Ordinul nr. 1000/2022
pentru aprobarea componenței Comisiei Naționale pentru Alimente Noi și a regulamentului de organizare și funcționare a acesteia
prezumat în vigoare
Văzând Referatul de aprobare nr. DAM. 775/2022 al Direcției generale asistență medicală, medicină de urgență și programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile
art. 4
și
5 din Hotărârea Guvernului nr. 590/2018
privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/2.283 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind alimentele noi, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.852/2001 al Comisiei, precum și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/456 al Comisiei privind etapele procedurale ale procesului de consultare pentru stabilirea statutului de aliment nou în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/2.283 al Parlamentului European și al Consiliului privind alimentele noi,
în temeiul
art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, al
art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea
art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014
privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare, al
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emit următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă componența nominală a Comisiei Naționale pentru Alimente Noi, denumită în continuare Comisia, prevăzută în
anexa nr. 1 .
Comisia se organizează și funcționează ca structură de specialitate, fără personalitate juridică, în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.
Articolul 2
Se aprobă
Regulamentul
de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Alimente Noi, prevăzut în
anexa nr. 2 .
Articolul 3
Membrii Comisiei vor respecta regulile privind confidențialitatea, prin semnarea declarației de confidențialitate și a declarației de interese, ale căror modele sunt prevăzute în
anexele nr. 3
și
4 .
Articolul 4
Declarațiile prevăzute la
art. 3
vor fi completate și de către persoanele cu expertiză în domeniul vizat, specialiștii/experții menționați la
art. 2 alin. (4) din anexa nr. 2 .
Articolul 5
Aplicarea prevederilor prezentului ordin se realizează cu respectarea prevederilor
Regulamentului (UE) nr. 2016/679
al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE și ale
privind măsuri de punere în aplicare a
Regulamentului (UE) 2016/679
al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE ( Regulamentul general privind protecția datelor ), cu modificările ulterioare.
Articolul 6
Anexele nr. 1-4
fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 7
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătății, Adriana Pistol, secretar de stat Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian-Ionuț Chesnoiu Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Alexandru Nicolae Bociu Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia-Miron Constantinescu
Anexa 1 COMPONENȚA
Comisiei Naționale pentru Alimente Noi
Nr. crt.
Funcție publică/
Specialitate
Număr de persoane
Instituția
1
Președinte
1
Amalia Șerban - Ministerul Sănătății - Direcția generală asistență medicală, medicină de urgență și programe de sănătate publică
2
Vicepreședinte
4
Daniela Nuță - Institutul Național de Sănătate Publică
Ioan Oleleu - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Amelia Elena Rus - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția generală politici în industrie alimentară și comerț
Paul Silviu Anghel - Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
3
Membri
2
Mirela Nedelescu - Institutul Național de Sănătate Publică
Simona Pârvu - Institutul Național de Sănătate Publică
4
Membri
3
Monica Neagu - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Săndică Cârstea - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Anica Popa - Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
5
Membri supleanți
3
Nicoleta Florescu - Institutul Național de Sănătate Publică
Denisa Cojocaru - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Cristina Maria Duminică - Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
6
Secretar
1
Mariana Petrescu - Institutul Național de Sănătate Publică
7
Total
14
Anexa 2 REGULAMENT de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Alimente Noi
Anexa 3 DECLARAȚIE DE CONFIDENȚIALITATE
Numele ............................................
Prenumele ........................................
Instituția: .........................................
Mă angajez:
1.
să păstrez confidențialitatea și să respect restricțiile privind orice informație la care am acces pe parcursul activității mele în calitate de component al Comisiei Naționale pentru Alimente Noi, personal al secretariatului, expert, invitat sau observator;
2.
să nu divulg unor terți*) și/sau să pun la dispoziția acestora informațiile la care am acces în timpul discuțiilor în vederea stabilirii valorilor-limită pentru anumite substanțe în mediul de muncă, care ar putea prejudicia din punct de vedere industrial și comercial obiectivele economice; *) Prin terți se înțelege orice persoană care nu este invitat, observator, expert, component al Comisiei Naționale pentru Alimente Noi sau nu face parte din personalul secretariatului Comisiei.
3.
să păstrez confidențialitatea rapoartelor și discuțiilor din cadrul Comisiei;
4.
să respect caracterul confidențial al opiniilor, părerilor și propunerilor exprimate de membrii Comisiei Naționale pentru Alimente Noi/personalul secretariatului/expert/invitat sau observator;
5.
să nu folosesc nicio informație în beneficiul personal și/sau al unei terțe părți.
Data ......................
Semnătura .....................
Anexa 4 DECLARAȚIE DE INTERESE
Numele ........................................
Prenumele ...................................
Instituția: ..................................
Declar pe propria răspundere că nu am interese*) financiare și nefinanciare, directe și indirecte, cu industria substanțelor și produselor utilizate în mediul de muncă, care pot afecta activitatea mea, în calitate de component al Comisiei Naționale pentru Alimente Noi/personal al secretariatului.
*) Instrucțiuni privind „interesele“ ▪ Prin interes se înțelege orice asociere, orice aspect sau avantaj financiar, adică deținerea de acțiuni sau obligațiuni, deținerea de titluri diferite, de exemplu, titluri de participație, sau deținerea unei proprietăți la o societate comercială, companie, grup de interes economic, național sau internațional, public sau privat, sau deținerea calității de membru la o asociație, fundație, organizație neguvernamentală etc. care are legături cu mediul de muncă.
▪ Membrii Comisiei Naționale pentru Alimente Noi și personalul secretariatului declară interesele pe care le-au avut în ultimii 3 ani, pentru toate tipurile de activități legate de mediul de muncă, indiferent dacă au fost remunerate în mod regulat sau ocazional (membru în organele de conducere, în consiliul de administrație, post de director executiv, angajat, consilier, interese contractuale, stagii etc. în societatea comercială, compania, grupul de interes economic, asociația, fundația, organizația neguvernamentală etc.). Se vor prezenta clar și precis rolul și funcția ocupată.
▪ Trebuie declarată asistența sau susținerea obținută și care este ori nu asociată cu avantaje bănești sau materiale, directe ori indirecte. Acestea includ burse de studii sau de cercetare, călătorii de studii etc.
Totodată declar că nu dețin calitatea de membru în organele de administrație și de conducere și/sau de acționar la societăți cu capital de stat, privat ori mixt, care au ca obiect de activitate o acțiune care ar putea fi influențată de stabilirea valorilor limită pentru substanțele din mediul de muncă.
Mă angajez ca în situația în care, pe parcursul activității mele ar putea apărea un potențial conflict de interese, să informez fără întârziere președintele Comisiei Naționale pentru Alimente Noi și secretariatul Comisiei, pentru a decide în consecință.
Data ........................
Semnătura ............................
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.