Hotărârea nr. 27/2023
privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Consolidarea dialogului social în Uniunea Europeană prin valorificarea întregului său potențial de gestionare a tranzițiilor echitabile - COM (2023) 40
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
art. 67
și ale
art. 148 din Constituția României, republicată , ale
privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale
art. 163-188 din Regulamentul Camerei Deputaților , aprobat prin
Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994 , republicat, cu modificările și completările ulterioare,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/280, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința 23 mai 2023, Camera Deputaților:
1.
susține Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor referitoare la consolidarea dialogului social în Uniunea Europeană prin valorificarea întregului său potențial de gestionare a tranzițiilor echitabile;
2.
recomandă abordarea dialogului social din perspectiva asigurării rezilienței valorilor fundamentale ale societății europene în timpul tranziției socioeconomice către un mediu digital, dominat de tendințe demografice disruptive și amenințări globale;
3.
salută promovarea dialogului social ca un obiectiv comun al Uniunii Europene și al statelor membre, ce ține seama de diversitatea sistemelor naționale și respectă autonomia partenerilor sociali;
4.
recomandă colectarea de date statistice suplimentare la nivelul Uniunii Europene pentru a sprijini consultările de pe parcursul elaborării politicilor și pentru a fundamenta dezvoltarea unor cadre instituționale și administrative adecvate consolidării negocierilor colective;
5.
subliniază că sunt necesare în continuare eforturi pentru a extinde practica abordării ecologice a organizării online a reuniunilor pe tema dialogului social sectorial;
6.
reamintește că viitorul dialogului include inovarea socială reprezentată de noi soluții de organizare a muncii, a învățării și a protecției sociale.
Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 31 mai 2023, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN București, 31 mai 2023. Nr. 27.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.