Hotărârea nr. 27/2023
privind participarea Armatei României la Operațiunea Interflex a Marii Britanii
prezumat în vigoare
Având în vedere solicitarea Președintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului, pentru a aproba participarea Armatei României la Operațiunea Interflex a Marii Britanii,
luând în considerare că participarea Armatei României la Operațiunea Interflex va contribui la menținerea profilului operațional al acesteia și va aduce vizibilitate internațională sporită României, alături de beneficii importante, cuantificabile politic și politico-militar, în dezvoltarea parteneriatului cu Marea Britanie,
în temeiul prevederilor
art. 119 din Constituția României, republicată , ale
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011
privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 13 pct. 30 din Regulamentul
activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin
Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat ,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă participarea Armatei României la Operațiunea Interflex a Marii Britanii cu un efectiv de până la 30 de militari, instructori și personal de stat major.
Articolul 2
Fondurile financiare necesare pregătirii și executării acestei misiuni se asigură din bugetul Ministerului Apărării Naționale.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 26 iunie 2023, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, ALFRED-ROBERT SIMONIS PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE-IONEL CIUCĂ București, 26 iunie 2023. Nr. 27.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.