Hotărâre · Camera Auditorilor din România

Hotărârea nr. 2/2000

privind aprobarea modelului cererii, conținutului dosarului, procedurii de înscriere și cuantumului tarifului de înscriere în Registrul provizoriu al membrilor Camerei Auditorilor din România

prezumat în vigoare

Data actului
28 iulie 2000
Emitent
Camera Auditorilor din România
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 365 din 7 august 2000
Citează
1 act
Structură
3 articole, 3 anexe · 5.949 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul art. 89 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor din România, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 591/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 26 iulie 2000,

Comitetul provizoriu al Camerei Auditorilor din România hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă:

a) modelul cererii pentru dobândirea calității de membru provizoriu al Camerei Auditorilor din România, conform anexelor nr. 1A și 1B;

b) conținutul dosarului de înscriere, cuprinzând documentele prevăzute în modelul cererii pentru dobândirea calității de membru provizoriu al Camerei Auditorilor din România;

c) procedura de înscriere în Registrul provizoriu al membrilor Camerei Auditorilor din România, conform anexei nr. 2.

Articolul 2

Cuantumul tarifului de înscriere în Registrul provizoriu al membrilor Camerei Auditorilor din România este de 500.000 lei, care se achită în contul 25110103174, deschis la Sucursala C.E.C. sector 5 - Agenția Cotroceni, pe seama Camerei Auditorilor din România.

Articolul 3

Anexele nr. 1A, 1B și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Sebastian Vladescu, Florea Cojoc,

președinte membru

Eugen Nicolaescu, Eugeniu Turlea,

vicepreședinte membru

Doina Leonte, Gheorghe Savu,

membru membru

Constantin Teculescu, David Trow,

membru membru

Maria Manolescu,

membru

Anexa 1 A

CERERE

pentru dobândirea calității de membru provizoriu al Camerei Auditorilor din România

Subsemnatul/subsemnata ................./(numele și prenumele), născut/născută la data de .......... în .................../(localitatea, județul), cu domiciliul în ............................./(localitatea, str. nr., bl., sc., et., ap., sectorul/județul), codul numeric personal ........., posesor al buletinului/cărții de identitate/pasaportului*) seria ... nr. ...., eliberat de ........... la data de ............, solicit dobândirea calității de membru provizoriu al Camerei Auditorilor din România și înscrierea ca membru în Registrul provizoriu al membrilor.

Declar pe propria răspundere ca îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor din România pentru dobândirea calității de membru provizoriu. În acest sens anexez următoarele documente:

- fotocopie de pe carnetul de expert contabil;

- fotocopie de pe diploma de studii economice superioare;

- adeverinta din care rezultă ca am exercitat sau exercit calitatea de cenzor timp de 3 ani din ultimii 5 ani;

- cazier judiciar valabil sau declarație pe propria răspundere autentificată la un notar public;

- dovada achitării tarifului de înscriere în Registrul provizoriu al membrilor;

- 3 fotografii color tip legitimatie.

Mentionez ca numărul de telefon la care pot fi contactat este ............

................ ...................

(data) (semnatura)

Anexa 1 B

--------

CERERE

pentru dobândirea calității de membru provizoriu al

Camerei Auditorilor din România

Subsemnatul/subsemnata ......................./(numele și prenumele), născut/născută la data de ........... în ................/(localitatea, județul), cu domiciliul în ................./localitatea, str. nr., bl., sc., et., ap., sectorul/județul), codul numeric personal ........., posesor al buletinului/cărții de identitate/pasaportului*) seria .....nr. ......., eliberat de ............... la data de ..........., solicit dobândirea calității de membru provizoriu al Camerei Auditorilor din România și înscrierea ca membru în Registrul provizoriu al membrilor.

Declar pe propria răspundere ca îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor din România pentru dobândirea calității de membru provizoriu. În acest sens anexez următoarele documente:

- fotocopie de pe diploma de studii economice superioare;

- copie de pe carnetul de muncă din care rezultă ca am exercitat timp de 15 ani activități profesionale și științifice ce mi-au permis acumularea unei experiențe deosebit de valoroase în domeniu;

- curriculum vitae;

- cazier judiciar valabil sau declarație pe propria răspundere, autentificată la un notar public;

- dovada achitării tarifului de înscriere în Registrul provizoriu al membrilor;

- 3 fotografii color tip legitimatie.

Mentionez ca numărul de telefon la care pot fi contactat este

--------------

(data) (semnatura)

*) Datele din pasaport sunt necesare doar în cazul cetățenilor străini.

................. ..................

Anexa 2 PROCEDURA DE ÎNSCRIERE

în Registrul provizoriu al membrilor Camerei Auditorilor din România

Pe perioada 7 august - 19 septembrie 2000, în care Registrul provizoriu al membrilor este deschis, persoanele care solicită dobândirea calității de membru provizoriu al Camerei Auditorilor din România vor depune cererea, însoțită de dosarul de înscriere, la sediul Camerei Auditorilor din România din București, Bd Libertății nr. 12, etajul 5, camera 458 B, personal, prin reprezentant sau prin posta, de luni până vineri între orele 9,00 - 17,00.

În situația respingerii cererii solicitantul poate face contestație, cu condiția ca aceasta să se încadreze în perioada în care Registrul provizoriu al membrilor este deschis. Camera Auditorilor din România este obligată sa notifice în scris solicitantului respingerea cererii sau răspunsul la contestație, în termen de până la 5 zile de la primirea cererii, respectiv a contestației.

--------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.