Decizia nr. 553/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) și ale art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală , precum și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale
prezumat în vigoare
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia-Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Oana-Cristina Puică
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 438 alin. (1)
și ale
art. 440 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , precum și ale
art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Rudel Obreja în Dosarul nr. 568/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.667D/2019.
2.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, apărătorul ales, avocat Cipriana Pop, având împuternicire avocațială depusă la dosar.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. Referitor la dispozițiile
art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală
și ale
art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 , arată că textele de lege criticate limitează în mod nepermis sfera cazurilor de recurs în casație în materie penală spre deosebire de reglementarea existentă în materie civilă. În ceea ce privește dispozițiile
art. 440 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , susține că acestea sunt neconstituționale, întrucât numai unul dintre cei trei membri ai completului de judecată care urmează să soluționeze cererea este abilitat să se pronunțe asupra admisibilității în principiu, iar judecata se desfășoară fără citarea părților și fără participarea procurorului.
4.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, menționează că unele motive de recurs în casație pot fi invocate atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5.
Prin Încheierea din 14 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 568/1/2019/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 438 alin. (1)
și ale
art. 440 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , precum și ale
art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Excepția a fost ridicată de Rudel Obreja într-o cauză având ca obiect o cerere de recurs în casație aflată în etapa verificării admisibilității în principiu.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală
și ale
art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013
încalcă principiile fundamentale privind statul de drept, respectarea legilor, egalitatea cetățenilor în fața legii, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, folosirea căilor de atac și dreptul la un recurs efectiv. Arată, astfel, că în reglementarea actuală - prin limitarea sferei cazurilor de recurs în casație - această cale de atac a fost, practic, lipsită de conținut, devenind inaptă să atingă obiectivul definit prin lege, în conflict vădit cu prevederile constituționale și reglementările internaționale invocate. Consideră că, deși are aceeași natură juridică și aceeași finalitate, prin sfera extinsă a cazurilor în care poate fi exercitată, calea extraordinară de atac similară din materie civilă oferă un standard de protecție a dreptului de acces la justiție și la înfăptuirea dreptății superior celui din procesul penal, deși consecințele unei hotărâri penale nelegale sunt mult mai dramatice decât cele ale unei hotărâri civile nelegale. În ceea ce privește dispozițiile
art. 440 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , susține, în esență, că acestea încalcă principiile fundamentale privind respectarea legilor, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum și independența și inamovibilitatea judecătorilor. Consideră că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât numai unul dintre cei trei membri ai completului de judecată care urmează să soluționeze cererea este abilitat să se pronunțe asupra admisibilității în principiu, iar judecata se desfășoară fără citarea părților și fără participarea procurorului, în condițiile în care prevederile
art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală
îngăduie interpretarea potrivit căreia, cu ocazia verificării respectării dispozițiilor
art. 438
din același cod, judecătorul nu se limitează la o verificare formală a indicării cazurilor de recurs în casație și a motivării lor, ci examinează dacă, în raport cu motivele arătate, sunt incidente cazurile de recurs în casație, antamând, astfel, judecata pe fondul cererii. De asemenea, arată că dispozițiile
art. 440 alin. (1) teza finală din Codul de procedură
penală prevăd că examinarea admisibilității cererii de recurs în casație se realizează „fără citarea părților și fără participarea procurorului“. Or, având în vedere că termenii „citare“ și „participare“ au accepțiuni complet diferite, s-ar putea interpreta că numai participarea procurorului este interzisă, nu și a părților, care se pot prezenta, fără să fie citate, situație în care pot pune și concluzii.
7.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive. Pentru asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a stabilit că poate fi promovat cu privire la anumite probleme de legalitate ce vizează
erori de drept, prin intermediul acestei căi de atac fiind analizată conformitatea cu regulile de drept a hotărârilor definitive atacate, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. În
sunt stabilite expres hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casație, precum și cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac. Față de specificul recursului în casație, legea impune condiții stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii, la titularii căii de atac, precum și cu privire la procedura de verificare a admisibilității în principiu a căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege. Arată, de asemenea, că formalismul aparent excesiv ce caracterizează căile extraordinare de atac constituie, în esență, o expresie a garanțiilor necesare pentru asigurarea principiului securității raporturilor juridice, menit să împiedice repunerea în discuție a unor chestiuni judecate în mod definitiv. Constatarea neconstituționalității unui text de lege pentru considerente ce țin de încălcarea accesului la justiție, a actelor internaționale la care România este parte, a dreptului la un proces echitabil și pentru considerente ce țin de înfăptuirea justiției ar presupune să se constate fie că părților nu li se recunoaște un grad de jurisdicție în condițiile impuse de tratatele internaționale, fie că pentru persoane aflate în aceeași situație se prevăd condiții diferite de declarare și examinare a căii de atac, fie că textele invocate limitează dreptul la apărare. În raport cu criticile formulate, apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt în acord cu prevederile constituționale și cu reglementările internaționale invocate de autorul excepției, având în vedere că recursul în casație nu împiedică părțile interesate să apeleze la instanțele judecătorești, să fie apărate, să promoveze căile de atac ordinare prevăzute de lege și să se prevaleze de garanțiile procesuale care condiționează dreptul la un proces echitabil.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 438 alin. (1)
și ale
art. 440 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , precum și ale
art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prevederile pct. 1 al
art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală
au fost modificate prin dispozițiile
art. 102 pct. 266 din Legea nr. 255/2013 , iar prevederile pct. 2-6, 9, 10, 13 și 14 ale
art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală
au fost abrogate prin dispozițiile
art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 . Prevederile
art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală
au fost modificate prin
articolul unic din Legea nr. 75/2016
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, iar dispozițiile
art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală
au fost modificate prin prevederile
art. I pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2016
pentru modificarea și completarea
Codului de procedură penală
și a
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
–
Articolul 438
alin. (1) din Codul de procedură penală:
(1)
Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:
1.
în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;
2-6. abrogate
7.
inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
8.
în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;
9-10. abrogate
11.
nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;
12.
s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;
13-14. abrogate.“;
–
Articolul 440
alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală:
Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.
Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile
art. 434 ,
art. 436 alin. (1)
și
(6) ,
art. 437
și
art. 438 , instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.“;
–
Articolul 102
pct. 267 din Legea nr. 255/2013: „ Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, se modifică și se completează după cum urmează: [...] 267. La articolul 438 alineatul (1), punctele 2-6, 9, 10, 13 și 14 se abrogă.“
12.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (3)
și
(5)
privind statul de drept și principiul legalității, ale
art. 16 alin. (1)
referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale
art. 21 alin. (1)-(3)
privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale
art. 24
referitor la dreptul la apărare, ale
art. 124 alin. (3)
privind independența judecătorilor, ale
art. 125 alin. (1)
referitor la inamovibilitatea judecătorilor, ale
art. 129
referitor la folosirea căilor de atac, precum și ale
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile
art. 6 paragraful 1 fraza întâi
și
paragraful 3 lit. c)
privind dreptul la un proces echitabil, ale
art. 13
referitor la dreptul la un recurs efectiv și ale
art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și ale
art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție , respectiv ale
art. 21
privind nediscriminarea, ale
art. 47 paragraful 2 fraza întâi
privind dreptul la un proces echitabil și ale
art. 48 paragraful 2 referitor la dreptul la apărare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. 438 alin. (1)
și ale
art. 440 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , precum și ale
art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013
au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din
Constituție , din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
- invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.
14.
Astfel, prin
Decizia nr. 91 din 10 martie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 10 iunie 2022, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 438 alin. (1)
și ale
art. 440 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , precum și ale
art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 . Prin decizia menționată, paragraful 25, Curtea a reținut că, potrivit
noului Cod de procedură penală , recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casație, ce are ca scop controlul legalității hotărârilor judecătorești definitive. Soluționarea recursului în casație este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casație este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Curtea Constituțională a reținut, totodată, că, potrivit dispozițiilor
art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală , motivele de recurs în casație sunt limitate. De asemenea, conform prevederilor
art. 438 alin. (2) din Codul de procedură penală , situațiile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Prin urmare, toate celelalte motive de netemeinicie sau nelegalitate a unei hotărâri judecătorești pot fi invocate doar prin intermediul apelului sau al contestației. În continuare, Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor
art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală , titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac analizată sunt: procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă.
15.
Raportând prevederile de lege criticate la scopul recursului în casație, Curtea a statuat, prin
Decizia nr. 91 din 10 martie 2022 , mai sus citată, paragrafele 26 și 27, că restrângerea de către legiuitor a sferei hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute de dispozițiile
art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală , așa cum acestea au fost modificate prin prevederile
art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 , este justificată de finalitatea instituției analizate - aceea de verificare a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile - și de natura acesteia - de cale extraordinară de atac. Curtea a reținut că, așa cum reiese și din expunerea de motive a
Legii nr. 255/2013 , prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație prevăzute la
art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală , legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului căii extraordinare de atac a recursului în casație, astfel că mai multe dintre motivele de recurs din reglementarea anterioară au fost introduse de legea nouă drept cazuri de contestație în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac. Totodată, Curtea a reținut că - spre deosebire de situația analizată prin
Decizia nr. 783 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, care a vizat recursul drept cale ordinară de atac -, potrivit
noului Cod de procedură penală , recursul a devenit o cale extraordinară de atac. Legea procesual penală a revenit astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, constând în fond și apel, ceea ce înseamnă că în recurs nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii.
16.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 440 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , față de critica formulată de autor, potrivit căreia examinarea admisibilității cererii de recurs în casație se realizează fără citarea părților și fără participarea procurorului, prin
Decizia nr. 91 din 10 martie 2022 , mai sus menționată, paragrafele 29-32, Curtea a reținut că - anterior modificării dispozițiilor
art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală
prin
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016 - a pronunțat
Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală
și a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală , constatând că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată“ din cuprinsul acestora este neconstituțională. Cu acel prilej, Curtea a examinat din punctul de vedere al constituționalității, raportat la prevederile
art. 21
și
24 din Legea fundamentală , dispozițiile
art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală , reținând (în paragrafele 18-23 ale
Deciziei nr. 591 din 1 octombrie 2015 ), că dispozițiile procesual penale ce reglementează soluționarea recursului în casație nu prevăd în mod expres neparticiparea procurorului la procedura de examinare a admisibilității în principiu a cererii. Așa fiind, având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 2 martie 2015, Curtea a constatat că participarea procurorului la procedura reglementată prin dispozițiile
art. 440 din Codul de procedură penală
apare ca fiind obligatorie, fiind aplicabilă în acest caz norma generală, respectiv prevederile
art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală . Totodată, Curtea a observat că procedura de examinare a admisibilității cererii de recurs în casație, reglementată de dispozițiile
art. 440 din Codul de procedură penală , nu prevede în mod expres că aceasta se realizează fără citarea părților. Curtea a reținut că prevederile
art. 353 din Codul de procedură penală
reglementează citarea la judecată, prevăzând la alin. (1) teza întâi că judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată și părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită; conform dispozițiilor aceleiași norme, inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente și, după caz, reprezentanții legali ai acestora se citează din oficiu de către instanță, care poate dispune și citarea altor subiecți procesuali, atunci când prezența acestora este necesară pentru soluționarea cauzei. Analizând sistematic prevederile
art. 353
și
363 din Codul de procedură penală , Curtea a constatat că acestea sunt norme cu caracter general aplicabile oricărei proceduri de judecată, în lipsa unor dispoziții speciale contrare. În aceste condiții, Curtea a constatat că în procedura admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație ar urma să fie aplicabile dispozițiile generale în materia citării, adică prevederile
art. 353 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală , potrivit cărora inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente și, după caz, reprezentanții legali ai acestora se citează din oficiu de către instanță. Concluzionând, Curtea a reținut că examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație trebuie realizată cu citarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a părților, conform
art. 353 alin. (1) din Codul de procedură penală , și cu participarea procurorului, potrivit
art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală . Aceasta, în condițiile în care, dacă intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a exclude participarea procurorului și citarea părților din
procedura de examinare a admisibilității în principiu a recursului în casație, acest lucru ar fi fost reglementat în mod expres în cuprinsul
Codului de procedură penală , ca excepție de la dispozițiile
art. 353 alin. (1)
și ale
art. 363 alin. (1) . Curtea a observat însă că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție relevă un aspect diferit de cel reținut de instanța de control constituțional, în sensul că, în toate cazurile, cererile de recurs în casație sunt examinate din perspectiva admisibilității în principiu a acestora fără participarea procurorului și fără citarea părților, conform procedurii prevăzute la
art. 440 din Codul de procedură penală . Astfel, Curtea a constatat că lipsa aplicării dispozițiilor
art. 353 alin. (1)
și ale
art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală
de către Înalta Curte de Casație și Justiție și, prin urmare, examinarea admisibilității în principiu a recursului în casație fără citarea părților și fără participarea procurorului ridică doar o problemă de interpretare și aplicare a legii, și nu una de constituționalitate a textului criticat, conform dispozițiilor
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, din moment ce este asigurată egalitatea procesuală între părți, pe de o parte, și procuror, pe de altă parte. În aceste condiții, având în vedere prevederile
art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală .
17.
Tot prin
Decizia nr. 91 din 10 martie 2022 , paragrafele 33-35, Curtea a evidențiat că, ulterior modificării dispozițiilor
art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală
prin
Legea nr. 75/2016 , a pronunțat
Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile din
cuprinse în
art. 436 alin. (2) ,
art. 439 alin. (4^1) teza întâi
și
art. 440 alin. (2)
cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat sunt neconstituționale. În același timp, prin
Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016 , Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală , reținând că, prin
Legea nr. 75/2016 , legiuitorul a prevăzut în mod expres că admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează fără citarea părților și fără participarea procurorului. Curtea a constatat, în paragrafele 37 și 38 ale
Deciziei nr. 432 din 21 iunie 2016 , precitată, că dispozițiile
art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală
reglementează etapa admiterii în principiu a recursului în casație, procedură în care examinarea admisibilității cererii se realizează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită. În urma acestei examinări, instanța pronunță, prin încheiere, o soluție de admitere în principiu sau de respingere a cererii de recurs în casație. Totodată, Curtea a reamintit soluția pronunțată prin
Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015 , apreciind că în cadrul procedurii admiterii în principiu nu are loc o judecată asupra temeiniciei recursului în casație, ci o judecată asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii, examinându-se numai admisibilitatea în principiu a recursului, iar nu și temeinicia acestuia. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispozițiile
art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală
nu încalcă accesul liber la justiție și nici dreptul la apărare reglementate de prevederile
art. 21
și
24 din Legea fundamentală .
18.
În fine, prin
Decizia nr. 91 din 10 martie 2022 , paragraful 36, Curtea a constatat că, pentru aceleași considerente, pronunțarea soluției asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație doar de către unul dintre cei trei membri ai completului colegial ce urmează a judeca pe fond calea extraordinară de atac nu este de natură a aduce atingere prevederilor constituționale și convenționale invocate.
19.
În același sens sunt și
Decizia nr. 709 din 5 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 16 martie 2020, și
Decizia nr. 207 din 7 aprilie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 4 octombrie 2022.
20.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
21.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Rudel Obreja în Dosarul nr. 568/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și constată că dispozițiile
art. 438 alin. (1)
și ale
art. 440 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , precum și ale
art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.