi a cetățenilor, deoarece este un termen procedural care se aplică în același mod tuturor cetățenilor, fără a se crea o discriminare între aceștia".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Din examinarea încheierii prin care a fost sesizată Curtea Constituțională, precum și a susținerilor autorului excepției formulate în dosarul cauzei rezultă ca obiectul excepției îl constituie prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "În termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, procurorul înaintează instanței competente dosarul împreună cu numărul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaților aflați în stare de deținere".

Autorul excepției susține, în principal, ca, în situația în care partea vătămată nu depune în termen plângerea prealabilă, când legea condiționeaza punerea în mișcare a acțiunii penale de existenta unei asemenea plângeri, ea suporta consecințe deosebit de grave, și anume decăderea din drept, iar fapta procurorului de a fi depășit termenul pentru înaintarea dosarului la instanța competența nu este supusă nici unei sancțiuni. În felul acesta sunt incalcate dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt criticate totodată și pentru caracterul lor incomplet, respectiv pentru că nu prevăd natura termenului de 24 de ore în care procurorul este obligat sa trimită dosarul de urmărire penală instanței competente și nici consecințele nerespectării acestui termen.

1. Analizând prevederile legale criticate, Curtea Constituțională constata ca acestea nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Potrivit art. 284 alin. 1 din Codul de procedură penală, "În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul", iar, conform art. 185 alin. 1, "Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen". Rezultă din analiza acestor texte ca introducerea plângerii prealabile peste termenul legal atrage nulitatea, respectiv inexistenta acesteia, ceea ce, potrivit art. 131 alin. 1 din Codul penal, inlatura răspunderea penală, iar, conform art. 10 alin. 1 lit. f) și art. 11 pct. 1 lit. c) și pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale și determina încetarea urmăririi penale ori a procesului penal, după caz.

În schimb, pentru nerespectarea de către procuror a obligației de a inainta dosarul instanței competente în termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală nu prevede nici o sancțiune ori o alta consecința. Prin aceasta însă nu se aduce nici o atingere principiului constituțional al egalității în drepturi, deoarece sensul alin. (1) al art. 16 din Constituție este garantarea egalității în drepturi între cetățeni în fața legii și a autorităților publice, iar nu între cetățeni și autorități publice. Or, spre deosebire de persoana vătămată, care atunci când introduce plângerea prealabilă, acționează în calitate de subiect pasiv al infracțiunii, procurorul, care întocmește actul de sesizare și îl înaintează instanței competente, acționează în calitate de reprezentant al unei autorități publice, și anume al Ministerului Public.

Pe de altă parte, trebuie reținut ca situația părților dintr-un proces având ca obiect o infracțiune pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu ori sesizarea instanței se poate face numai prin rechizitoriul procurorului este, evident, diferita de situația părților din alt proces având ca obiect o infracțiune pentru care legea prevede sesizarea instanței direct prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Or, situația deosebită în care se afla diferite categorii de cetățeni presupune și justifica tratamentul juridic diferențiat, fără a se încalcă prin aceasta principiul constituțional al egalității în drepturi. Din acest punct de vedere însă normele procedurii penale sunt deopotrivă valabile pentru toți cetățenii aflați într-o situație identică.

Aceste reguli referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată, la actele de urmărire penală, la judecata, la termenele în care trebuie sau pot fi îndeplinite anumite acte, reprezintă norme procedurale, a căror stabilire revine exclusiv în competența legiuitorului, în sensul dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".

2. În legătură cu critica formulată de autorul excepției privind caracterul incomplet al art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca sunt aplicabile prevederile

art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit cărora "În exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. [...]". Potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Constituție, competența de a modifica norma legală criticata aparține exclusiv Parlamentului, ca "unica autoritate legiuitoare a tarii".

3. Din analiza textului art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, corelat și cu alte texte din același cod, rezultă ca termenul de 24 de ore în care procurorul este obligat sa înainteze dosarul instanței competente, după darea sau confirmarea rechizitoriului, are ca scop să contribuie la realizarea operativitatii în derularea procesului penal, fără a se prevedea vreo sancțiune procedurala pentru cazul nerespectării sale, întrucât prin aceasta nu se aduce nici o lezare valabilității actelor de urmărire penală. Înaintarea dosarului de urmărire penală la instanța competența este un simplu act administrativ, întrucât actul de sesizare a instanței îl reprezintă rechizitoriul. În cazurile în care sesizarea instanței penale se poate face numai prin rechizitoriul procurorului, termenele, a căror nerespectare influențează în mod direct soluționarea procesului penal, sunt cele de prescripție a răspunderii penale, prevăzute la art. 122-124 din Codul penal.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, "Încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act". Or, întârzierea în înaintarea dosarului la instanța competența nu aduce nici o vătămare părților procesului penal, ceea ce înseamnă ca anularea actului de sesizare nu ar avea nici un efect reparatoriu.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Boartas în Dosarul nr. 2.229/1999 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 martie 2000.