HG nr. 362/2022
privind aprobarea stemei comunei Dumbrăvița, județul Timiș
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 10 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stema comunei Dumbrăvița, județul Timiș, prevăzută în
anexa nr. 1 .
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Dumbrăvița, județul Timiș, sunt prevăzute în
anexa nr. 2 .
Anexele nr. 1
și
2
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Marin Țole, secretar de stat București, 16 martie 2022. Nr. 362.
Anexa 1 *)
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
STEMA
comunei Dumbrăvița, județul Timiș
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Dumbrăvița, județul Timiș
Descrierea stemei Stema comunei Dumbrăvița, județul Timiș, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, străbătut de o bandă de aur.
În treimea din partea stângă sus, în câmp albastru, se află două benzi undate înguste, de argint, și două picături în formă de ceapă din aur, plasate în câte un val.
Pe banda din aur se află un turn din cărămidă roșie, ieșind dintr-un trunchi de argint cu rădăcini, plasat în treimea din partea dreaptă jos, în câmp verde.
Turnul/Trunchiul este flancat de câte un mănunchi de trei spice, alternând culorile aur în câmp verde și verde în câmp auriu.
Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate ale stemei Benzile undate evocă inundațiile râului Tisa din anul 1887, care au distrus toată recolta locuitorilor din Szentes (Ungaria) specializați în culturi de ceapă și usturoi. Drept urmare, aceștia au migrat în județul Timiș, pe teritoriul actualei comune.
Trunchiul transformat în edificiu evocă momentul migrării.
Mănunchiurile cu spice sunt preluate din stema localității de unde au venit înaintașii locuitorilor de azi.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.