HG nr. 491/2023
pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Construcție și dotări Centru pentru Optică de Mare Putere, Str. Reactorului nr. 30, orașul Măgurele, județul Ilfov"
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construcție și dotări Centru pentru Optică de Mare Putere, Str. Reactorului nr. 30, orașul Măgurele, județul Ilfov“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la
art. 1
se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian-Ioan Burduja p, Ministrul finanțelor, Mihai Diaconu, secretar de stat București, 24 mai 2023. Nr. 491.
Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Construcție și dotări Centru pentru Optică de Mare Putere, Str. Reactorului nr. 30, orașul Măgurele, județul Ilfov“
Titular:
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar:
• Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției
• Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară - „Horia Hulubei“ (IFIN-HH)
Amplasament:
Str. Reactorului nr. 30, orașul Măgurele, județul Ilfov
Indicatorii tehnico-economici:
Factori de risc Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției Finanțarea se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară - „Horia Hulubei“, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.