Decizia nr. 131/2000

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Șerban Cristian în Dosarul nr. 10.300/1999 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

La apelul nominal este prezent Șerban Cristian, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, Șerban Cristian solicita admiterea excepției. Reprezentantul Ministerului Public arata ca, față de jurisprudenta constanta a Curții Constituționale, se impune respingerea excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 10.300/1999, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Șerban Cristian.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arata ca dispozițiile art. 86^1 alin. 3 și ale

art. 86^7 alin. 3, introduse în Codul penal prin Legea nr. 140/1996 , care interzic aplicarea măsurilor de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere și, respectiv, de executare a pedepsei la locul de muncă, în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, sunt contrare art. 1 alin. (3) teza întâi din Constituție, referitor la caracterul de stat de drept al României, art. 16 din Constituție privitor la egalitatea în drepturi și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. În opinia autorului excepției, prin dispozițiile legale criticate, s-a creat un regim discriminatoriu între destinatarii legii penale care savarsesc infracțiunea de furt simplu, chiar dacă valoarea bunurilor furate este importanța, dar care pot beneficia de măsurile menționate, pe de o parte, și cei care savarsesc infracțiunea de furt calificat, care, deși valoarea bunurilor sustrase este, în concret, redusă, nu pot beneficia de aceste măsuri, deoarece pedeapsa prevăzută de lege depășește 12 ani.

În dezvoltarea motivarii excepției se mai arata ca, prin dispozițiile legale criticate, se ingradeste dreptul cetățeanului de a beneficia de măsurile menționate, deși pericolul social al faptei incriminate este uneori extrem de redus, incalcandu-se astfel și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie să fie asigurată fără discriminări întemeiate pe sex, avere, naștere sau orice alta situație, prin aceasta din urma autorul excepției înțelegand și situația la care se referă dispozițiile legale criticate. Prin încălcarea prevederilor art. 14 din convenție, arata autorul excepției, se încalcă implicit prevederile art. 20 din Constituție.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanța de judecată o considera intemeiata, insusindu-și în totalitate argumentele prezentate de autorul excepției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului României, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca instituirea unui regim sanctionator mai sever pentru anumite fapte prevăzute de legea penală, considerate de legiuitor ca prezentând un grad de pericol social mai ridicat, constituie o măsura de politica penală. Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție vizează egalitatea în drepturi în ceea ce privește recunoașterea unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor măsuri, indiferent de natura acestora. De aceea se justifica nu numai posibilitatea, dar și necesitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susținerile autorului excepției, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția privește dispozițiile art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, care au următorul cuprins:

- Art. 86^1 alin. 3: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura.";

- Art. 86^7 alin. 3: "Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura."

Autorul excepției susține ca prevederile menționate încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție, care au următorul conținut: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege."

Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii. Dintre acestea menționăm Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, și Decizia nr. 167 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999. Curtea Constituțională a respins toate excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile legale în discuție, subliniind ca cele doua măsuri de individualizare a executării pedepsei, și anume suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei la locul de muncă, sunt create de legiuitor și puse la dispoziție instanței ca mijloace de individualizare judiciară a executării pedepsei. Ele dau inculpatului numai o vocație, iar nu un drept de a beneficia de aceste măsuri. Fiind o creație a legiuitorului, este firesc ca acesta sa determine nu numai condițiile, dar și sfera de incidența a acestor măsuri, respectiv sa excludă de la aceste măsuri persoanele care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave sau infracțiuni de violenta care vadesc o periculozitate aparte a infractorului. Curtea Constituțională a constatat ca dispozițiile legale în discuție nu încalcă dispozițiile sau principiile Constituției.

În concluzie, soluțiile adoptate de Curtea Constituțională, prin deciziile menționate, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, precum și considerentele pe care acele soluții se întemeiază sunt valabile și cu privire la excepția ridicată în cauza de fața, neexistand elemente noi care să determine o schimbare a jurisprudenței Curții.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86^1 alin. 3 și art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Șerban Cristian în Dosarul nr. 10.300/1999 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2000.