Hotărârea nr. 79/2023
referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile de reducere a costului instalării rețelelor de comunicații electronice gigabit și de abrogare a Directivei 2014/61/UE (Actul privind infrastructura gigabit) - COM (2023) 94 final
prezumat în vigoare
În temeiul dispozițiilor
art. 67
și ale
art. 148 alin. (2)
și
(3) din Constituția României, republicată , precum și ale
Protocolului nr. 2
privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat
Tratatului de la Lisabona
de modificare a
Tratatului
privind Uniunea Europeană și a
Tratatului
de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/213 din 22.06.2023,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile de reducere a costului instalării rețelelor de comunicații electronice gigabit și de abrogare a Directivei 2014/61/UE (Actul privind infrastructura gigabit) - COM (2023) 94 final - respectă principiile subsidiarității și proporționalității.
Articolul 2
Senatul României consideră, în acord cu poziția Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații:
a)
oportună eliminarea normei propuse la art. 3 pct. 2 lit. c) din propunerea de regulament, având în vedere că nu este nici necesar, nici benefic să fie furnizate îndrumări mai detaliate privind condițiile echitabile și rezonabile, inclusiv prețurile, în comparație cu Directiva 2014/61/UE;
b)
important ca termenul prevăzut la art. 4 pct. 2 să fie de 18 luni, având în vedere că organismele din sectorul public nu au în prezent obligația de a furniza informații prin intermediul punctelor unice de informare (SIP), în temeiul Directivei 2014/61/UE. Pentru a respecta obligația, vor avea nevoie de timp suficient;
c)
că mențiunea din cuprinsul art. 5 pct. 2 privind finanțarea parțială ori totală din fonduri publice a lucrările civile trebuie eliminată. Directiva 2014/61/UE permite extinderea obligației de coordonare și la lucrările civile cu finanțare privată. Conform legislației române, toate lucrările de construcție, reparație, modernizare, renovare sau extindere a drumurilor sau a rețelei de utilități publice trebuie să respecte procedura de coordonare, indiferent de finanțarea publică sau privată;
d)
necesară eliminarea textului art. 5 pct. 3 lit. b) teza a II-a din propunere. Obligația de a desfășura infrastructură fizică cu o capacitate suficientă pentru a satisface eventualele nevoi viitoare rezonabile de acces ale terților, în cazurile în care cererea de coordonare este considerată nerezonabilă, ar putea avea ca rezultat întârzieri sau chiar descurajarea unor investiții;
e)
important ca termenul de o săptămână prevăzut de dispozițiile art. 6 pct. 1 al treilea paragraf să fie majorat la două săptămâni, deoarece reducerea la jumătate a termenului-limită față de Directiva 2014/61/UE duce la o scădere a calității informațiilor furnizate;
f)
importantă eliminarea ultimei teze din cadrul art. 7 pct. 7, având în vedere problemele de constituționalitate pe care le-ar ridica constituirea în mod tacit a dreptului de trecere;
g)
că repararea prejudiciilor menționate de dispozițiile art. 7 pct. 11 din cadrul propunerii poate fi realizată prin aplicarea normelor dreptului comun în materie, nefiind necesare dispoziții speciale privind aspectele vizate.
Articolul 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 20 septembrie 2023, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, SORIN-MIHAI CÎMPEANU București, 20 septembrie 2023. Nr. 79.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.