Decizia nr. 315/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea TKG Agricol 2004 - S.R.L. din Ștefănești, județul Argeș, în Dosarul nr. 9.361/212/2014/a2 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.748D/2019.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Ana Maria Bucur, în calitate de apărător ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curții că, la dosar, autoarea excepției a transmis note scrise prin care, în esență, a solicitat admiterea excepției de neconstituționalitate.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, precizând că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate au fost criticate din perspectiva termenului până la care se poate solicita înscrierea în fals. Arată că sintagma „cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris“ a determinat instanțele de judecată să pronunțe soluții contradictorii, unele instanțe apreciind că înscrierea în fals după acest moment este tardivă, iar altele considerând că nu se impune reținerea tardivității și, implicit, a inadmisibilității acestei cereri formulate după momentul menționat. Susține că sunt încălcate prevederile

art. 16 ,

21

și

24 din Constituție , atâta vreme cât caracterul fals al unui înscris depus în fața unei instanțe poate să apară ulterior momentului stabilit de dispozițiile legale criticate.

4.

Arată că a criticat și sintagma „înscris folosit în proces“, întrucât o parte dintre instanțele care au fost învestite cu soluționarea acestui incident procedural au apreciat că nu pot fi considerate „înscris folosit în proces“ împuternicirea avocațială și contractul de asistență juridică, deși împuternicirea avocațială reprezintă dovada mandatului acordat reprezentantului convențional pentru a putea reprezenta părțile în litigiu, conform

art. 86 din Codul de procedură civilă . În concluzie, susține că modalitatea de reglementare a

art. 304 din Codul de procedură civilă

încalcă prevederile constituționale care garantează dreptul de acces liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și egalitatea în drepturi.

5.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, ci este supus unor condiționări. Totodată, drepturile procesuale trebuie exercitate cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, sancțiunile procedurale având ca scop să atenționeze participanții la proces că trebuie să respecte aceste reguli, în vederea asigurării stabilității circuitului juridic civil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.

Prin Încheierea nr. 7.773 din 22 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 9.361/212/2014/a2, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea TKG Agricol 2004 - S.R.L. din Ștefănești, județul Argeș, într-o acțiune prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare.

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile de lege criticate îngrădesc dreptul părții de a denunța ca fals un înscris folosit în proces de partea adversă de la momentul la care cunoaște sau are suspiciunea rezonabilă că înscrisul depus în fața instanței este un fals. Momentul la care află că înscrisul respectiv este un fals poate fi un moment mult ulterior depunerii înscrisului, iar nu momentul impus de prevederile

art. 304 din Codul de procedură civilă , adică primul termen de judecată după depunerea acestuia în instanță. Înscrisul fals depus poate fi, ca în cazul de față, împuternicirea avocațială dată în baza unui contract de reprezentare juridică în care semnătura nu aparține presupusului client, ceea ce ar dovedi lipsa unui mandat legal de reprezentare.

8.

Se arată că, în cauzele în care probele apar pe parcursul procesului, ar fi inacceptabil și inadmisibil, prin prisma unui proces echitabil, ca judecătorul să ia o decizie pe baza unui act fals, iar partea să nu îl poată înscrie în fals. Se susține că este încălcat principiul egalității, producându-se o discriminare între părțile care știu de la început că au fost falsificate acte, față de cele care iau cunoștință pe parcursul procesului de faptul că un înscris ar fi fals. Se încalcă astfel și dreptul la un proces echitabil, în care părțile să beneficieze de egalitate în apărare și de dreptul la aflarea adevărului în cauză. Atât timp cât prin acte false se dorește inducerea în eroare a judecătorilor în vederea obținerii unui avantaj financiar în scopuri frauduloase și a creării aparentei legalități prin decizii judecătorești, nu se mai poate vorbi despre un proces echitabil. Se încalcă, totodată, și principiul aflării adevărului, în cauze în care semnăturile au fost contrafăcute, autoarea excepției precizând că, în cazul de față, contractul aflat la dosarul penal are alte semnături față de cele de la dosarul civil, fapt ce arată că semnăturile sunt falsificate și pune judecătorul în situația de a nu putea să denunțe înscrisul ca fals. Se arată că se ajunge la interpretarea potrivit căreia oricine trebuie să se înscrie preventiv în fals, astfel încât, dacă apar pe parcursul procesului indicii că actul ar putea fi fals, partea să nu piardă termenul.

9.

Judecătoria Constanța - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, față de materia reglementată, se impune stabilirea unor termene și

condiții procesuale pentru exercitarea drepturilor, care să asigure o desfășurare corespunzătoare a procesului.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile reprezentantei autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins: „Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părți declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină.“

14.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 16

- Egalitatea în drepturi,

art. 21

- Accesul liber la justiție și

art. 24

- Dreptul la apărare. Se invocă, de asemenea, și dispozițiile

art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile

art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă

au mai format obiectul controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții din

Legea fundamentală . Astfel, prin

Decizia nr. 770 din 29 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iunie 2019, paragrafele 20-22, Curtea a reținut că, în jurisprudența sa, a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispozițiile

art. 21 din Constituție

(a se vedea, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005).

16.

Totodată, Curtea a apreciat că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție

( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

17.

Curtea a remarcat că în același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa (a se vedea

Decizia Curții Constituționale nr. 478 din 18 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragrafele 15 și 16).

18.

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că, în materie procedural civilă, sancțiunile sunt definite, în doctrină, drept măsuri cu caracter de constrângere menite să garanteze respectarea normelor juridice care prescriu formele și condițiile după care trebuie să se desfășoare activitatea judiciară în cauzele civile. Ele îndeplinesc o dublă funcție: de a-i preveni pe participanții la procesul civil să respecte disciplina procesuală și de a-i sancționa pe cei care o încalcă. Acestea pot fi nulitatea, decăderea, perimarea, suspendarea cauzei, amenzile judiciare, prescripția dreptului de a cere executarea silită, despăgubirile pentru partea prejudiciată etc. (a se vedea

Decizia nr. 377 din 31 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 76).

19.

În fine, Curtea a constatat că textele legale criticate reprezintă expresia voinței legiuitorului de a asigura celeritatea desfășurării procesului în vederea asigurării soluționării cauzelor într-un termen rezonabil ( Decizia nr. 770 din 29 noiembrie 2018 , precitată, paragraful 23).

20.

Cele statuate în jurisprudența menționată își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește prezenta excepție de neconstituționalitate. În plus, aplicând în cauza de față considerentele de principiu mai sus expuse, Curtea constată că textul de lege criticat asigură stabilitatea și securitatea circuitului juridic civil, contribuind la impunerea disciplinei procedurale inerente soluționării definitive a cauzelor.

21.

Instanța de contencios constituțional reține, de asemenea, că prevederile de lege supuse controlului nu aduc atingere dreptului de acces liber la justiție în substanța sa, având în vedere că partea interesată are posibilitatea legală de a solicita constatarea falsului chiar și în cazul în care a depășit termenul procedural prevăzut de

art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă . Acest lucru nu se va realiza însă în cadrul procesului civil, ci prin intermediul unei sesizări adresate organelor de cercetare penală competente să investigheze falsul prin prisma elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 322 din Codul penal

- Falsul în înscrisuri sub semnătură privată, existând ulterior posibilitatea formulării căii extraordinare de atac a revizuirii, în temeiul

art. 509 alin. (1) pct. 3 . Așadar, intervenirea sancțiunii decăderii pentru depășirea termenului procedural prevăzut de dispozițiile legale criticate (primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces) nu constituie un obstacol absolut în ceea ce privește constatarea împrejurării că respectivul înscris este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii.

22.

Din această perspectivă, nu se poate reține nici critica referitoare la nesocotirea dispozițiilor

art.16 din Constituție

prin instituirea unei inegalități de tratament între părțile din proces, și nici încălcarea dreptului la un proces echitabil, cadrul legal instituind un mecanism procedural apt să asigure respectarea principiului egalității armelor în proces.

23.

În ceea ce privește situația concretă din cauză, în care înscrisul defăimat ca fals îl constituie o împuternicire avocațială și contractul de asistență juridică aferent, Curtea constată că autoarea excepției ridică o problemă de interpretare și aplicare a legii la speță. Or, aceste aspecte excedează controlului de constituționalitate, instanța judecătorească învestită cu soluționarea litigiului principal având competența exclusivă de a aprecia dacă și în ce măsură acestea se înscriu în noțiunea de înscrisuri probatorii, la care face referire subsecțiunea

Codului de procedură civilă

din care face parte textul de lege criticat, și, implicit, dacă este sau nu incidentă procedura reglementată de

art. 304-308

din codul menționat. Unificarea practicii judiciare divergente care ar exista, potrivit susținerilor autoarei excepției, la nivelul diverselor instanțe cu privire la această problematică se poate realiza doar de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pe calea unui recurs în interesul legii.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea TKG Agricol 2004 - S.R.L. din Ștefănești, județul Argeș, în Dosarul nr. 9.361/212/2014/a2 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Constanța - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 mai 2023.