Decizia nr. 670/2022

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia-Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii . Excepția a fost ridicată de Ionel Ciucanu în Dosarul nr. 4.838/30/2018 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.621D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra înscrisului depus la dosar de autorul excepției, prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și judecarea în lipsă a cauzei.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens, arată că egalitatea în drepturi nu presupune o uniformitate deplină, iar prevederile din contractul individual de muncă se completează cu prevederile legale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea civilă din 10 mai 2019 pronunțată în Dosarul nr. 4.838/30/2018, Tribunalul Timiș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii . Excepția a fost ridicată de Ionel Ciucanu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de concediere.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

sunt contrare

art. 1 alin. (5),

art. 16 alin. (1),

art. 41 alin. (1),

art. 53 alin. (2) din Constituție , întrucât transformă contractul de muncă pe o durată nedeterminată și, implicit, dreptul la muncă într-o simplă noțiune teoretică și iluzorie. Nicăieri în contractul individual de muncă nu este prevăzută o încetare a acestuia la data atingerii vârstei standard de pensionare de către angajat. Astfel, angajatul nu avea cum să cunoască existența unei astfel de cauze.

6.

Consideră că dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

se pot aplica numai contractelor de muncă pe durată determinată.

7.

Contradicția dintre

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi

și

art. 12 alin. (1) din Codul muncii

și ambiguitățile generate de termenul nedeterminat, al cărui înțeles nu a fost nicăieri explicat în cadrul legii, arată că prevederile legale analizate nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor prevăzut de

art. 1 alin. (5) din Constituție .

8.

Autorul excepției consideră că atât timp cât angajatul poate să își îndeplinească sarcinile de serviciu, încetarea de

drept a contractului individual de muncă drept urmare a aplicării

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii

este o măsură discriminatorie pe motiv de vârstă. De asemenea, arată că există categorii socioprofesionale care derogă de la dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii , așa cum sunt funcționarii publici, medicii ori cadrele didactice, astfel că se creează o discriminare în raport cu aceștia.

9.

Totodată, susține că sunt încălcate dispozițiile

art. 41 alin. (1) din Constituție , întrucât, așa cum Curtea Constituțională a reținut prin

Decizia nr. 759 din 23 noiembrie 2017 , acest articol constituțional garantează păstrarea locului de muncă.

10.

În sfârșit, consideră că sunt încălcate și condițiile constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Arată și că angajatul căruia îi este desfăcut contractul de muncă pentru că a împlinit vârsta standard de pensionare are șanse practice foarte mici să își găsească un loc de muncă exact în specializarea în care a lucrat.

11.

Tribunalul Timiș - Secția I civilă apreciază că dispozițiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.

12.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care au următorul conținut: „(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: […] c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepțional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II;“.

16.

Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituționale:

art. 1 alin. (5)

privind obligația respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 41 alin. (1)

referitor la dreptul la muncă și

art. 53 alin. (1)

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

reglementează una dintre cauzele încetării de drept a contractului individual de muncă, respectiv îndeplinirea cumulativă a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. Aceste condiții sunt reglementate, în prezent, de dispozițiile secțiunii 1 - Pensia pentru limită de vârstă din

capitolul IV al Legii nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, precum și în

anexa nr. V

la această lege. Dispozițiile

art. 53 din Legea nr. 263/2010

prevăd că „(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în

anexa nr. 5 . (2) Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului minim de cotizare, conform eșalonării prevăzute în

anexa nr. 5 . (3) Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării prevăzute în

anexa nr. 5 .“

18.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că încetarea de drept a contractului individual de muncă potrivit dispozițiilor de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5) din Constituție , întrucât este lipsită de previzibilitate, în condițiile în care în contractul individual de muncă încheiat pe o durată nedeterminată nu există nicio clauză care să prevadă un termen de încetare a raportului de muncă.

19.

Față de această critică, Curtea reține că dispozițiile

Legii nr. 53/2003 - Codul muncii

reprezintă cadrul de reglementare a regimului general privind raporturile de muncă, conținând dispoziții referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de muncă.

20.

Potrivit dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5),

respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie. Astfel, potrivit adagiului latin nemo censetur ignorare legem, salariatul nu ar putea invoca necunoașterea cauzei de încetare a contractului individual de muncă reglementată de

art. 56 alin. (1) lit. c) prima teză din Legea nr. 53/2003

doar pentru simplul motiv că aceasta nu a fost menționată, în mod expres, în contractul individual de muncă.

21.

Curtea mai reține că încetarea de drept a contractului individual de muncă nu este incompatibilă cu un raport de muncă pe durată nedeterminată, interpretarea coroborată a dispozițiilor legale conducând în mod clar și previzibil la concluzia că un astfel de raport se desfășoară fără o limită temporală, atât timp cât nu intervine una dintre cauzele care atrag încetarea de drept a contractului individual de muncă.

22.

O altă critică de neconstituționalitate formulată de autorul excepției se referă la încălcarea prevederilor constituționale privind egalitatea în drepturi, sens în care susține că dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

discriminează pe criteriul vârstei, întrucât împlinirea vârstei legale de pensionare duce la încetarea de drept a contractului individual de muncă.

23.

Referitor la această critică, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate prevăd încetarea de drept a contractului individual de muncă la împlinirea vârstei standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare independent de împrejurarea că salariatul a solicitat sau nu pensionarea. Prin urmare, nu pensionarea salariatului atrage încetarea de drept a contractului individual de muncă, ci doar îndeplinirea cumulativă a condițiilor de pensionare.

24.

Se ridică, așadar, problema dacă, în condițiile în care salariatul nu solicită pensionarea, dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

se circumscriu cerințelor constituționale vizând egalitatea în drepturi a cetățenilor și interzicerea discriminării.

25.

Se impune observat că interzicerea discriminării pe criteriul vârstei în ceea ce privește relațiile de muncă este consacrată în mod expres în conținutul

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 , care prevede că „Orice discriminare directă sau

indirectă față de un salariat, discriminare prin asociere, hărțuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetățenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opțiune politică, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, apartenență la o categorie defavorizată, este interzisă.“

26.

De asemenea, definind discriminarea, dispozițiile

art. 2 alin. (1)

și

(3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, prevăd că „(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.[…] (3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.“ În materia relațiilor de muncă, dispozițiile

art. 6

și

7 din aceeași ordonanță

stabilesc că reprezintă contravenție condiționarea participării la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii de apartenența sa la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv de convingerile, de sexul sau orientarea sexuală, de vârsta sau de apartenența sa la o categorie defavorizată. De asemenea, constituie contravenție discriminarea unei persoane pentru motivul că aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă și protecție socială, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, manifestată la încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă.

27.

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

transpune în dreptul intern prevederile Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE), seria L, nr. 303 din 2 decembrie 2000. Prin art. 6 alin. (1) din această directivă s-a prevăzut că, „Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.“

28.

Prin Hotărârea din 16 octombrie 2007, pronunțată în cauza C-411/05 Félix Palacios de la Villa împotriva Cortefiel Servicios SA, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a examinat art. 6 al Directivei 2000/78/CE în raport cu prevederea din legislația spaniolă care impunea încetarea de drept a contractului de muncă prin pensionarea obligatorie a lucrătorului la vârsta de 65 de ani. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a atras atenția asupra faptului că statele membre dispun de o amplă marjă de apreciere în alegerea unui obiectiv determinat în materie de politică socială și de ocupare a forței de muncă, precum și la stabilirea măsurilor necesare pentru realizarea obiectivului propus (paragraful 68). Iar, așa cum reiese și din considerentele Directivei 2000/78/CE, dispozițiile specifice stabilite de un stat membru se referă în special la alegerea pe care autoritățile naționale interesate o pot efectua de a prelungi durata vieții active a lucrătorilor sau, dimpotrivă, de a prevedea ieșirea la pensie mai rapidă a acestora, în funcție de considerente de ordin politic, economic, social, demografic și/sau bugetar și având în vedere situația astfel cum se prezintă aceasta concret pe piața muncii într-un stat membru (paragraful 69). Desigur, este necesar ca statul membru să se asigure că măsura privind durata vieții profesionale să nu depășească ceea ce este corespunzător și necesar pentru atingerea obiectivului urmărit (paragraful 71). O măsură de încetare a contractului de muncă la îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă a lucrătorului „poate fi corespunzătoare și necesară pentru atingerea obiectivului legitim invocat în cadrul politicii naționale a ocupării forței de muncă și care constă în promovarea ocupării integrale a forței de muncă prin favorizarea accesului pe piața muncii“ (paragraful 72).

29.

Instanța de la Luxemburg a apreciat că măsura încetării de drept a contractului de muncă la îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă nu aduce atingere excesivă veniturilor lucrătorilor pensionați obligatoriu, deoarece reglementarea națională nu se întemeiază numai pe o anumită vârstă, ci și pe faptul că aceștia beneficiază de o compensație financiară concretizată în pensia pentru limită de vârstă (paragraful 73).

30.

Prin Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza C-45/09 Gisela Rosenbladt împotriva Oellerking Gebäudereinigungsges, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și-a reiterat aprecierea, constatând, în același timp, că încetarea de drept a contractelor de muncă ale salariaților care îndeplinesc condițiile de vârstă și stagiu de cotizare pentru a beneficia de dreptul la pensie „face parte, de mult timp, din dreptul muncii în vigoare în numeroase state membre și este de largă utilizare în cadrul raporturilor de muncă“, urmărind să stabilească un echilibru între cerințele de ordin politic economic, social, demografic, bugetar și durata vieții profesionale active a lucrătorilor (paragraful 44).

31.

Cu privire la conținutul art. 6 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE, Curtea a statuat că acesta trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei dispoziții naționale în temeiul căreia se consideră valabile clauzele de încetare automată a contractelor de muncă pentru motivul împlinirii de către salariat a vârstei de pensionare, în cazul în care măsura este justificată în mod obiectiv și rezonabil de un obiectiv legitim al ocupării forței de muncă și mijloacele de realizare sunt corespunzătoare și necesare (pct. 1 din dispozitivul hotărârii).

32.

Prin Hotărârea din 5 iulie 2012, pronunțată în cauza C-141/11 Torsten Hörnfeldt împotriva Posten Meddelande AB, Curtea a constatat că legislația suedeză, care stabilește limita de vârstă pentru pensionare la 67 de ani și încetarea contractului de muncă, nu afectează în mod excesiv veniturile lucrătorului, având în vedere atât prejudiciul suferit de acesta, cât și beneficiile aduse societății în general (paragraful 38). Curtea a apreciat că legislația respectivă conține și alte prevederi care fac să nu aibă loc o atingere excesivă a intereselor lucrătorilor în cauză, precum faptul că în ipoteza desfacerii unui contract de muncă, angajatorul poate propune lucrătorului în cauză un contract de muncă pe durată determinată, împrejurarea că lucrătorul beneficiază la sfârșitul carierei sale profesionale de o compensație financiară prin intermediul unei surse de venit care înlocuiește salariul, sub forma unei pensii pentru limită de vârstă (paragrafele 38, 41 și 42). În consecință, a statuat că art. 6 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei măsuri naționale care permite angajatorului să îi desfacă salariatului contractul de muncă „pentru simplul motiv că acesta

din urmă a împlinit vârsta de 67 de ani și nu ține seama de nivelul pensiei pentru limită de vârstă pe care o va primi persoana interesată“ (pct. 1 din dispozitivul hotărârii).

33.

În Hotărârea din 18 noiembrie 2010, pronunțată în cauzele conexate C-250/09 și C-268/09 Vasil Ivanov Georgiev împotriva Tehnicheski universitet - Sofia, filial Plovdiv, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat că prevederile legii bulgare care stabilesc pensionarea din oficiu a profesorilor universitari la împlinirea vârstei de 68 ani și, cu acordul părților, posibilitatea continuării activității lor după împlinirea vârstei de 65 de ani numai prin contracte pe durată determinată pe un an, care pot fi reînnoite de cel mult două ori, nu contravin art. 6 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE (dispozitivul hotărârii). Instanța a evidențiat că profesorul universitar care a împlinit vârsta de 65 de ani poate alege fie pensionarea, fie continuarea activității, încheind contracte de muncă pe durată determinată de cel mult două ori, respectându-se astfel clauza 5 pct. 1 din Acordul-cadru privind munca pe durată determinată încheiat între CES, UNICE, introdus în legislația Uniunii prin Directiva 1999/70 din 28 iunie 1999 (publicată în JOCE L 175 din 10 iulie 1999), care urmărește prevenirea folosirii abuzive a contractelor pe durată determinată succesive.

34.

Examinând jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Constituțională constată că, în lumina acestei instanțe, existența unei reglementări naționale care stabilește încetarea de drept a contractului individual de muncă la atingerea vârstei legale care permite pensionarea - independent de voința salariatului de a se pensiona sau nu - nu este contrară principiilor legislației europene care interzic discriminarea lucrătorilor pe criterii legale de vârstă. Curtea de la Luxembourg a avut în vedere că, în reglementarea acestor cauze de încetare a raportului de muncă, statele au în vedere considerente de ordin politic, economic, social, demografic și/sau bugetar, inclusiv cele care țin de promovarea ocupării integrale a forței de muncă prin favorizarea accesului pe piața muncii. De asemenea, a apreciat că nu se aduce o atingere excesivă veniturilor lucrătorilor pensionați obligatoriu, având în vedere că aceștia beneficiază de o compensație financiară concretizată în pensia pentru limită de vârstă, precum și de posibilitatea de a încheia un nou contract de muncă cu același angajator.

35.

Prin prisma acestor considerente, Curtea apreciază că prevederile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

nu creează o discriminare pe criteriu de vârstă contrară prevederilor constituționale ale

art. 16 alin. (1) . Legiuitorul este liber să aprecieze asupra necesității menținerii acestei cauze de încetare de drept a contractului individual de muncă în raport cu politica și obiectivele de ordin economic, social, demografic și/sau bugetar, acestea reprezentând aspecte de oportunitate a reglementării, ce excedează controlului de constituționalitate.

36.

O altă critică de neconstituționalitate formulată în prezenta cauză privește încălcarea prevederilor constituționale care consacră dreptul la muncă, susținându-se că nu este garantată păstrarea locului de muncă.

37.

Prin

Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, paragraful 30, Curtea Constituțională a reținut că dreptul la muncă este un drept complex, ce implică diferite aspecte, dintre care libertatea alegerii profesiei și a locului de muncă reprezintă numai una dintre componentele acestui drept. Astfel, odată dobândit un loc de muncă, salariatul trebuie să se bucure de o serie de garanții care să îi asigure stabilitatea, neputând fi de conceput că prevederile constituționale ar asigura libertatea de a obține un loc de muncă, dar nu și garantarea păstrării acestuia, cu respectarea, evidentă, a condițiilor și a limitelor constituționale.

38.

Cele reținute de instanța constituțională nu pot fi interpretate însă în sensul că exclud posibilitatea legiuitorului de a reglementa anumite cauze de încetare de drept a contractului individual de muncă, atât timp cât acestea sunt justificate în mod obiectiv și rezonabil și sunt corespunzătoare și necesare obiectivului urmărit de legiuitor.

39.

Nefiind reținută încălcarea niciunui drept fundamental, se apreciază că susținerile autorului excepției referitoare la contrarietatea dintre dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi

și cele ale

art. 53 alin. (2) din Constituție

sunt lipsite de susținere.

40.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionel Ciucanu în Dosarul nr. 4.838/30/2018 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2022.