Ordinul nr. 3961/2022
pentru aprobarea procedurii de înscriere în clasa a IX-a a elevilor care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației, precum și a listei privind corespondența specificului olimpiadei naționale/competiției internaționale cu filiera/profilul/specializarea la care se face înscrierea acestor elevi și a procedurii de înscriere în clasa a IX-a, în anul școlar 2022-2023, a cetățenilor ucraineni cu statut de elevi
prezumat în vigoare
Având în vedere:
–
prevederile
art. 63 alin. (1) lit. e),
alin. (3^2)
și
(3^3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare;
–
prevederile
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2022
pentru modificarea și completarea
Legii educației naționale nr. 1/2011
și prorogarea unor termene;
–
Referatul de aprobare nr. 1.337 din 3.06.2022 a proiectului de Ordin privind aprobarea procedurii de înscriere în clasa a IX-a a elevilor care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației, precum și a listei privind corespondența specificului olimpiadei naționale/competiției internaționale cu filiera/profilul/specializarea la care se face înscrierea acestor elevi și a procedurii de înscriere în clasa a IX-a, în anul școlar 2022-2023, a cetățenilor ucraineni cu statut de elevi,
în temeiul prevederilor
art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă
procedura de înscriere în clasa a IX-a
a elevilor care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației, prevăzută în
anexa nr. 1 .
Articolul 2
Se aprobă lista privind corespondența specificului olimpiadei naționale/competiției internaționale cu filiera/profilul/ specializarea la care se face înscrierea elevilor menționați la
art. 1 , prevăzută în
anexa nr. 2 .
Articolul 3
Se aprobă
procedura de înscriere în clasa a IX-a, în anul școlar 2022-2023, a cetățenilor ucraineni cu statut de elevi , prevăzută în
anexa nr. 3 .
Articolul 4
Anexele nr. 1-3
fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 5
Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, Direcția generală economică, Direcția generală managementul resurselor umane și rețea școlară din cadrul Ministerului Educației, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat București, 6 iunie 2022. Nr. 3.961.
Anexa 1 PROCEDURĂ de înscriere în clasa a IX-a, în anul școlar 2022-2023, a absolvenților clasei a VIII-a
care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premii la etapa națională/internațională a
competițiilor școlare
Anexa 2 LISTA
privind corespondența specificului olimpiadei naționale cu filiera/profilul/specializarea la care se face înscrierea
Nr. crt.
Competiția
Filiera
Profilul
Specializarea 1
Specializarea 2
I. LIMBĂ ȘI COMUNICARE
1
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasele V-VIII
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
2
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ PENTRU ȘCOLI/SECȚII CU PREDARE ÎN LIMBILE MINORITĂȚILOR ȘI PENTRU ROMÂNII DIN DIASPORA - clasele V-VIII
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
3
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA NEOGREACĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
4
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ȘI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ „MIKES KELEMEN“
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
5
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
6
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA FRANCEZĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
7
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBI ROMANICE: SPANIOLĂ, ITALIANĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
8
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ENGLEZĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
9
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA RUSĂ MATERNĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
10
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA RUSĂ MODERNĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
11
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA POLONĂ MATERNĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
12
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA SLOVACĂ MATERNĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
13
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA TURCĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
14
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA UCRAINEANĂ MATERNĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
15
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA RROMANI
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
16
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA SÂRBĂ MATERNĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
17
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA CEHĂ MATERNĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
18
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA CROATĂ MATERNĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
19
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBI CLASICE: GREACĂ VECHE, LATINĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
II. MATEMATICĂ ȘI ȘTIINȚE
20
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE MATEMATICĂ - clasele V-XII
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
21
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE MATEMATICĂ PENTRU ȘCOLILE/ SECȚIILE CU PREDARE ÎN LIMBA MAGHIARĂ - clasele V-XII
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
22
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE FIZICĂ
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
23
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE CHIMIE
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
24
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE ASTRONOMIE ȘI ASTROFIZICĂ
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
III. OM ȘI SOCIETATE
25
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE ISTORIE
Teoretică
Umanist
Științe sociale
Filologie
26
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE GEOGRAFIE – clasele VIII-XII
Teoretică
Umanist/Real
Științe sociale
Științele naturii
27
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE ISTORIA ȘI TRADIȚIILE MINORITĂȚII MAGHIARE DIN ROMÂNIA
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
28
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE – CULTUL ORTODOX - SECȚIUNEA GIMNAZIU (clasele V-VIII)
Teoretică/Vocațională
Umanist/Teologic
Filologie/ Specializări Teologie
Științe sociale
29
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE – CULTUL ROMANO-CATOLIC DE LIMBA MAGHIARĂ - clasele V-XII
Teoretică/Vocațională
Umanist/Teologic
Filologie/ Specializări Teologie
Științe sociale
30
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE - CULTELE: REFORMAT, EVANGHELIC ȘI UNITARIAN - clasele V-XII
Teoretică/Vocațională
Umanist/Teologic
Filologie/ Specializări Teologie
Științe sociale
31
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE - CULTELE: ROMANO-CATOLIC - LIMBA ROMÂNĂ ȘI GRECO-CATOLIC - clasele V-XII
Teoretică/Vocațională
Umanist/Teologic
Filologie/
Specializări Teologie
Științe sociale
32
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE - ALIANȚA EVANGHELICĂ: CULTELE BAPTIST, PENTICOSTAL ȘI CREȘTIN DUPĂ EVANGHELIE - clasele V-XII
Teoretică/Vocațională
Umanist/Teologic
Filologie/
Specializări Teologie
Științe sociale
33
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE - CULTUL MUSULMAN DE LIMBĂ TURCĂ
Teoretică/Vocațională
Umanist/Teologic
Filologie/
Specializări Teologie
Științe sociale
34
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE - CULTUL ORTODOX DE RIT VECHI, LIMBA RUSĂ
Teoretică/Vocațională
Umanist/Teologic
Filologie/
Specializări Teologie
Științe sociale
IV. ARTE
35
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE MUZICĂ - INTERPRETARE INSTRUMENTALĂ - clasele III-VIII
Vocațională
Artistic - Muzică
36
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE COREGRAFIE - clasele VII-XII
Vocațională
Artistic
Coregrafie
V. TEHNOLOGII
37
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE INFORMATICĂ
Teoretică/Tehnologică
Real/Tehnic, Servicii, Resurse nat. și prot. mediului
Matematică-informatică/ Calificări profesionale
Științele naturii
38
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ ȘI APLICAȚII PRACTICE
Teoretică/Tehnologică
Real/Tehnic, Servicii, Resurse nat. și prot. mediului
Matematică-informatică/
Calificări profesionale
Științele naturii
VI. EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
39
OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR
Vocațională
Sportiv
Corespunzătoare disciplinei sportive la care a fost obținut premiul
VII. INTERDISCIPLINARE/TRANSDISCIPLINARE
40
OLIMPIADA NAȚIONALĂ INTERDISCIPLINARĂ „CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ“ - LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI RELIGIE - SECȚIUNEA GIMNAZIU - clasele V-VIII
Teoretică/Vocațională
Umanist/Teologic
Filologie/
Specializări Teologie
Științe sociale
41
OLIMPIADA PENTRU ELEVII DIN MEDIUL RURAL „UNIVERSUL CUNOAȘTERII PRIN LECTURĂ“ - clasele V-VIII
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
42
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
43
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE CREATIVITATE ȘTIINȚIFICĂ
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
44
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LINGVISTICĂ SOLOMON MARCUS
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
LISTA
privind corespondența specificului competiției internaționale cu filiera/profilul/specializarea la care se face înscrierea
Nr. crt.
Competiția
Filiera
Profilul
Specializarea 1
Specializarea 2
I. OM ȘI SOCIETATE
1
OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ DE GEOGRAFIE
Teoretică
Umanist/Real
Științe sociale
Științele naturii
2
OLIMPIADA BALCANICĂ DE GEOGRAFIE
Teoretică
Umanist/Real
Științe sociale
Științele naturii
II. INTERDISCIPLINARE/MULTIDISCIPLINARE
3
OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ DE ASTRONOMIE
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
4
OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ DE ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
5
OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ DE ASTRONOMIE ȘI ȘTIINȚELE SPAȚIULUI PENTRU JUNIORI
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
III. PROIECTE EDUCATIVE
6
OLIMPIADA TINERILOR POMPIERI
Vocațională
Sportiv
Orientare sportivă
IV. LIMBĂ ȘI COMUNICARE
7
OLIMPIADA ELENISMULUI (LIMBA NEOGREACĂ)
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
8
OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ DE LIMBA, LITERATURA ȘI CULTURA MAGHIARĂ „APACZAI CSERE JANOS“
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
9
OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ DE LIMBA POLONĂ
Teoretică
Umanist
Filologie
Științe sociale
V. MATEMATICĂ ȘI ȘTIINȚE
10
OLIMPIADA BALCANICĂ DE MATEMATICĂ PENTRU JUNIORI
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
11
OLIMPIADA DE MATEMATICĂ PENTRU GIMNAZIILE MAGHIARE DIN EUROPA
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
12
BALCANIADA DE FIZICĂ – BALKAN PHYSICAL OLIMPIAD BPO
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
VI. TEHNOLOGII
13
TURNEUL INTERNAȚIONAL DE INFORMATICĂ „JOHN ATANASOFF“
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
14
BALCANIADA DE INFORMATICĂ PENTRU JUNIORI
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
15
OLIMPIADA EUROPEANĂ DE INFORMATICĂ PENTRU JUNIORI
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
16
CONCURSUL DE ROBOTICĂ ȘCOLARĂ „FIRST TECH CHALLENGE“
Teoretică
Real
Matematică-informatică
Științele naturii
Anexa 3 PROCEDURĂ de înscriere în clasa a IX-a, în anul școlar 2022-2023,
a cetățenilor ucraineni cu statut de elev
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.