Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 272/2023

privind participarea României la Programul pentru evaluarea internațională a elevilor - PISA 2025, inclusiv la opțiunile internaționale, dezvoltate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
24 martie 2023
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 251 din 27 martie 2023
Modificări
1 act modificator, prima la 16 aprilie 2025, ultima la 16 aprilie 2025
Citat de
3 acte
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 2.999 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 388/2025 16 aprilie 2025 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 272/2023 privind participarea R…

Stă la baza 1

  • HG nr. 836/2023 8 septembrie 2023 privind trecerea imobilului 739 din domeniul public al statului și din administrarea Minis…

Având în vedere prevederile

art. 94 alin. (1)

și

alin. (2) lit. p) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 5 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2016

privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă participarea României la Programul pentru evaluarea internațională a elevilor - Programme for International Student Assessment 2025, denumit în continuare PISA 2025, inclusiv la opțiunile internaționale, și anume: Chestionarul TIC pentru elevi, Chestionarul pentru părinți, Chestionarul pentru profesorii de științe, Evaluarea la limbă străină - Engleză, Chestionarul pentru profesorii de limba engleză, dezvoltate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, denumită în continuare OCDE.

Articolul 2

(1)

Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație se desemnează Centru Național PISA 2025.

(2)

Taxa privind participarea României, în perioada 2023-2025, la Programul pentru evaluarea internațională a elevilor - PISA 2025 este în cuantum de 171.000 EUR și se achită către OCDE, în tranșe egale de 57.000 EUR, timp de trei ani, din 2023 până în 2025 inclusiv, și se plătește, după semnarea acordului de participare, până la data de 1 martie a fiecărui an.

(3)

Taxa privind participarea României la PISA 2025 - opțiunile internaționale, pentru anii 2023-2024, este în cuantum de 40.608,80 EUR, și anume: 5.362 EUR Chestionarul TIC pentru elevi, 9.441 EUR Chestionarul pentru părinți, 12.822 EUR Chestionarul pentru profesorii de științe, 10.999,60 EUR Evaluarea la limbă străină - Engleză și 1.984,20 EUR Chestionarul pentru profesorii de limba engleză.

(4)

Echivalentul în lei al taxelor prevăzute la

alin. (2)

și

(3) , precum și cheltuielile de implementare la nivel național a programului, inclusiv a opțiunilor internaționale, se asigură de la bugetul de stat, din sumele alocate Ministerului Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Ministrul educației,
Sorin Ion,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Daniela Anda Grigore Gîtman,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 24 martie 2023.
Nr. 272.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.