Decizia nr. 623/2022

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Irina Loredana Gulie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea Reif Construct - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.560/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.750D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie, respectiv

Decizia nr. 441 din 24 iunie 2021 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 24 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.560/1/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Societatea Reif Construct - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva Încheierii civile nr. 8/2017 din 22 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.361/117/2016, prin care Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă a soluționat un conflict negativ de competență și a stabilit competența de soluționare a acțiunii principale în favoarea Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că lipsa căii de atac împotriva hotărârilor pronunțate în soluționarea conflictelor de competență golește de conținut prevederile

art. 129 din Constituție , potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

6.

De asemenea, se susține că prevederea legală criticată nu asigură respectarea efectivă și concretă a dreptului la apărare garantat de

art. 24 din Constituție

și, implicit, a principiilor fundamentale și a garanțiilor procesuale care îi definesc conținutul, respectiv

art. 124 alin. (2) din Constituție

privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, deoarece permite instanței să invoce în mod arbitrar excepții de ordine publică și, în consecință, să stabilească în mod necenzurabil natura juridică a litigiului, competența materială, regimul taxelor de timbru, precum și căile de atac incidente, printr-o măsură arbitrară și contrară dreptului la un proces echitabil, măsură ce este incompatibilă cu ordinea de drept și nu este proporțională cu scopul unei bune administrări a justiției.

7.

Se mai susține că prevederile legale criticate relevă o protecție deficitară a drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, în contextul în care autoarea excepției este împiedicată să supună încheierea recurată controlului de legalitate al instanței superioare, situația relevând încălcarea dreptului său la apărare, în condițiile în care restricția impusă nu este proporțională cu scopul de a garanta securitatea juridică și buna administrare a justiției, lipsindu-i astfel legitimitatea. Se invocă cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României.

8.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că regulatorul de competență nu vizează realizarea sau recunoașterea unui drept al părților, ci constituie un incident procedural, care are ca finalitate stabilirea instanței competente să soluționeze cauza. De vreme ce în cadrul acestei proceduri nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susține că drepturile fundamentale ale părților în litigiu ar fi prejudiciate prin suprimarea dreptului la recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de regulator. Invocă jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992, republicată , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992, republicată , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă , potrivit cărora: „(4) Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă.“

13.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil,

art. 24

- Dreptul la apărare,

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 124 alin. (2)

privind unicitatea, imparțialialitatea și egalitatea justiției și

art. 129

- Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate dispozițiile

art. 6

- Dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la dispozițiile

art. 21

și

24 din Constituție

și cu o motivare similară. Prin

Decizia nr. 153 din 4 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 13 mai 2021, paragraful 20, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă

reprezintă norme de procedură, a căror stabilire, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție , intră în competența exclusivă a legiuitorului, care poate hotărî să nu supună regulilor de citare sau exercitare a căilor de atac anumite proceduri, în considerarea caracterului specific al acestora ori în vederea asigurării celerității procesului civil. Stabilirea de către legiuitor a regulii potrivit căreia instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o încheiere definitivă, nu contravine

art. 21

și nici

art. 24 din Constituție , soluția legislativă criticată fiind justificată de faptul că în această procedură nu se tranșează fondul litigiului, ci exclusiv o chestiune ce vizează buna administrare a actului de justiție, în vederea soluționării rapide a conflictului de competență, cu scopul judecării procesului în termenul rezonabil, optim și previzibil instituit de

art. 6 din Codul de procedură civilă . Totodată, potrivit

art. 129 din Constituție , „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, acest text constituțional lăsând la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătorești, așa cum a procedat prin dispozițiile de lege criticate.

15.

De asemenea, prin

Decizia nr. 381 din 26 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 21 iulie 2014, Curtea s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, constatând constituționalitatea acestora, cu motivarea, în esență, că dispozițiile legale nu vizează fondul cauzei, ci aspecte care țin de buna administrare a procesului, iar o asemenea soluție legislativă este de natură a conduce la soluționarea cu celeritate a cauzelor și, implicit, la respectarea cerinței privind termenul rezonabil.

16.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

17.

În prezenta cauză, pentru aceleași considerente precum cele reținute în jurisprudența anterioară în materie, nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 124 alin. (2)

privind unicitatea, imparțialialitatea și egalitatea justiției.

18.

Referitor la dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală , Curtea reține că sfera normativă a acestui text constituțional vizează situații care se abat de la cursul firesc al vieții politice, economice și sociale, aplicarea sa implicând, în mod intrinsec, un caracter excepțional al împrejurărilor în care este adoptată norma juridică analizată. Or, prevederile

art. 53 din Constituție

nu sunt aplicabile ratione materiae, dat fiind faptul că textul criticat nu reprezintă o normă aplicabilă unei situații excepționale.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Reif Construct - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.560/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile

art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2022.