Procedură · Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Procedura nr. 459/2022

de emitere a autorizației de acces în porturile românești al navelor care arborează pavilion rus

prezumat în vigoare

Data actului
4 mai 2022
Emitent
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 449 din 5 mai 2022
Citează
5 acte
Structură
4 articole, 2 anexe · 6.883 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

ORDINUL nr. 459 din 4 mai 2022 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 449 din 5 mai 2022.

Aprobată prin

Articolul 1

În vederea obținerii autorizației de acces într-un port românesc al unei nave care arborează pavilion rus, agentul navei trebuie să transmită electronic, la adresa de e-mail dtndir@mt.ro, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de intrarea în zona de control al traficului, următoarele documente și informații:

a)

solicitarea agentului navei, potrivit modelului din

anexa nr. 1 ;

b)

declarația pe propria răspundere, potrivit modelului din

anexa nr. 2 ;

c)

certificatul de naționalitate al navei;

d)

formularul FAL nr. 2: Declarație de marfă, astfel cum este prevăzut în

anexa nr. 2 la Ordinul ministrului transportului și infrastructurii nr. 1.413/2012

pentru publicarea acceptării unor amendamente la anexa la Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (FAL), 1965, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin

Rezoluția FAL.8(32)

a Comitetului de Facilitare din 7 iulie 2005 și prin

Rezoluția FAL.10(35)

a Comitetului de Facilitare din 16 ianuarie 2009;

e)

contracte comerciale referitoare la marfă/facturi/orice alt document comercial relevant care să ateste că marfa se încadrează în unul dintre cazurile prevăzute la art. 3ea alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 576/2022, pentru care s-a solicitat derogarea și autorizarea accesului în port.

Articolul 2

În temeiul

art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008

privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 217/2009 , cu modificările și completările ulterioare, Direcția transport naval solicită sprijinul autorităților/instituțiilor publice, în vederea verificării/clarificării documentelor și informațiilor transmise de agentul navei potrivit

art. 1 , precum și pentru obținerea unor noi date și informații pe care le consideră relevante în vederea fundamentării deciziei de a emite sau nu autorizația de acces în port.

Articolul 3

Direcția transport naval emite autorizația de acces în port în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării agentului navei.

Articolul 4

În cazul în care, în urma analizării documentelor și informațiilor transmise de agentul navei potrivit

art. 1 , precum și a datelor și informațiilor obținute potrivit

art. 2 , se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru autorizarea accesului în port, Direcția transport naval notifică agentul navei în acest sens.

Anexa 1 la procedură

Solicitare

- model -

Antetul societății

(numele oficial complet, adresa oficială completă,

numărul de ordine din registrul comerțului și codul unic de înregistrare fiscală)

Nr. ..........................

Data: ......................

Către: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Direcția transport naval

Ref.: solicitare derogare de la măsura restrictivă prevăzută la art. 3ea din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 576/2022

Prin prezenta, societatea ...............................(a se introduce numele oficial complet).........................................,

(a se introduce numele oficial complet)

în calitate de agent al navei ............(denumirea navei) ............, pavilion Rusia ..................... (după caz, pavilionul deținut după 24 februarie 2022)...........................,

cu număr de identificare IMO ....................., tipul navei ......................., capacitate deadweight ...................., solicit derogare de la măsura restrictivă prevăzută la art. 3ea din Regulamentul (UE) nr. 833/2014, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 576/2022, și obținerea autorizației de acces în portul ............................. al navei ...........(denumirea navei)........., în condițiile prevăzute la art. 3ea alin. (5) lit. ..... din Regulamentul (UE) nr. 833/2014,

modificat prin Regulamentul (UE) nr. 576/2022.

În acest sens, atașez următoarele documente și informații:

1.

.............................

2.

.............................

3.

.............................

...........................

Director general,

.....................................

(nume, prenume, semnătura, ștampila societății)

Anexa 2 la procedură

Declarație pe propria răspundere

- model -

Subsemnatul/Subsemnata, .................................................., în calitate de director general al societății ..........................................................,

(a se introduce numele oficial complet)

cetățenia ........................., CNP ..........................................., identificat(ă) cu BI/CI nr. .........................., eliberat(ă) de către ............................................... la data de ..........................................., cunoscând că falsul în declarații este pedepsit în conformitate cu

art. 326 din Codul penal

și înțelegând că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea documentelor și informațiilor constituie fals în declarații și este pedepsită conform legii, declar prin prezenta, pe propria răspundere, următoarele:

1.

toate documentele și informațiile furnizate în vederea obținerii autorizației de acces în portul ................. a navei .......................... care arborează pavilion rus (după caz, pavilionul deținut după 24 februarie 2022) sunt complete, reale și corecte în fiecare detaliu prezentat;

2.

îmi dau acordul privind accesarea și prelucrarea datelor cu caracter personal de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de alte autorități/instituții publice care vor oferi date și informații în vederea fundamentării deciziei de a emite sau nu autorizația de acces în port.

Director general,

.....................................

(nume, prenume, semnătura, ștampila societății)

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.