HG nr. 903/2022
pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții "Autostrada Focșani-Bacău", județele Vrancea și Bacău
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Autostrada Focșani-Bacău“, județele Vrancea și Bacău, prevăzuți în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la
art. 1
se realizează din fonduri externe nerambursabile (PNRR) și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Bogdan-Stelian Mîndrescu, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel-Ioan Boloș Ministrul finanțelor, Adrian Câciu București, 13 iulie 2022. Nr. 903.
Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Autostrada Focșani-Bacău“
Ordonator principal de credite: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
Amplasament: județele Vrancea și Bacău
Valoarea totală a investiției (inclusiv T.V.A.):
10.510.302 mii lei
(în prețuri la data de 14.03.2022/1 euro = 4,9490 lei),
din care: construcții-montaj C + M (inclusiv T.V.A.):
9.065.743 mii lei
Durata de execuție a obiectivului de investiții:
36 de luni
Eșalonarea investiției (INV/C + M):
Anul I: INV 3.686.000 mii lei
C + M 3.022.000 mii lei
Anul II: INV 3.412.000 mii lei
C + M 3.022.000 mii lei
Anul III: INV 3.412.302 mii lei
C + M 3.021.743 mii lei
Capacități:
Lungime traseu proiectat autostradă:
95,902 km
Lățime platformă:
26 m
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției Finanțarea investiției se realizează din fonduri externe nerambursabile (PNRR) și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.