Decizia nr. 116/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Claudiu Ion Moldovan în Dosarul nr. 146/P/1999 al Judecătoriei Zarnesti, județul Brașov.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arata ca, față de jurisprudenta constanta a Curții Constituționale, se impune respingerea excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 3 aprilie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 146/P/1999, Judecătoria Zarnesti, județul Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Claudiu Ion Moldovan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține ca dispozițiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, potrivit cărora suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei la locul de muncă nu pot fi dispuse în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, contravin atât prevederilor art. 16 din Constituție, care la alin. (1) stabilesc principiul ca cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, cat și principiului separației puterilor în stat. Se susține ca este încălcat principiul egalității în fața legii și a autorității judecătorești, deoarece aplicarea acestor mijloace moderne de individualizare a pedepsei se face în funcție de limitele pedepsei stabilite în abstract de legiuitor, în loc sa pornească de la individualizarea realizată de judecător, în funcție de pericolul social concret al infracțiunii săvârșite. Ceea ce trebuie să primeze, susține autorul excepției, nu este pedeapsa prevăzută de lege, ci aceea stabilită de judecător în funcție de pericolul social concret, de persoana făptuitorului și de celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 72 din Codul penal. Legiuitorul exclude anumite categorii de infracțiuni de la aplicarea acestor măsuri de individualizare a pedepselor, pornind de la maximul pedepsei prevăzute de lege, ignorand minimul special, care reflecta gradul de pericol social minim al unei anumite infracțiuni. Or, atunci când o persoană care a săvârșit infracțiunea de furt calificat nu poate cere aplicarea art. 86, 86^1 sau 86^7 din Codul penal, în timp ce o altă persoană care a săvârșit, de exemplu, infracțiunea de sclavie sau de luare de mită ori trafic de influența poate beneficia de aplicarea acestor prevederi, aceasta face să fie incalcate dispozițiile art. 16 din Constituție. Autorul excepției mai susține ca prin adoptarea dispozițiilor criticate legiuitorul a intervenit în domeniul de activitate al autorității judecătorești, deoarece numai instanțele judecătorești pot aprecia dacă scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, aceasta apreciere având la baza elemente ce decurg dintr-o faptă concretă ce a fost săvârșită.

Judecătoria Zarnesti, județul Brașov, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, considera ca aceasta este intemeiata, deoarece prin dispozițiile legale criticate se creează o reală inegalitate a cetățenilor în fața legii. Este adevărat ca legiuitorul a dorit să evidențieze pericolul social deosebit pe care îl prezintă pentru societate infracțiunile intenționate pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 12 ani. Acesta este pericolul social abstract, însă în procesul de individualizare a pedepsei ceea ce interesează cu prioritate este gradul de pericol social concret al faptei, evaluat de organele judiciare în funcție de vătămarea efectivă a valorii sociale, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condițiile săvârșirii faptei, de împrejurările acesteia, de persoana făptuitorului etc. Se mai arata ca insesi dispozițiile art. 72 din Codul penal prevăd, drept criteriu de individualizare a pedepsei, gradul de pericol social concret al faptei, și nu pericolul abstract. De aceea, conchide instanța, ar fi mai echitabil să se revină la reglementarea anterioară, care prevedea posibilitatea aplicării măsurilor de individualizare prevăzute la art. 81, 86^1 și 86^7 din Codul penal în funcție de pedeapsa aplicată, și nu de pedeapsa prevăzută de lege, actuala reglementare creând inegalitati de tratament sanctionator.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca legiuitorul a voit sa excludă de la beneficiul măsurilor de individualizare a executării pedepsei pe acei infractori care au săvârșit infracțiuni intenționate grave sau infracțiunile de violenta menționate, în scopul evitării riscului la care societatea s-ar expune prin lăsarea în libertate a anumitor categorii de condamnați. Aceasta restrangere a cadrului de aplicare a mijloacelor de individualizare a executării pedepsei nu contravine prevederilor art. 16 din Constituție, deoarece nu încalcă nici unul dintre criteriile egalității în drepturi prevăzute la art. 4 din Legea fundamentală. Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție vizează egalitatea în drepturi în ceea ce privește recunoașterea unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor măsuri, indiferent de natura acestora. De aceea se justifica nu numai posibilitatea, dar și necesitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane. În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal permit o imixtiune a legiuitorului în atribuțiile puterii judecătorești, Guvernul citeaza Decizia Curții Constituționale nr. 202 din 25 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 16 februarie 2000, în care se arata ca judecătorii nu pot fi independenți față de lege. Individualizarea judiciară a pedepsei poate avea loc numai în cadrul individualizarii legale, care este opera legiuitorului. Or, tocmai în cadrul individualizarii legale au fost instituite mijloacele de individualizare a executării pedepsei aflate în discuție. În încheiere Guvernul evoca jurisprudenta Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate, și conchide ca excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susținerile autorului excepției, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția privește dispozițiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, care au următorul cuprins:

- Art. 81 alin. 3: "Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura.";

- Art. 86^1 alin. 3: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura.";

- Art. 86^7 alin. 3: "Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura."

Autorul excepției susține ca prevederile menționate încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție, care au următorul conținut: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege."

Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii, unele privind dispozițiile art. 81 alin. 3, altele privind dispozițiile art. 81 alin. 3 și ale art. 86^1 alin. 3 și altele privind dispozițiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal. Dintre acestea din urma, care au avut același obiect ca și excepția ridicată în cauza de fața, menționăm Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, și Decizia nr. 167 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999. Curtea Constituțională a respins toate excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile legale în discuție, subliniind ca cele trei măsuri de individualizare a executării pedepsei, și anume suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei la locul de muncă, sunt create de legiuitor și puse la dispoziția instanței ca mijloace de individualizare judiciară a executării pedepsei. Ele dau inculpatului numai o vocație, iar nu un drept de a beneficia de aceste măsuri. Fiind o creație a legiuitorului, este firesc ca acesta sa determine nu numai condițiile, dar și sfera de incidența a acestor măsuri, respectiv sa excludă de la aceste măsuri persoanele care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave sau infracțiuni de violenta care vadesc o periculozitate aparte a infractorului. Curtea Constituțională a constatat ca dispozițiile legale în discuție nu încalcă dispozițiile sau principiile Constituției.

Curtea mai constata ca în cauza de fața autorul excepției, care, asa cum declara, cunoaște jurisprudenta Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, considera ca excepția pe care o ridica se sprijină pe alte temeiuri. În esenta însă în motivarea excepției se insista asupra încălcării principiului egalității în drepturi. Or, în Decizia nr. 167 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea Constituțională a reținut ca Parlamentul are competente exclusive atât în instituirea unor mijloace de individualizare a executării pedepsei, cat și în stabilirea excepțiilor de la aplicarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce dispozițiile art. 4 alin. (2) și ale art. 16 din Constituție sau alte texte constituționale.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției, în sensul că prin dispozițiile legale criticate legiuitorul ar interveni în sfera de competența a autorității judecătorești, aceasta nu poate fi reținută. În Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, menționată mai sus, Curtea Constituțională a statuat ca individualizarea judiciară a pedepsei poate avea loc numai în cadrul individualizarii legale, care este opera legiuitorului. Or, tocmai în cadrul individualizarii legale au fost instituite mijloacele de individualizare a executării pedepsei, cum sunt măsurile în discuție.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal urmează să fie respinsă.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Claudiu Ion Moldovan în Dosarul nr. 146/P/1999 al Judecătoriei Zarnesti, județul Brașov.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 iunie 2000.