HG nr. 400/2023
pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Construire patinoar artificial, municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna"
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire patinoar artificial, municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la
art. 1
se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, Mihaela-Ioana Kaitor, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Adrian Câciu București, 4 mai 2023. Nr. 400.
Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Construire patinoar artificial, municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna“
Titular:
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar:
• Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției
• Unitatea administrativ-teritorială municipiul Sfântu Gheorghe, după realizarea investiției
Amplasament:
Municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna
Indicatorii tehnico-economici
• Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA)
314.731
mii lei
• din care C+M
186.400
mii lei
• Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A.
310.655
mii lei
• din care C+M
184.603
mii lei
• Valoarea finanțată de unitatea administrativ-teritorială municipiul Sfântu Gheorghe
4.076
mii lei
• din care C+M
1.797
mii lei
(în prețuri valabile la data de 6.05.2022, 1 euro = 4,9490 lei)
Eșalonarea investiției: INV/C+M
- Anul I
INV
121.104
mii lei
C+M
83.025
mii lei
- Anul II
INV
193.627
mii lei
C+M
103.375
mii lei
Capacități:
- suprafață desfășurată
mp
12.008,00
- regim de înălțime
P+2E
Durata de execuție a investiției
luni
24
Factori de risc Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea investiției se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.