Ordin · Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Nr. 2.404 din 9 Septembrie 2022 Ministerul Finanțelor Nr. 2.049 din 1 Septembrie 2022 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale Nr. 1.318 din 19 August 2022

Ordinul nr. 2404/2022

pentru aprobarea termenelor și formatului de transmitere a situațiilor centralizatoare în vederea emiterii tichetelor sociale electronice și acordarea sprijinului material prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia

prezumat în vigoare

Emitent
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Nr. 2.404 din 9 Septembrie 2022 Ministerul Finanțelor Nr. 2.049 din 1 Septembrie 2022 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale Nr. 1.318 din 19 August 2022
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 908 din 15 septembrie 2022
Citat de
2 acte
Citează
7 acte
Structură
5 articole, 2 anexe · 12.654 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • OUG nr. 63/2022 9 mai 2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoa…

Având în vedere prevederile

art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2022

privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul:

–

art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018

privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu modificările și completările ulterioare;

–

art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare;

–

art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2022

privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, ministrul investițiilor și proiectelor europene, ministrul finanțelor și ministrul muncii și solidarității sociale emit următorul ordin:

Articolul 1

(1)

Sprijinul material sub formă de tichet social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde acordat în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022

privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare ordonanța de urgență, se asigură de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pe baza situațiilor centralizatoare transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, primite de la entitățile aflate în subordonarea/coordonarea/autoritatea acestuia.

(2)

Situațiile centralizatoare prevăzute la

alin. (1)

se întocmesc potrivit modelului prevăzut în

anexa nr. 1 .

(3)

Situațiile centralizatoare se transmit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene în format electronic și conțin:

a)

beneficiarii aflați în plată în luna de plată anterioară celei pentru care se efectuează plata sprijinului, în cazul celor prevăzuți la

art. 3 alin. (1) lit. a) din ordonanța de urgență ;

b)

beneficiarii aflați în evidență în luna anterioară celei pentru care se efectuează plata sprijinului, în cazul celor prevăzuți la

art. 3 alin. (1) lit. b)-e) din ordonanța de urgență ;

c)

beneficiarii prevăzuți la

art. 3 alin. (1) lit. c), d)

și

f) din ordonanța de urgență , pe baza listelor transmise de autoritățile administrației publice locale conform

art. 9 alin. (8) din ordonanța de urgență .

(4)

În anul 2022, lunile în care se acordă sprijinul material sunt iunie, august, octombrie și decembrie.

Articolul 2

(1)

Transmiterea către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a situațiilor centralizatoare prevăzute la

art. 1 alin. (1)

se face până cel târziu în data de 5 a lunii în care se face plata sprijinului. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va transmite Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene situații centralizatoare, pe județe și categorii de beneficiari care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de ordonanța de urgență.

(2)

Pentru transmiterea situațiilor centralizatoare se procedează după cum urmează:

a)

în cazul beneficiarilor aflați în evidența entităților aflate în subordonarea/coordonarea/autoritatea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale:

(i)

până pe data de 20 a lunii anterioare celei în care se face plata sprijinului, Casa Națională de Pensii Publice și Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială întocmesc listele cu beneficiarii aflați în bazele de date proprii;

(ii)

lista întocmită de Casa Națională de Pensii Publice conține exclusiv persoanele prevăzute la

art. 3 alin.(1) lit. a) din ordonanța de urgență , iar pentru lista cu persoanele prevăzute la

art. 3 alin. (1) lit. b) din ordonanța de urgență

va face schimb de date cu Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială în vederea corelării listelor potrivit prevederilor

art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență ;

(iii)

în data de 26 a lunii anterioare celei în care se face plata sprijinului sau, în situația în care această dată este zi nelucrătoare, în ziua lucrătoare imediat următoare instituțiile prevăzute la pct. (i) transmit, în condițiile

art. 70^1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal ă, cu modificările și completările ulterioare, la Agenția Națională de Administrare Fiscală listele cu beneficiarii în vederea determinării venitului lunar realizat potrivit prevederilor

art. 4 alin. (2) din ordonanța de urgență ;

(iv)

în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la primirea listelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală determină veniturile persoanelor prevăzute în liste și transmite Casei Naționale de Pensii Publice și Agenției de Plăți și Inspecție Socială lista cuprinzând veniturile determinate în conformitate cu prevederile

art. 4 alin. (2) din ordonanța de urgență ;

(v)

în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la primirea listelor de la Agenția Națională de Administrare Fiscală, Casa Națională de Pensii Publice și Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială transmit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale listele finale cu beneficiarii sprijinului material;

(vi)

până în termenul prevăzut la

alin. (1) , Ministerul Muncii și Solidarității Sociale transmite Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene situația centralizatoare, însoțită de o adresă de înaintare;

b)

în cazul beneficiarilor pentru care primăria întocmește situațiile centralizatoare conform

art. 9 alin. (8) din ordonanța de urgență :

(i)

până la data de 5 a lunii anterioare celei în care se face plata sprijinului, primăriile centralizează solicitările depuse și le trimit la agenția județeană pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București;

(ii)

agenția județeană pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București centralizează situațiile la nivelul județului/municipiului București în termen de maximum 2 zile și le trimite la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială pentru centralizare la nivelul întregii țări;

(iii)

pentru verificarea condiției de venit și pentru transmiterea la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a listei finale cu beneficiarii sprijinului material, prevederile

lit. a)

pct. (iii)-(vi) se aplică în mod corespunzător;

(3)

Pentru beneficiarii prevăzuți la

art. 3 alin. (1) lit. f) din ordonanța de urgență , verificarea veniturilor nu se efectuează.

(4)

Veniturile sunt cele prevăzute la

art. 4 alin. (1) din ordonanța de urgență .

(5)

Formatul de transmitere a listelor și structura acestora sunt în conformitate cu

anexele nr. 1

și

2

la prezentul ordin.

Articolul 3

(1)

Situațiile centralizatoare prevăzute la

art. 2

se actualizează cu evidențierea separată a modificărilor intervenite față de listele anterioare, respectiv a beneficiarilor nou-introduși și a celor care nu mai îndeplinesc condițiile de acordare a sprijinului material.

(2)

Situația prevăzută la

alin. (1)

se întocmește potrivit modelului prevăzut în

anexa nr. 2 .

Articolul 4

Anexele nr. 1

și

2

fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul investițiilor
și proiectelor europene,
Carmen Moraru,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
p. Ministrul muncii
și solidarității sociale,
Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
secretar de stat

Anexa 1 - Model -

Situație centralizatoare cu beneficiarii sprijinului material sub formă de tichet social pe suport electronic

pentru produse alimentare și mese calde^1

Județul ............................

Categoria de beneficiari: pensionari/persoane cu handicap etc.

Cod județ

CNP

Numele și prenumele beneficiarului

Dosar de pensie/ Nr. certificat de handicap/ dispoziție de primar

Localitate de domiciliu

Strada

Număr clădire

Bloc

Scara

Etaj

Ap.

Oficiul poștal

Venit (total sau mediu per membru familie)^2

^1 Se completează pentru fiecare județ și fiecare categorie de beneficiari în parte.

^2 Pentru pensionari și pentru persoanele încadrate în grad de handicap se va trece venitul propriu; în cazul familiilor, altele decât cele beneficiare de ajutor social în baza

Legii nr. 416/2001

privind venituri minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, sau de alocație pentru susținerea familiei în baza

Legii nr. 277/2010

privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se va trece venitul mediu net lunar pe membru de familie. În cazul beneficiarilor de ajutor social se va trece VMG, iar în cazul beneficiarilor de alocație pentru susținerea familiei se va trece ASF.

Anexa 2 - Model -

Situație centralizatoare cu beneficiarii^1 sprijinului material sub formă de tichet social pe suport electronic

pentru produse alimentare și mese calde actualizate cu evidențierea separată

a modificărilor intervenite față de listele anterioare

Județul ...........................

Categoria de beneficiari: pensionari/persoane cu handicap etc.

Cod

județ

CNP

Numele și prenumele beneficiarului

Dosar de pensie/

Nr. certificat de handicap/dispoziție de primar

Localitatea

de domiciliu

Strada

Număr clădire

Bloc

Scara

Etaj

Ap.

Oficiul poștal

Venit

(total sau mediu per membru familie)^2

Cod/

Observații

(0 /1/ 2)

Cod observații: "0" = nemodificat;

"1" = nou-intrat față de lista anterioară;

"2" = încetare plată; nu se mai încadrează în categoriile de beneficiari prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2022

privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau stare de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, cu modificările și completările ulterioare.

^1 Se completează pentru fiecare categorie de beneficiari în parte.

^2 Pentru pensionari și pentru persoanele încadrate în grad de handicap se va trece venitul propriu; în cazul familiilor, altele decât cele beneficiare de ajutor social în baza

Legii nr. 416/2001

privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, sau de alocație pentru susținerea familiei în baza

Legii nr. 277/2010

privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se va trece venitul mediu net lunar pe membru de familie. În cazul beneficiarilor de ajutor social se va trece VMG, iar în cazul beneficiarilor de alocație pentru susținerea familiei se va trece ASF.

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.