HG nr. 321/2023
privind aprobarea modelului de steag al comunei Ciceu, județul Harghita
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 2 alin. (2)
și
art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015
privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă modelul de steag al comunei Ciceu, județul Harghita, prevăzut în
anexa nr. 1 .
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului de steag al comunei Ciceu, județul Harghita, sunt prevăzute în
anexa nr. 2 .
Anexele nr. 1
și
2
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán București, 5 aprilie 2023. Nr. 321.
Anexa 1 *)
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
MODELUL DE STEAG
al comunei Ciceu, județul Harghita
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale modelului de steag al comunei Ciceu, județul Harghita
Descrierea steagului
Steagul comunei Ciceu este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, de culoare albă, cu stema localității imprimată în centru.
În partea superioară deasupra stemei este inscripționată denumirea localității „CICEU“, iar în partea inferioară denumirea localității în limba maghiară „CSÍKCSÍCSÓ“, cu litere de culoare albastră.
Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.
Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului
Descrierea stemei
Stema comunei Ciceu se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat de argint.
În partea superioară, în câmp albastru, se află trei brazi de argint, flancați la dreapta de un soare și la stânga de o semilună, de aur, ambele figurate.
În partea inferioară, în câmp roșu, se află un turn crenelat de aur așezat pe un deal verde cu trei coline.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Brazii reprezintă bogăția silvică a zonei.
Albastrul de pe scut simbolizează cerul, soarele și luna sunt simboluri populare din acest ținut.
Brâul undat face referire la hidrografia localității - râul Olt.
Colinele reprezintă mediul geografic în care este așezată comuna.
Turnul crenelat reprezintă cetatea Ciceu.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Culoarea albă transmite puritate, curățenie și neutralitate.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.