Instrucțiuni · Autoritatea de Supraveghere Financiară

Instrucțiunile nr. 1/2022

pentru modificarea Instrucțiunii Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1/2016 privind întocmirea și depunerea situației financiare anuale și a raportării anuale de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare

prezumat în vigoare

Data actului
6 mai 2022
Emitent
Autoritatea de Supraveghere Financiară
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 473 din 12 mai 2022
Citează
2 acte
Structură
4 articole · 4.147 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În conformitate cu prevederile

art. 1 alin. (2),

art. 2 alin. (1) lit. a)

și

d),

art. 6 alin. (2)

și ale

art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012

privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare,

în baza prevederilor

art. 6 alin. (7) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 39/2015

pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, precum și Fondului de Compensare a Investitorilor, cu modificările și completările ulterioare,

în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 4 mai 2022,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea instrucțiune:

Articolul I

Instrucțiunea Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1/2016

privind întocmirea și depunerea situației financiare anuale și a raportării anuale de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 29 martie 2016, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.

Titlul instrucțiunii se modifică și va avea următorul cuprins:

INSTRUCȚIUNE

privind întocmirea și depunerea situației financiare anuale și a raportării anuale de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea

de Supraveghere Financiară - Sectorul instrumentelor

și investițiilor financiare, precum

și de către Fondul de Compensare a Investitorilor

2.

Articolul 1

se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1

Prezenta instrucțiune stabilește modul de întocmire și depunere a raportărilor anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, distinct de situațiile financiare anuale, de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, precum și de către Fondul de Compensare a Investitorilor, care au obligația aplicării prevederilor

Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 39/2015

pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, precum și Fondului de Compensare a Investitorilor, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare

Norma nr. 39/2015 .

3.

La

articolul 2, alineatul (1)

se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 2

(1)

Entitățile menționate la art. 1 și Fondul de Compensare a Investitorilor, denumite în continuare entități, depun raportarea anuală la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în format hârtie și format electronic sau numai în format electronic, având atașată o semnătură electronică extinsă.

Articolul II

Prezenta instrucțiune se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.

p. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
Elena-Doina Dascălu
București, 6 mai 2022.
Nr. 1.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.