Decizia nr. 358/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia-Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1)

și

(3) din Legea nr. 3/1977

privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială. Excepția a fost ridicată de Dumitru Oncescu în Dosarul nr. 2.471/90/2019 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 435D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât este vizat modul de interpretare și aplicare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 5 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.471/90/2019, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1)

și

(3) din Legea nr. 3/1977

privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială. Excepția a fost ridicată de Dumitru Oncescu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de respingere a cererii de recalculare a pensiei.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 14 alin. (1)

și

(3) din Legea nr. 3/1977

sunt constituționale doar dacă se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare de 25 de ani pentru grupa a II-a de muncă poate fi compus atât din anii de muncă efectuați în grupa a II-a, cât și din cei realizați în grupa I de muncă. Consideră că principiile echității sociale, egalității în fața legii și argumentele de logică juridică impun cu necesitate recunoașterea, în favoarea sa, a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, corespunzător grupei a II-a de muncă. Câtă vreme cotele de contribuție pentru grupa I de muncă au fost cel puțin egale cu cele achitate pentru grupa a II-a, iar activitățile din grupa I au prezentat întotdeauna un risc mai ridicat decât activitățile din grupa a II-a, este logic ca activitatea desfășurată în grupa I de muncă (mai grea) să poată fi valorificată în interesul asiguratului ca vechime în grupa a II-a de muncă (mai ușoară).

6.

Având în vedere că în grupa I de muncă se încadrează locurile caracterizate printr-un risc mai ridicat și dificultate sporită față de cele cuprinse în grupa a II-a, nu există niciun impediment legal care să se opună adăugării stagiului realizat în grupa I la cel efectuat în grupa a II-a de muncă, cel dintâi fiind cel puțin asimilabil celui realizat în grupa a II-a, rezultând o durată mai mare de 25 de ani lucrată în grupele I și a II-a, ce se impune a fi valorificată ca lucrată în grupa a II-a, atrăgând, potrivit celor anterior expuse, și un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

7.

În același sens erau dispozițiile

Ordinului Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 , care, recunoscând un anumit raport între grupa I și grupa a II-a de muncă, stabileau la pct. 9 că, în cazul personalului care își desfășoară activitatea în locuri de muncă prevăzute atât la grupa I, cât și la grupa a II-a, iar timpul lucrat în grupa I este sub 50% din programul de lucru, încadrarea se face în grupa a II-a, dacă din cumularea timpului efectiv lucrat în grupele I și a II-a se obține o perioadă ce reprezintă cel puțin 70%, cât este prevăzut pentru grupa a II-a de muncă. La pct. 10 se prevedea că, în cazul în care personalul lucrează întregul program la mai multe locuri de muncă, din care unele sunt încadrate în grupa I, iar celelalte în grupa a II-a, din care timpul lucrat în grupa I este de cel puțin 50%, se va lua în considerare atât timpul efectiv lucrat în grupa I, cât și timpul efectiv lucrat în grupa a II-a. Dacă sarcinile de muncă ce trebuie efectuate datorită specificului se succedă în locuri de muncă prevăzute în grupele I și a II-a, în situația în care nu se poate stabili cu exactitate timpul efectiv lucrat în fiecare dintre cele două grupe, personalul va fi încadrat în grupa a II-a de muncă.

8.

Rezultă, așadar, că excluderea stagiului realizat în grupa I din stagiul minim de 25 de ani realizat în grupa a II-a, pentru ca punctajul mediu anual să se determine prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, ar constitui o discriminare vădită a unor persoane aflate în situații identice sau chiar mai îndreptățite la recunoașterea unui stagiu complet de cotizare redus, ca urmare a desfășurării activității în condiții speciale de muncă, contrar principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, prevăzut de art. 16 din Constituția României.

9.

Apreciază că este mai îndreptățit să beneficieze de stagiul complet de cotizare de 25 de ani pentru grupa a II-a de muncă, după ce a efectuat 21 de ani în grupa a II-a de muncă plus 7 ani în grupa I de muncă.

10.

Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

11.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

12.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât criticile invocate de autorul excepției privesc, pe de o parte, modul de interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale, iar, pe de altă parte, soluția legislativă din prisma a ceea ce nu cuprinde. Or, completarea sau modificarea dispozițiilor legale ține de competența exclusivă a legiuitorului, iar interpretarea conținutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii, aparține instanțelor judecătorești. Potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2 ), ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 14 alin. (1)

și

(3) din Legea nr. 3/1977

privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, publicată în Buletinul Oficial nr. 82 din 6 august 1977, potrivit cărora:

(1)

Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:

a)

un an și șase luni pentru grupa I de muncă;

b)

un an și trei luni pentru grupa II de muncă. […]

(3)

Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.

16.

Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu mai sunt în vigoare,

Legea nr. 3/1977

fiind abrogată prin dispozițiile

art. 198 din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000. Având în vedere însă cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt aplicabile în cauză, Curtea apreciază că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate privind obiectul excepției de neconstituționalitate.

17.

Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii, Curtea apreciind că sunt avute în vedere prevederile

art. 16 alin. (1) din Constituție

privind egalitatea în drepturi.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul excepției este o persoană care s-a pensionat în temeiul

Legii nr. 3/1977 , începând cu data de 1 februarie 1998, a cărei pensie a fost recalculată conform principiilor

Legii nr. 19/2000 , potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005

privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2005, și care are un stagiu total de cotizare de 45 de ani 4 luni și 27 de zile, din care 7 ani 2 luni și 17 zile în grupa I de muncă, 21 de ani 7 luni și 26 de zile în grupa a II-a de muncă, 6 ani 3 luni și 25 de zile în condiții normale de muncă, un an 5 luni și 19 zile stagiu asimilat și 8 ani și 9 luni spor aferent grupelor I și a II-a de muncă.

19.

Potrivit dispozițiilor de lege criticate, persoanele care au lucrat cel puțin 25 de ani în grupa a II-a de muncă beneficiază de o vechime suplimentară. Astfel, pentru fiecare an lucrat în această grupă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul un an și trei luni pentru grupa a II-a de muncă. Totodată, se pot pensiona la o vârstă redusă față de vârsta legală de pensionare prevăzută de

Legea nr. 3/1977 .

20.

Autorul excepției nu îndeplinește condițiile de 25 de ani lucrați în grupa a II-a de muncă, însă apreciază că această condiție legală ar fi realizată dacă ar fi avută în vedere vechimea realizată în grupa I de muncă. În caz contrar, consideră că dispozițiile

art. 14 alin. (1)

și

(3) din Legea nr. 3/1977

sunt discriminatorii.

21.

Față de aceste critici, Curtea reține că, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, dispozițiile

art. 47 alin. (2) din Constituție

referitoare la dreptul la pensie trebuie interpretate în sensul că acordă în exclusivitate legiuitorului atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestui drept, inclusiv modalitățile de calcul al cuantumului pensiei (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007.)

22.

Tot în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că principiul egalității, consacrat de

art. 16 din Constituție , presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea

Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011).

23.

În lumina acestei jurisprudențe, Curtea reține că stabilirea cerințelor de vechime în muncă desfășurată în anumite condiții ce dau dreptul la o vechime suplimentară ori la reducerea vârstei de pensionare reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului.

24.

Îndeplinirea sau neîndeplinirea condiției de vechime într-o anumită grupă de muncă necesară obținerii anumitor beneficii în ceea ce privește condițiile de pensionare reprezintă, prin urmare, un criteriu obiectiv, stabilit de legiuitor, și poate conduce la un tratament juridic diferit care nu este contrar prevederilor

art. 16 alin. (1) din Constituție .

25.

Totodată, Curtea reține că diferențele de tratament juridic dintre persoane încadrate în grupe distincte de muncă, respectiv grupa I și grupa a II-a de muncă, sunt justificate de situațiile diferite în care aceste categorii de persoane se plasează în funcție de condițiile, complexitatea și importanța muncii, așa cum reiese din

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 , și nu au semnificația încălcării principiului constituțional al egalității în drepturi.

26.

Faptul că legiuitorul nu a optat pentru posibilitatea de a compensa anii lipsă din vechimea de 25 de ani în grupa a II-a de muncă - necesari obținerii unei vechimi suplimentare și reducerii vârstei de pensionare - cu vechimea realizată în grupa I de muncă nu dă valențe discriminatorii textelor de lege supuse controlului de constituționalitate, ci relevă opțiunea legiuitorului de a reglementa în mod distinct situația persoanelor care au lucrat cel puțin 20 de ani în grupa I de muncă, respectiv cel puțin 25 de ani în grupa a II-a de muncă în raport cu cele care au o vechime în aceste grupe de muncă mai mică decât cea prevăzută de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 . Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 3/1977 , persoanele care nu au realizat aceste vechimi, dar au lucrat cel puțin 5 ani în grupele I și a II-a de muncă, au dreptul să li se ia în calcul la stabilirea vechimii în muncă, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe, un an și 6 luni pentru grupa I sau un an și 3 luni pentru grupa a II-a. Prin urmare, o persoană care a realizat vechime atât în grupa I, cât și în grupa a II-a de muncă, dar nu se încadrează în condițiile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 , are posibilitatea de a se bucura de o vechime suplimentară, valorificând ambele perioade.

27.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d ) și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Oncescu în Dosarul nr. 2.471/90/2019 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 14 alin. (1 ) și

(3) din Legea nr. 3/1977

privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 iunie 2023.