Hotărârea nr. 14/2023
referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE) 2016/424, (UE) 2016/425, (UE) 2016/426, (UE) 2019/1.009 și (UE) nr. 305/2011 în ceea ce privește procedurile de urgență pentru evaluarea conformității, adoptarea specificațiilor comune și supravegherea pieței ca urmare a unei urgențe a pieței unice - COM (2022) 461 final
prezumat în vigoare
În temeiul dispozițiilor
art. 67
și ale
art. 148 alin. (2)
și
(3) din Constituția României, republicată , precum și ale
Protocolului nr. 2
privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat
Tratatului de la Lisabona
de modificare a
Tratatului
privind Uniunea Europeană și a
Tratatului de instituire
a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/54 din 2.03.2023,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE) 2016/424, (UE) 2016/425, (UE) 2016/426, (UE) 2019/1.009 și (UE) nr. 305/2011 în ceea ce privește procedurile de urgență pentru evaluarea conformității, adoptarea specificațiilor comune și supravegherea pieței ca urmare a unei urgențe a pieței unice - COM (2022) 461 final respectă principiile subsidiarității și proporționalității.
Articolul 2
Senatul României:
1.
consideră că:
a)
propunerea de Regulament face parte din pachetul Instrumentul pentru situații de urgență pe piața unică (SMEI). Pachetul legislativ cuprinde un regulament central și două propuneri legislative omnibus de modificare țintită a legislației în materie de produse, pentru a facilita disponibilitatea produselor relevante pentru criză;
b)
propunerea de regulament stabilește un cadru de măsuri pentru anticiparea, pregătirea și răspunsul la impactul crizelor asupra pieței unice, cu scopul de a proteja libera circulație a mărfurilor, a serviciilor și a persoanelor și de a asigura disponibilitatea bunurilor și serviciilor de importanță strategică și a bunurilor și serviciilor relevante în situații de criză pe piața unică;
2.
susține că Instrumentul pentru situații de urgență pe piața unică va asigura o mai bună coordonare cu statele membre, va contribui la prevenirea și limitarea impactului unei potențiale crize asupra industriei și economiei;
3.
atrage atenția asupra faptului că se impun clarificări, care se referă la: definiții și aspecte generale; declanșarea și prelungirea stării de vigilență; posibilele efecte asupra pieței ale publicării listei de bunuri și servicii de importanță strategică; efecte potențiale ale obligației de a menține rezerve strategice; efectele financiare ale ordinelor prioritare asupra companiilor, aspecte referitoare la modificarea legislației armonizate prin propunerile legislative omnibus.
Articolul 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituțiilor europene.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 13 martie 2023, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU București, 13 martie 2023. Nr. 14.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.