Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1057/2022

privind completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022

prezumat în vigoare

Data actului
24 august 2022
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 837 din 25 august 2022
Citează
5 acte
Structură
3 articole · 3.781 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Completează 1

  • HG nr. 696/2021 26 iunie 2021 (prevederi anume) pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condiți…

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

În

anexa nr. 2

la

Hotărârea Guvernului nr. 696/2021

pentru aprobarea pachetelor de servicii și a

Contractului-cadru

care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 28 iunie 2021, cu modificările și completările ulterioare, după articolul 96 se introduce un nou articol, art. 96^1, cu următorul cuprins:

Articolul 96^1

(1)

Prin excepție de la prevederile

art. 94 lit. b)

și

j)

și

art. 96 alin. (1) lit. b),

pentru persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la

art. 109 și 110 din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, casele de asigurări de sănătate decontează serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale spitalicești, la nivelul realizat.

(2)

În situația în care serviciile medicale acordate persoanelor care se află în executarea măsurilor prevăzute la

art. 109 și 110 din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, depășesc nivelul contractat de furnizorii de servicii medicale spitalicești cu casele de asigurări de sănătate, se vor încheia acte adiționale de suplimentare a sumelor contractate, în primele 10 zile ale lunii următoare celei pentru care se face plata, în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, după încheierea lunii în care serviciile au fost acordate.

(3)

Pentru situația prevăzută la alin. (2), Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ținând cont de solicitările fundamentate ale caselor de asigurări de sănătate, poate suplimenta creditele de angajament alocate inițial.

(4)

Decontarea lunară pentru unitățile sanitare cu paturi a serviciilor medicale spitalicești în regim de spitalizare continuă acordate persoanelor care se află în executarea măsurilor prevăzute la

art. 109 și 110 din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, se efectuează potrivit prevederilor alin. (1)-(3), fără a mai fi necesară o regularizare trimestrială.

Articolul II

Prevederile prezentei hotărâri sunt aplicabile pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă în unitățile sanitare, începând cu data aplicării dispozițiilor

art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2022

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 18/2009

privind organizarea și finanțarea

rezidențiatului, precum

și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind unele măsuri din domeniul sănătății, a căror raportare în vederea decontării se face începând cu luna iulie 2022, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
p. Președintele Casei Naționale
de Asigurări de Sănătate,
Călin Gheorghe Fechete
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 24 august 2022.
Nr. 1.057.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.