Memorandum · Guvernul

Memorandumul din 30 decembrie 1999

dintre Guvernul României și Comisia Europeană referitor la Facilitatea de pregătire a proiectelor PHARE 2000/2001-RO9915

prezumat în vigoare

Data actului
30 decembrie 1999
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 428 din 2 septembrie 2000
Structură
33 de articole, 5 anexe · 52.378 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

----------

Măsura la care se face referire la art. 1 de mai jos va fi executată și finanțată din resursele bugetare ale Comunității, conform prevederilor cuprinse în prezentul memorandum. Cadrul tehnic, juridic și administrativ în care va fi pusă în aplicare măsura la care se face referire la art. 1 de mai jos este stabilit de Condițiile generale anexate la Acordul-cadru, încheiat la 12 martie 1991 între Comisie și Beneficiar și completate cu prevederile prezentului memorandum și cu Dispozițiile speciale anexate la acesta.

*) Traducere.

Comisia Europeană, denumita în continuare Comisia, actionand pentru și în numele Comunității Europene, denumita în continuare Comunitatea, pe de o parte, și Guvernul României, denumit în continuare Beneficiarul, pe de altă parte, au convenit următoarele:

Articolul 1

Natura și obiectul

Ca o componenta a programului sau de asistența, Comunitatea va contribui, sub forma finanțării nerambursabile, la finanțarea următoarei măsuri:

Numărul Programului:

RO 9915

Titlul:

Facilitatea de pregătire a proiectelor PHARE 2000/2001

Durata:

până la 31 decembrie 2001.

Articolul 2

Angajamentul Comunității

Contribuția financiară din partea Comunității este fixată la nivelul maxim de 3,5 milioane euro, denumita în continuare finanțarea gratuita.

Articolul 3

Durata și data de expirare

Pentru prezenta măsura, finanțarea gratuita este disponibilă pentru contractare până la 31 decembrie 2001, făcând obiectul reglementărilor prezentului memorandum. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Fondurile rămase din finanțarea gratuita care nu au fost contractate până la această dată vor fi anulate. Termenul limita pentru efectuarea plăților din cadrul finanțării gratuite este 31 decembrie 2002. Toate plățile trebuie să fie efectuate până la expirarea termenului limita al plăților. Comisia poate totuși, în funcție de împrejurări, să fie de acord cu o prelungire a acestei date de expirare (a perioadei de contractare sau de plati), dacă aceasta este cerută în timp util și justificată în mod adecvat de Beneficiar. Prezentul memorandum va expira la data la care expira perioada de efectuare a plăților din finanțarea gratuita. Toate fondurile care nu au fost utilizate vor fi returnate Comisiei.

Articolul 4

Adrese

Corespondenta privitoare la executarea măsurii, având menționate numărul și titlul măsurii, va fi adresată:

Pentru Comunitate:

------------------

Delegația Comisiei Europene în România

Str. Grigore Mora nr. 11

71278 București

România

Fax: (40-1) 230 2453

Pentru Beneficiar:

------------------

Ministerul Afacerilor Externe

Departamentul pentru Afaceri Europene

Aleea Alexandru nr. 33

București

România

Fax: (40-1) 312 6929

Articolul 5

Numărul de exemplare

Prezentul memorandum este redactat în doua exemplare în limba engleza.

Articolul 6

Intrarea în vigoare

Prezentul memorandum va intră în vigoare la data semnării de către ambele părți. Orice cheltuiala care are loc înaintea acestei date nu este eligibilă pentru finanțare gratuita.

Anexele reprezintă parte integrantă a prezentului memorandum.

Semnat la București la 30 decembrie 1999

Pentru Beneficiar,

Petre Roman,

ministru de stat, ministrul afacerilor externe,

coordonator național al asistenței

Pentru Comunitate,

Fokion Fotiadis,

șeful Delegației Comisiei Europene în România

Anexa nr. 1: Acordul-cadru (anexele A și B)

Anexa nr. 2: Dispoziții speciale (anexa C)

Anexa nr. 3: Informare și publicitate pentru Programul PHARE al Uniunii Europene

Anexa 1 (A și B)

ACORD-CADRU

Comisia Comunităților Europene, denumita în cele ce urmează Comisia, actionand pentru și în numele Comunității Economice Europene, denumita în cele ce urmează Comunitatea, pe de o parte, și România, de cealaltă parte, și împreună denumite părți contractante,

având în vedere faptul ca România este eligibilă de a beneficia de Programul de asistența PHARE din partea Comunității, prevăzut în Regulamentul nr. 3.906/89 din 18 decembrie 1989 al Consiliului Comunității Europene, modificat prin Regulamentul nr. 2.698/90 din 17 septembrie 1990,

având în vedere faptul ca este convenabila menționarea în cele de mai jos a cadrului tehnic, legal și administrativ pentru executarea măsurilor finanțate în România în cadrul programului de asistența al Comunității,

au convenit după cum urmează:

Articolul 1

Pentru a promova cooperarea dintre părțile contractante în scopul sprijinirii procesului reformei economice și sociale din România, părțile contractante sunt de acord sa implementeze măsuri în domeniul cooperării financiare, tehnice și al altor forme de cooperare, asa cum s-a specificat în regulamentul de mai sus, care vor fi finanțate și implementate în cadrul tehnic, legal și administrativ stabilit în acest acord. Detaliile specifice ale fiecărei măsuri (sau set de măsuri) vor fi introduse într-un memorandum ce va fi convenit între părțile contractante (denumit în continuare Memorandum de finanțare), pentru care este oferit un model în anexa nr. 2 (C).

România ia toate măsurile necesare pentru a asigura executarea corespunzătoare a tuturor măsurilor.

Articolul 2

Fiecare măsura finanțată în cadrul acestui acord va fi implementata în conformitate cu Condițiile generale din anexa A, care vor fi considerate ca fiind incluse în fiecare memorandum de finanțare.

Memorandumul de finanțare poate schimba sau suplimenta Condițiile generale, după cum va fi necesar pentru implementarea măsurii în discuție.

Articolul 3

Pentru problemele legate de măsurile finanțate în cadrul acestui acord Comisia va fi reprezentată de delegația sa, imediat ce aceasta este înființată în București, care se va asigura, din partea Comisiei, ca măsura este executată în conformitate cu practicile financiare și tehnice legale.

Articolul 4

Când părțile contractante convin astfel, Comisia poate delega responsabilitatea sa integrală sau parțială privind implementarea unei măsuri către o terta parte, stat sau agenție.

În acest caz termenii și condițiile unei asemenea delegari vor fi menționați în acordul ce urmează să fie încheiat între Comisie și terta parte, stat sau agenție, cu acordul Guvernului României.

Articolul 5

Orice disputa legată de acest acord ce nu poate fi rezolvată prin consultare va fi soluționată în conformitate cu procedura de arbitraj menționată în anexa B.

Articolul 6

Acest acord este întocmit în dublu exemplar în limba engleza.

Articolul 7

Acest acord va intră în vigoare la data la care părțile contractante se vor informa reciproc despre aprobarea sa în conformitate cu legislația sau procedura interna a fiecărei părți. Acordul va continua să fie în vigoare pentru o perioadă nedefinita, dacă nu își încetează valabilitatea prin notificarea scrisă a uneia dintre părțile contractante către cealaltă.

La încheierea duratei de valabilitate a acestui acord orice măsură aflată încă în curs de execuție va fi dusa la îndeplinire conform termenilor Memorandumului de finanțare aferent și Condițiilor generale stabilite prin prezentul acord.

Articolul 8

Prevederile acestui acord se vor aplica și cooperării tehnice și altor cooperări convenite între părțile contractante, care prin natura lor nu sunt cuprinse într-un memorandum specific finanțat în baza Programului de asistența PHARE, la cererea Guvernului României.

Anexele vor fi considerate parte integrantă a acestui acord.

Întocmit la București în ziua de 12 martie 1991.

Eugen Dijmarescu,

ministru de stat

ROMÂNIA

Frans Andriessen,

vicepreședinte al Comisiei Europene

COMUNITATEA

Anexa A

CONDIȚII GENERALE

privind memorandumurile de finanțare

În aceste Condiții generale termenul Beneficiar va fi înțeles ca referitor la Guvernul României.

Titlul I Finanțarea proiectelor

Articolul 1

Obligația Comunității

Angajamentul Comunității, denumit în cele ce urmează Finanțarea gratuita a CEE, a carei valoare este menționată în Memorandumul de finanțare, va determina limita în cadrul căreia se vor desfășura angajarea și execuția plăților prin contracte și devize aprobate corespunzător.

Orice cheltuieli ce depășesc Finanțarea gratuita a CEE vor fi suportate de Beneficiar.

Articolul 2

Disponibilitatea asistenței nerambursabile a CEE

Acolo unde execuția unei măsuri depinde de angajamentele financiare asupra resurselor proprii ale beneficiarilor sau asupra altor surse de fonduri, Finanțarea gratuita a CEE va deveni disponibilă în momentul în care devin disponibile și sumele angajate de Beneficiar și/sau celelalte surse de fonduri, conform celor prevăzute în Memorandumul de finanțare.

Articolul 3

Cheltuirea

Contractele sunt eligibile pentru plati în baza acestui Memorandum de finanțare numai dacă sunt încheiate înainte de data de expirare a acestuia. Plățile în cadrul unor asemenea contracte pot avea loc în timpul unei perioade de maximum 12 luni de la data de expirare a Memorandumului de finanțare. Orice prelungire excepționala a acestei perioade trebuie să fie aprobată de Comisie.

În cadrul limitei stabilite pentru Finanțarea gratuita a CEE cererile pentru fonduri sub forma unui program de lucru vor fi prezentate Delegației Comisiei de către Beneficiar, conform agendei stabilite în Memorandumul de finanțare. Documentele justificative referitoare la plățile făcute pentru realizarea unei anumite măsuri vor fi puse la dispoziție în sprijinul cererii de fonduri atunci când Comisia o solicita.

Oricum, în cadrul anumitor contracte din cadrul măsurii poate fi prevăzută plata direct de către Comisie către contractanți. Fiecare contract va indica proporția și momentul efectuării plății, împreună cu documentele justificative necesare.

Pentru partea de program implementata de Beneficiar Autoritatea de implementare va inainta un program de lucru cu cel puțin 9 luni înainte de data de expirare a Memorandumului de finanțare, pentru aprobarea de către Comisie a contractelor ce mai trebuie încheiate pentru implementarea programului. Programul de lucru trebuie să cuprindă propuneri pentru utilizarea dobânzilor nete provenite din conturile deschise în cursul implementarii programului, cu condiția ca întreaga Finanțare gratuita a CEE sa fi fost angajata anterior.

În ceea ce privește măsurile executate pe baza unor devize estimative, în condițiile în care Memorandumul de finanțare nu poate prevedea altfel, o primă transa de plată care nu va depăși 20% din totalul devizului aprobat de Comisie poate fi efectuată în favoarea Beneficiarului, în aceleași condiții menționate la paragraful 2 de mai sus.

Titlul II Achiziționarea

Articolul 4

Generalitati

Procedura de urmat pentru încheierea contractelor de lucrări, livrări și de cooperare tehnica va fi menționată în Memorandumul de finanțare, urmând principiile de mai jos.

Articolul 5

Condiții de participare

1. Cu excepția prevederilor art. 6, Comisia și Beneficiarul vor lua măsurile necesare pentru a asigura egalitatea condițiilor de participare la astfel de contracte, în special prin publicarea în timp util a invitațiilor la licitație. Anunțurile urmează să fie făcute pentru Comunitate cel puțin în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, iar pentru statele beneficiare, în jurnalul oficial corespunzător.

2. Condițiile generale ale contractelor trebuie să fie întocmite în conformitate cu modelele din uzanta internationala, cum ar fi reglementările generale și condițiile pentru contractele de livrări finanțate din fondurile PHARE.

Articolul 6

Derogarea de la procedurile standard

Acolo unde este recunoscută urgenta situației sau unde aceasta este justificată pe baza naturii, importantei reduse sau a unor caracteristici particulare ale anumitor măsuri (de exemplu: operațiuni de finanțare în doua stagii, operațiuni multifazate, specificații tehnice particulare etc.) și ale contractelor respective, Beneficiarul poate, de acord cu Comisia, sa autorizeze în mod excepțional:

- acordarea contractelor în urma unor invitații restrânse la licitație;

- încheierea contractelor prin acord direct;

- realizarea contractelor prin departamente de lucrări publice.

O astfel de derogare trebuie să fie menționată în Memorandumul de finanțare.

Articolul 7

Acordarea contractelor de lucrări și livrări

Comisia și Beneficiarul se vor asigura ca pentru fiecare operațiune oferta selectata este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în special din punct de vedere al calificarilor și garanțiilor oferite de licitatori, al costului și al calității serviciilor, al naturii și al condițiilor de execuție a lucrărilor sau a livrărilor, al costului lor de utilizare și al valorii tehnice.

Rezultatele invitațiilor la licitație trebuie să fie publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene cat de repede posibil.

Articolul 8

Contractele de cooperare tehnica

1. Contractele de cooperare tehnica, care pot lua forma contractelor pentru studii, supravegherea lucrărilor sau de asistența tehnica, vor fi încheiate după negocierea directa cu consultantul sau, dacă se justifica din punct de vedere tehnic, economic sau financiar, ca urmare a invitatiei la licitație.

2. Contractele vor trebui să fie întocmite, negociate și încheiate fie de Beneficiar, fie de Comisie, atunci când se prevede astfel în Memorandumul de finanțare.

3. În situația în care contractele urmează să fie întocmite, negociate și încheiate de Beneficiar, Comisia va propune o lista scurta cu unul sau mai mulți candidați, pe baza criteriilor de garantare a calificarilor, experienței și independentei lor și ținând seama de disponibilitatea acestora pentru proiectul în chestiune.

4. În cazul unei proceduri directe de negociere, când Comisia a propus mai mulți candidați, Beneficiarul este liber sa aleagă dintre cei propuși candidatul cu care intenționează sa încheie contractul.

5. Când exista recurs la o procedură de licitare, contractul va fi acordat candidatului care a înaintat oferta confirmată de Beneficiar și de Comisie ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Titlul III Acordarea de facilități

Articolul 9

Privilegii generale

Personalului care participa la măsurile finanțate de Comunitate, precum și membrilor familiilor acestuia li se pot acorda avantaje, privilegii și scutiri nu mai puțin favorabile decât cele acordate în mod obișnuit altor străini angajați în statul Beneficiarului, în cadrul oricăror alte acorduri bilaterale sau multinationale sau aranjamente pentru programe de asistența economică și de cooperare tehnica.

Articolul 10

Facilități de stabilire, instalare, intrare și rezidență

În cazul contractelor de lucrări, livrări sau servicii persoanele fizice sau juridice eligibile pentru participarea la procedurile de licitație vor avea drept de instalare temporară și de rezidență în cazurile în care importanța contractului justifica aceasta. Acest drept va fi obținut numai după emiterea invitatiei de participare la licitație, va servi personalului necesar în vederea efectuării studiilor preparatorii pentru redactarea ofertelor și va expira la o luna după desemnarea contractantului.

Beneficiarul va permite personalului care ia parte la contractele de lucrări, livrări sau de servicii finanțate de Comunitate și membrilor apropiati ai familiei lui să între în statul Beneficiarului, să se stabilească în stat, sa lucreze acolo și sa părăsească statul respectiv, asa cum o justifica natura contractului.

Articolul 11

Importul și reexportul de echipament

Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru importul de echipament profesional cerut pentru executarea măsurii, în conformitate cu legile, regulile și reglementările în vigoare ale Beneficiarului.

Beneficiarul va acorda în plus persoanelor fizice și juridice care au executat contracte de lucrări, livrări sau servicii permisele necesare pentru reexportul echipamentului menționat.

Articolul 12

Controlul importurilor și schimburilor valutare

Pentru executarea măsurilor, Beneficiarul se obliga sa acorde autorizații de import, precum și autorizații pentru achiziționarea valutei necesare și să aplice reglementările naționale privind controlul asupra schimburilor valutare, fără discriminare între statele membre ale Comunității, Albania, Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și fosta Republica Iugoslava a Macedoniei.

Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru repatrierea fondurilor primite pentru executarea măsurii, conform reglementărilor de control al schimburilor valutare în vigoare în statul Beneficiarului.

Articolul 13

Impozitare și vama

1. Plata impozitelor, taxelor vamale și taxelor de import nu va fi finanțată din Finanțarea gratuita a CEE.

2. Importurile în baza contractelor de livrări, încheiate de autoritățile Beneficiarului și finanțate din Finanțarea gratuita a CEE, vor putea intră în statul Beneficiarului fără a fi supuse taxelor vamale, altor taxe de import, impozitelor sau unui regim fiscal cu efect echivalent.

Beneficiarul va asigura ca importurile respective să fie eliberate din punctul de intrare pentru a fi livrate către contractant, asa cum se prevede în contract, și pentru folosință imediata conform cerințelor pentru implementarea normală a contractului, fără a tine seama de întârzieri sau de dispute în ceea ce privește stabilirea taxelor vamale, plăților sau a impozitelor menționate mai sus.

3. Contractele pentru livrări sau servicii oferite de firme externe sau românești, finanțate din Finanțarea gratuita a CEE, nu vor fi supuse în statul Beneficiarului plății T.V.A., timbrului fiscal sau taxelor de înregistrare ori altor impuneri fiscale având efect similar, indiferent dacă aceste taxe exista sau urmează să fie instituite.

4. Persoanele fizice și juridice, inclusiv personalul expatriat din statele membre ale Comunității Europene, ce executa contracte de cooperare tehnica finanțate din Finanțarea gratuita a CEE, vor fi scutite de la plata impozitului pe profit și pe venit în statul Beneficiarului.

5. Efectele personale și gospodărești importate pentru uz personal de către persoanele fizice (și membrii familiilor lor), altele decât cele achiziționate local, angajate în îndeplinirea sarcinilor definite în contractele de cooperare tehnica, vor fi scutite de taxe vamale, de import, de alte taxe și impozite fiscale cu același efect, efectele personale și gospodărești respective urmând să fie reexportate sau să se dispună de ele în țara conform reglementărilor în vigoare în statul Beneficiarului, după terminarea contractului.

6. Persoanele fizice și juridice ce importa echipament profesional, asa cum se prevede în art. 11, dacă solicita astfel, vor beneficia de sistemul de admitere temporară, asa cum este definit prin legislația naționala a Beneficiarului în ceea ce privește echipamentul respectiv.

Titlul IV Executarea contractelor

Articolul 14

Originea livrărilor

Beneficiarul se declara de acord ca, atunci când Comisia nu autorizeaza altfel, materialele și livrările necesare pentru executarea contractelor trebuie să fie originare din Comunitate, Albania, Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și fosta Republica Iugoslava a Macedoniei.

Articolul 15

Proceduri de efectuare a plăților

1. Pentru contractele finanțate din Finanțarea gratuita a CEE documentele de licitație vor fi întocmite și plățile vor fi efectuate fie în unități europene de cont (ECU) sau, conform legilor și reglementărilor privind schimbul valutar ale Beneficiarului, în valută Beneficiarului ori în valută statului în care ofertantul își are înregistrat sediul de afaceri sau în valută statului în care sunt produse livrările.

2. Când documentele de licitație sunt întocmite în ECU, plățile în cauza vor fi efectuate, în mod corespunzător, în valută prevăzută în contract, pe baza ratei de schimb a ECU din ziua precedenta efectuării plății.

3. Beneficiarul și Comisia vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura execuția plăților în cel mai scurt timp posibil.

Titlul V Colaborarea dintre Comisie și Beneficiar

Articolul 16

Inspecție și evaluare

1. Comisia va avea dreptul să-și trimită propriii agenți sau reprezentanții corespunzător autorizați pentru a aduce la îndeplinire orice misiune tehnica ori financiară sau de audit pe care o considera necesară pentru a urmări execuția măsurii. În orice caz, Comisia va comunică în avans autorităților Beneficiarului trimiterea unor astfel de misiuni.

Beneficiarul va pune la dispoziție toate informațiile și documentele care vor fi solicitate de aceasta și va lua toate măsurile pentru a facilita munca persoanelor împuternicite sa aducă la îndeplinire evaluarile sau inspecțiile.

2. Beneficiarul:

a) va păstra înregistrări și documente contabile adecvate pentru identificarea lucrărilor, livrărilor sau serviciilor finanțate în baza Memorandumului de finanțare, conform procedurilor legale de contabilitate;

b) va asigura ca agenții sau reprezentanții mai sus menționați ai Comisiei să aibă dreptul de a inspecta toată documentația și înregistrările contabile relevante privitoare la cele finanțate în baza Memorandumului de finanțare și va asista Curtea de Conturi a Comunității Europene în executarea evaluării contabile privind utilizarea Finanțării gratuite a CEE.

Comisia va putea, de asemenea, să execute o evaluare ulterioară și o evaluare contabila finala a programului. Evaluarea ulterioară va analiza realizarea obiectivelor/scopurilor programelor, precum și impactul asupra dezvoltării și restructurării sectorului implicat.

Evaluarea contabila finala va examina datele financiare la nivel local ale programului, oferind o părere independenta asupra corectitudinii și compatibilitatii contractelor și plăților, precum și asupra conformitatii lor cu prevederile Memorandumului de finanțare. Evaluarea contabila va stabili balanța fondurilor neangajate și/sau necheltuite care vor fi rambursate Comisiei.

Articolul 17

Urmarea măsurilor

Ca urmare a executării măsurii, Comisia poate solicita orice explicație și, atunci când este necesar, poate cădea de acord cu Beneficiarul asupra unei noi orientări în ceea ce privește măsura care să fie considerată mai bine adaptată obiectivelor avute în vedere.

Beneficiarul va face rapoarte către Comisie, conform planului menționat în Memorandumul de finanțare, pe toată perioada de execuție a măsurii, și asupra complementarii acesteia după încheiere.

Comisia, pe baza rapoartelor și, după caz, a evaluării ulterioare, va proceda la închiderea oficială a programului și va informa țara beneficiara despre data închiderii oficiale a programului.

Titlul VI Prevederi generale și finale

Articolul 18

Consultări - dispute

1. Orice problema legată de executarea sau interpretarea Memorandumului de finanțare sau a acestor Condiții generale va fi subiect de consultare între Beneficiar și Comisie, conducand, în cazul în care este necesar, la un amendament la Memorandumul de finanțare.

2. În situația în care se constata neîndeplinirea unei obligații stabilite în Memorandumul de finanțare și în aceste Condiții generale, care nu au fost subiect al unor măsuri de remediere luate în timp util, Comisia va putea suspenda finanțarea măsurii, după consultarea cu Beneficiarul.

3. Beneficiarul poate renunța total sau parțial la execuția măsurii. Părțile contractante vor stabili detaliile respectivei renunțări printr-un schimb de scrisori.

Articolul 19

Anunț - adrese

Orice anunț și orice acord între părți prevăzut aici trebuie să aibă forma unei comunicări scrise, cu referire explicita la numărul și la titlul măsurii. Astfel de anunțuri sau de acorduri vor fi făcute prin scrisoare adresată părții autorizate sa primească cele menționate și vor fi trimise la adresa anunțată de partea respectiva. În caz de urgenta sunt permise comunicări prin telefax, comunicări telegrafice sau prin telex, care vor fi considerate valabile, cu condiția confirmării imediate prin scrisoare. Adresele sunt menționate în Memorandumul de finanțare.

Anexa B

ARBITRAJ

Orice disputa între părțile contractante, rezultând din Acordul-cadru sau din Memorandumul de finanțare, care nu este rezolvată prin aplicarea procedurilor menționate la art. 18 din Condițiile generale, referitoare la Memorandumul de finanțare, va fi supusă arbitrarii de către un Tribunal de arbitraj, după cum urmează:

Părțile la arbitraj vor fi Beneficiarul, pe de o parte, și Comisia, pe de altă parte.

Tribunalul de arbitraj va fi compus din 3 arbitri, numiți după cum urmează:

- un arbitru va fi numit de Beneficiar;

- un al doilea arbitru va fi numit de Comisie;

- al treilea arbitru, denumit în continuare conducător, va fi numit prin acordul părților sau, în cazul unui dezacord, de secretarul general al O.N.U.

Dacă oricare dintre părți nu reușește sa numească un arbitru, acesta va fi numit de conducător.

Dacă un arbitru numit conform acestei proceduri demisioneaza, decedează sau devine incapabil să-și desfășoare activitatea, un alt arbitru va fi numit în același mod ca și arbitrul căruia îi ia locul; un astfel de succesor va avea toate puterile și îndatoririle arbitrului inițial.

Anexa 2 (C)

PREVEDERI SPECIALE

1. Obiective și descriere

1.1. Obiective

Obiectivul general al acestei propuneri financiare este sprijinirea demararii și a implementarii eficiente a proiectelor pentru investiții PHARE 2000 și 2001.

Obiectivul specific al acestei propuneri financiare este de a asigura ca documentele de implementare și cele tehnice sunt pregătite pentru proiectele care au cele mai multe sanse sa beneficieze de finanțare PHARE 2000 și 2001 și deci de a facilita implementarea lor rapida și cu succes.

1.2. Cheltuielile de pregătire a proiectelor eligibile

Următoarele documente de implementare și tehnice vor fi pregătite pentru proiectele-pilot de investiții ce au ca scop coeziunea economică și socială, asa cum este ea descrisă în subcapitolul 4.3 de mai jos:

(1) Studii de fezabilitate. Aceasta activitate poate include: (i) pregătirea unui studiu de fezabilitate; sau (îi) finalizarea unui studiu de fezabilitate; sau (iii) completări la un studiu de fezabilitate existent la un nivel superior, astfel încât să permită luarea deciziilor de finanțare. În aceasta ultima privinta, o astfel de activitate poate include, printre altele:

a) analiza cost-beneficiu;

b) analize ale sistemelor pentru utilizatori;

c) studii de preinvestitii, incluzând activitatea de proiectare a costurilor și financiar.

(2) Proiectarea tehnica detaliată și studii de cantitate (de exemplu, orice parte a documentației cerute menționate în cărțile de lucru FIDIC galbena, portocalie sau roșie, pentru lucrări, achiziții sau contracte mixte).

(3) Pregătirea activităților pentru scheme de finanțare gratuita, incluzând cereri de piața, proiecte "în asteptare" și analize "due dilligence".

(4) Planuri de achiziții și documente de licitație.

(5) Evaluarea impactului asupra mediului, în funcție de cerințele legislației Comunității Europene în domeniu.

1.3. Selecția proiectelor

O dată ce Comisia a primit PND și "Propunerile pentru sprijin PHARE 2000", va începe procesul de selecție a proiectelor care urmează să fie pregătite în cadrul acestui program.

Până la sfârșitul anului coordonatorul național al asistenței (CNA) din fiecare țara va propune Comisiei o lista de proiecte care să beneficieze de sprijin în cadrul Facilitatii de pregătire a proiectelor. Propunerea CNA va include o descriere (FPP) a sprijinului preliminar cerut de fiecare dintre proiectele-ținta. Aceste descrieri (FPP) vor fi dezvoltate succint de către beneficiarii principali, pe baza termenilor de referința standard pentru cele noua activități identificate mai sus. Câteva tari beneficiază deja prin programe CBC de facilități adecvate de sprijin pentru pregătire și, în anumite cazuri, autoritatea programului va decide împreună cu CNA dacă astfel de proiecte pot sau nu pot să fie luate în considerare.

Data fiind legătură strânsă cu programarea, Delegația Comisiei și Comisia vor fi implicate direct în discutarea și revizuirea acestei liste înainte de transmiterea sa oficială.

O parte din proiectele PHARE pentru investiții, finanțate din PHARE B7 - 5000 (cu excepția proiectelor de cooperare transfrontaliera care sunt finanțate dintr-o linie bugetară separată), dar care nu intră în domeniul coeziunii sociale și economice, pot, de asemenea, să solicite pregătire (de exemplu, îmbunătățirea trecerii frontierelor, facilități de tranzit în afară regiunilor-ținta etc.). Astfel de proiecte reprezintă o parte intrinseca a promovării coeziunii sociale și economice, chiar dacă nu se situeaza în regiunile-ținta. În mod excepțional, aceste proiecte pot fi supuse spre aprobare Comisiei în cadrul acestei facilități.

Dat fiind faptul ca PND trebuie să fie prezentate Comisiei, selecția proiectelor pentru pregătirea în cadrul FPP va avea loc după aprobarea acestei propuneri financiare. Pentru a asigura gestionarea prudenta a facilitatii, nici un proiect nu va fi pregătit în cadrul FPP până ce nu vor fi îndeplinite următoarele criterii de eligibilitate:

(1) proiectul să fie derivat din PND și să fie în conformitate cu prioritățile strategiei de dezvoltare a regiunilor-ținta;

(2) să fie incluse în propunerea CNA de proiecte care urmează să fie pregătite asa cum s-a făcut referire mai sus;

(3) Comisia (Delegația și Comisia) să fie de acord ca proiectul are sanse să fie inclus ca proiect prioritar în exercițiul de programare PHARE 2000 sau 2001;

(4) schițele termenilor de referința să fie disponibile până în ianuarie 2000, ceea ce presupune o descriere clara și cuprinzatoare a proiectului în sine, a sarcinilor de pregătire cerute pentru a face ca proiectul să fie aprobat și implementat.

Prin programele naționale din 2000 și 2001 se vor propune, de asemenea, fonduri separate pentru pregătirea și supravegherea adecvată, dacă este cazul; până la 5% din costurile proiectului sunt rezervate pentru astfel de activități (în afara costurilor administrative).

Aceasta facilitate are ca obiectiv asistarea țărilor în vederea pregătirii proiectelor și nu va fi folosită pentru a acoperi costuri de administrare și supervizare a proiectelor (de exemplu: estimare, pregătirea licitației etc.).

Trebuie menționat ca diferitele strategii (incluzând planurile naționale de dezvoltare) și majoritatea proiectelor care vor fi finanțate prin PHARE sunt pregătite din surse proprii de către țările respective.

2. Buget

MEUR

Țara

Cod

Alocare

Investiții

Dezvoltare instituțională

AT

Bulgaria

BG.99.19

2,5

0,00

0,00

2,5

Cehia

CZ.99.16

2

0,00

0,00

2

Estonia

ES.99.12

2

0,00

0,00

2

Ungaria

HU.99.18

2,5

0,00

0,00

2,5

Letonia

LE.99.14

2

0,00

0,00

2

Lituania

LI.99.17

2

0,00

0,00

2

Polonia

PL.99.18

4,5

0,00

0,00

4,5

România

RO.99.15

3,5

0,00

0,00

3,5

Slovacia

SR.99.20

2

0,00

0,00

2

Slovenia

SL.99.14

2

0,00

0,00

2

TOTAL

25

0,00

0,00

25

100%

0%

0%

100%

Pregătirea proiectului este în general estimată la valoarea de 5% din totalul costurilor proiectelor de investiții complexe. Presupunand ca astfel de proiecte de investiții în sprijinul coeziunii sociale și economice vor reprezenta aproximativ 30-50% din bugetul PHARE, în funcție de țara în cauza, sus-numita facilitate poate acoperi aproximativ jumătate din necesarul de pregătire a proiectelor pe anul 2000. Ceea ce rămâne va fi acoperit de țările candidate. În funcție de țara și de tipul de proiecte care urmează să fie elaborate și sunt prevăzute în Planul național de dezvoltare, se poate propune sprijin de pregătire suplimentar din programele PHARE Național 2000.

3. Aranjamente de implementare

În timp ce propunerea financiară este prezentată Comitetului de gestiune [PHARE] ca o facilitate orizontala, proiectele vor fi implementate prin structurile Programului PHARE Național.

Propunerea financiară va fi împărțită în mai multe proiecte separate prin semnarea a 10 Memorandumuri de finanțare separate, care sunt prezentate în tabelul următor, permitand astfel o finalizare optima în fiecare țara și o eficienta maxima în implementarea proiectelor.

3.1. Implementarea prin programe naționale

3.2. Implementare

Programul va fi administrat în conformitate cu procedurile Sistemului Descentralizat de Implementare (SID). Coordonatorul național al asistenței (CNA) va avea responsabilitatea asupra problemelor de ansamblu în ceea ce privește programarea, monitorizarea și implementarea programelor.

Fondul Național (FN) în ministere relevante (prezentate în tabelul de mai jos), condus de responsabilul național cu autorizarea finanțării (RNAF), va superviza din punct de vedere financiar programul și va raporta Comisiei Europene. Un control financiar adecvat va fi realizat de Autoritatea naționala de control competența, care va efectua controlul financiar adecvat cu privire la implementarea programului.

Fondul Național în fiecare țara este după cum urmează:

1. Bulgaria - Ministerul Finanțelor

2. Republica Ceha - Ministerul Finanțelor

3. Estonia - Ministerul Finanțelor

4. Ungaria - Trezoreria Statului

5. Letonia - Ministerul Finanțelor

6. Lituania - Ministerul Finanțelor

7. Polonia - Ministerul Finanțelor

8. România - Ministerul Finanțelor

9. Slovacia - Ministerul Finanțelor

10. Slovenia - Ministerul Finanțelor

Comisia va transfera fonduri către FN în conformitate cu Memorandumul de înțelegere semnat între Comisie și țările respective. Fondurile vor fi transferate la cererea RNAF. O plata de până la 20% din totalul fondurilor, în scopul de a fi administrată de autoritățile locale, va fi transferata în Fondul Național după semnarea Memorandumului de finanțare și a acordurilor de finanțare (AF) între Fondul Național și agențiile de implementare (AI)/Oficiul de Plati și Contractare PHARE (OPCP). Prevederile art. 2 și 13 din Memorandumul de înțelegere privind înființarea Fondului Național trebuie respectate. În plus, RNAF trebuie să propună Comisiei spre aprobare nominalizarea unui responsabil cu autorizarea programului (RAP) și o descriere a sistemului creat, a fluxului informatiei între FN și AI/OPCP și a modului în care vor fi efectuate plățile.

Se vor efectua patru alimentari ale fondului în cuantumul celei mai mici sume reprezentate, fie de maximum 20% din fondurile care urmează să fie administrate local, fie de diferența până la valoarea integrală a bugetului.

Prima alimentare a fondului va fi trasa în momentul în care o cota de 10% din buget a fost deja cheltuită de Agenția de implementare (AI) și de OPCP.

A doua alimentare poate fi cerută atunci când 30% din bugetul total în exercițiu au fost cheltuite. Punctul de tragere pentru a treia alimentare a fondului este de 50%, iar plata celei de-a patra rate se face în momentul în care s-a cheltuit 70%. Cu excepția unei autorizații exprese prealabile din partea Comisiei, nici o cerere de alimentare a contului nu poate fi facuta dacă fondurile cumulate, aflate în depozit la Fondul Național și la Agenția de implementare, depășesc 10% din exercițiul bugetar angajat. În mod excepțional, RNAF poate solicita o plata în avans de peste 20%, în conformitate cu procedurile prevăzute în Memorandumul de înțelegere sus-menționat.

Agențiile de implementare din fiecare țara responsabile pentru subprograme vor fi OPCP.

Fondul Național va transfera fonduri către agențiile de implementare (AI), incluzând Oficiul de Plati și Contractare PHARE (OPCP), în conformitate cu acordurile de finanțare (AF) semnate între Fondurile Naționale și AI/OPCP, după caz. Fiecare acord AF va fi andosat de către Comisia Europeană. În cazurile în care FN este el însuși agentul de plată pentru AI/OPCP nu va avea loc nici un transfer de fonduri de la FN către AI/OPCP. OPCP și AI vor fi fiecare conduse de un responsabil cu autorizarea plăților (RAP) numit de RNAF după consultarea cu CNA. RAP va fi responsabil de toate operațiunile efectuate de OPCP/AI.

Un cont bancar separat în euro va fi deschis și administrat de FN la o banca ce a fost anterior convenită cu Comisia Europeană. Contul va fi administrat într-un sistem contabil separat. În principiu toate conturile bancare vor fi purtătoare de dobânda. Dobânda va fi raportată Comisiei Europene. În cazul în care Comisia decide astfel, pe baza propunerii RNAF, dobânda poate fi reinvestita în program. Aceleași proceduri vor fi aplicate pentru orice fonduri transferate către AI sau OPCP.

RNAF și RAP vor lua măsurile necesare ca toate contractele să fie pregătite conform procedurilor stabilite în manualul SID. Contractele se vor încadra, în general, în suma de 2 milioane, dacă este vorba de asistența tehnica pentru pregătire. Proiectele de investiții în pregătire se vor supune criteriului de maximum 2 milioane.

Toate contractele trebuie încheiate până la data de 31 decembrie 2001. Toate plățile trebuie efectuate până la data de 31 decembrie 2002.

Toate fondurile neutilizate până la expirarea datei programului vor fi recuperate de către Comisie.

Pentru acele contracte ale căror fonduri sunt reținute pentru o perioadă de garanție prelungită până după data expirării perioadei de efectuare a plăților din cadrul programului, totalul fondurilor legate de aceste contracte, asa cum a fost calculat de RAP și stabilit de către Comisie, va fi plătit Agenției de implementare înainte de închiderea oficială a programului. Agenția de implementare își asuma întreaga responsabilitate pentru depozitarea fondurilor până la plata finala, trebuind să asigure ca aceste fonduri vor fi folosite doar pentru a face plati menționate în clauzele programului. Agenția de implementare își asuma întreaga responsabilitate și față de contractori în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor menționate în contract. Dobânzile crescute datorate depozitarii fondurilor vor fi plătite Comisiei după plata finala către contractori. Fondurile care nu au fost plătite contractorilor după ce plățile finale au fost încheiate vor fi rambursate Comisiei. O trecere în revista a utilizării fondurilor depozitate în conturi de garanție și a plăților efectuate din acestea și a dobânzilor va fi obținută anual de către NAO pentru Comisie.

4. Monitorizare și evaluare

Va fi înființat un comitet mixt de monitorizare (CMM). El va include NAO, NAC și Comisia Europeană. Acest comitet se va reuni cel puțin o dată pe an pentru a trece în revista toate programele finanțate de PHARE, în scopul evaluării progreselor făcute în îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Memorandumul de finanțare și în Parteneriatul pentru aderare. CMM poate recomanda o schimbare a prioritatilor și/sau realocarea fondurilor PHARE.

Comitetul mixt de monitorizare va fi asistat de un subcomitet de monitorizare care va include NAC, PAO al fiecărei AI (și al CFCU unde este aplicabil) și serviciile Comisiei. Acesta va revedea în detaliu progresul fiecărui program, inclusiv componentele și contractele sale, în baza rapoartelor de evaluare și monitorizare produse cu ajutorul consultantului extern (și în acord cu prevederile manualului DIS), și va trimite recomandări cu privire la aspecte ale conducerii și planificarii, asigurând ca acestea se vor realiza. Subcomitetul va raporta către CMM, căruia îi va supune spre examinare toate detaliile raportului cu privire la programele finanțate de PHARE.

5. Audit și evaluare

Rapoartele și operațiunile Fondului Național și, unde este cazul, cele ale OPCP și ale agentiilor de implementare relevante pot fi verificate oricând la cererea Comisiei de către un contabil extern contractat de Comisie, fără a prejudicia responsabilitățile Comisiei și ale Curții de Conturi, asa cum este prevăzut în Condițiile generale ale Acordului-cadru anexat la Memorandumul de finanțare.

Serviciile Comisiei vor lua măsuri pentru realizarea unei evaluării "expost" după terminarea programului.

6. Vizibilitate și publicitate

RAP va fi răspunzător de luarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea publicității adecvate tuturor activităților finanțate prin acest program. Aceasta se va face în strânsă colaborare cu Delegația Comisiei Europene în România. Alte detalii se găsesc în anexa nr. 3 "Informare și publicitate".

7. Condiții speciale

În cazul în care angajamentele convenite nu sunt îndeplinite din ratiuni imputabile Guvernelor țărilor beneficiare, Comisia poate revizui oricând programul, în sensul anulării totale sau parțiale a acestuia și/sau realocand fondurile neutilizate pentru alte scopuri conforme cu obiectivele programului PHARE.

Anexa 3 INFORMARE ȘI PUBLICITATE

pentru programele PHARE, ISPA și SAPARD ale Uniunii Europene

1. Scop și obiective

Informațiile și activitățile de publicitate privind asistența Uniunii Europene prin Programul PHARE sunt destinate creșterii gradului de constientizare a publicului și a transparenței acțiunilor UE, precum și creării unei imagini consistente privind activitățile respective în toate țările beneficiare. Informarea și publicitatea privesc activitățile care primesc o contribuție de la Programul PHARE al Uniunii Europene.

2. Principii generale

Fiecare RAP responsabil cu implementarea memorandumurilor financiare, precum și a altor forme de asistența va fi responsabil cu publicitatea la fața locului. Aceasta acțiune se va desfășura în cooperare cu Delegația Comisiei Europene, care va fi informată asupra demersurilor făcute în acest scop.

Autoritățile naționale și regionale competente vor desfășura activitățile necesare unei aplicari efective a acestor prevederi, în colaborare cu Delegația Comisiei Europene din țara respectiva. Informarea și măsurile publicitare descrise mai jos se bazează pe prevederile reglementărilor și deciziilor ce se aplică fondurilor structurale. Acestea sunt:

- art. 32 din Reglementarea Comisiei Europene nr. 4.253/88, amendata de Reglementarea Comisiei Europene nr. 2.082/93; Buletinul Oficial al Comunităților Europene nr. L 193/20 din 31 iulie 1993;

- Decizia Comisiei din 31 mai 1994; Buletinul Oficial al Comunităților Europene nr. L 152/39 din 18 iunie 1994.

Informarea și măsurile publicitare trebuie să fie conforme cu prevederile reglementărilor și deciziilor menționate mai sus. Ghidul informativ poate fi procurat de la autoritățile locale, regionale și naționale din cadrul delegatiilor Comisiei Europene din țările beneficiare.

3. Informarea și publicitatea privind programele PHARE

Informarea și măsurile publicitare vor face subiectul unui set de măsuri coerente, definite de autoritățile naționale, regionale și locale competente, în colaborare cu Delegația Comisiei, pentru toată durata Memorandumului de finanțare, și va privi atât programele, cat și alte forme de asistența.

Costul informării și publicității privind proiectele individuale va fi suportat din bugetul alocat proiectelor respective.

În cazul implementarii programelor PHARE se vor aplica măsurile menționate mai jos la lit. a) și b):

a) Autoritățile competente din țara beneficiara trebuie să publice conținutul programelor și al altor forme de asistența în forma cea mai potrivita. Aceste documente trebuie distribuite corespunzător și trebuie ținute la dispoziția părților interesate. Trebuie asigurata prezentarea în teritoriul tarii beneficiare a informațiilor și materialelor publicitare produse.

b) Informarea și măsurile publicitare la fața locului trebuie să cuprindă următoarele:

(i) pentru investițiile de infrastructura ce depășesc 1 milion ECU:

- panouri ridicate la fața locului, instalate în concordanta cu prevederile reglementărilor și deciziilor menționate în paragraful 2 de mai sus;

- panouri informative pentru lucrările de infrastructura accesibile publicului, instalate conform prevederilor reglementărilor și deciziilor menționate în paragraful 2 de mai sus și în concordanta cu indicațiile tehnice din Ghidul informativ pus la dispoziție de Delegația Comisiei Europene din țara beneficiara;

(îi) în cazul investițiilor de producție, măsuri pentru dezvoltarea potențialului local și alte măsuri beneficiind de finanțare PHARE, ISPA sau SAPARD:

- măsuri care să constientizeze Beneficiarii potențiali și opinia publică cu privire la asistența PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanta cu reglementările de la paragraful 3 b)(i) de mai sus;

- măsuri adresate solicitanților de ajutoare de stat, parțial finanțate de PHARE, ISPA sau SAPARD, sub forma unei indicații în formularul care trebuie completat de acești solicitanți, care să indice faptul ca parte a acestui ajutor vine din partea UE, mai ales prin programele PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanta cu reglementările de mai sus.

4. Transparenta asistenței UE în cercurile de afaceri, printre potentialii beneficiari și publicul larg

4.1. Cercurile de afaceri

Cercurile de afaceri trebuie implicate în cea mai mare măsura în asistența ce le privește direct. Autoritățile responsabile cu implementarea asistenței vor asigura existenta canalelor relevante pentru diseminarea informațiilor către potentialii beneficiari, în special către întreprinderile mici și mijlocii. Acestea trebuie să cuprindă și indicații privind procedurile administrative care trebuie urmate.

4.2. Alți beneficiari potențiali

Autoritățile responsabile cu implementarea asistenței vor asigura existenta canalelor relevante pentru diseminarea informațiilor către toate persoanele care beneficiază sau care ar putea beneficia de măsuri de formare, angajare sau dezvoltare a resurselor umane. În acest sens se va asigura cooperarea dintre organismele de pregătire profesională implicate în angajare, grupurile de afaceri, centrele de formare și organizațiile neguvernamentale.

Formulare

Formularele emise de autoritățile locale, naționale sau regionale privind anunțarea și solicitarea de fonduri nerambursabile destinate Beneficiarilor finali sau oricărei alte entități eligibile pentru acest fel de asistența vor trebui sa indice faptul ca UE și, în mod special, programele PHARE, ISPA sau SAPARD asigura aceste surse financiare. Notificarea de asistența transmisă beneficiarilor trebuie să menționeze procentul sau volumul de asistența finanțat de programele amintite. În cazul în care astfel de documente poarta stema naționala sau regionala, trebuie să poarte și un însemn al UE de aceeași mărime.

4.3. Publicul larg

Mass-media

Autoritățile competente vor informa mass-media, în maniera cea mai potrivita, despre acțiunile cofinantate de UE, PHARE, ISPA sau SAPARD în special. Contribuția PHARE va fi reflectată corespunzător în aceasta informare.

În acest context demararea operațiunilor (o dată adoptate de Comisie) și fazele importante ale implementarii vor face subiectul unor acțiuni de publicitate, cu precădere în mass-media regionala (presa, radio, televiziune). Trebuie asigurata o colaborare corespunzătoare cu Delegația Comisiei din țara respectiva.

Cele doua principii menționate mai sus se aplică anunțurilor, precum și comunicatelor de presa și comunicatelor publice.

Acțiuni informative

Organizarea de acțiuni informative, cum ar fi conferințe, seminarii, târguri și expoziții în legătură cu implementarea operațiunilor parțial finanțate de programele PHARE, ISPA sau SAPARD, va urmări să facă explicita participarea UE. În acest context se vor expune steagurile UE în camerele unde au loc intalniri și se va pune emblema UE pe documente, în funcție de situație. Delegația Comisiei din țara beneficiara va ajuta, după necesitați, la pregătirea și implementarea acestui tip de acțiuni.

Materiale informative

Publicațiile (cum ar fi broșuri și pliante) despre programe și măsuri similare, finanțate sau cofinantate de PHARE, ISPA sau SAPARD, trebuie să conțină pe prima pagina o indicare clara a participării UE, precum și simbolul UE, în cazul în care stema naționala sau regionala este folosită.

În cazul în care aceste publicații au o prefata, aceasta trebuie semnată atât de persoana responsabilă în țara beneficiara, cat și de delegatul Comisiei, în numele acesteia, pentru a demonstra clar participarea UE.

Aceste publicații trebuie să se refere la organismele naționale și regionale responsabile cu informarea părților interesate.

Principiile menționate mai sus se aplică, de asemenea, și materialelor audiovizuale.

5. Prevederile privind panouri, postere și plăcuțe permanente

Țările beneficiare vor asigura transparenta măsurilor parțial finanțate de programele PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanta cu următoarele măsuri și informații publicitare:

Panouri

Panourile cu informații privind participarea UE la finanțarea investiției trebuie să fie ridicate la locul tuturor proiectelor cu participare UE în proporție de 1 milion ECU sau mai mult. Chiar dacă autoritățile locale sau regionale nu ridica un panou care să menționeze propria lor implicare, finanțarea UE trebuie menționată pe un panou special. Aceste panouri trebuie să aibă o mărime corespunzătoare anvergurii (ținându-se seama de mărimea contribuției UE) și trebuie să corespundă instrucțiunilor prevăzute în Ghidul informativ ce se poate obține de la Delegatiile Comisiei Europene.

Nu mai devreme de 6 luni de la finalizarea lucrării și în măsura în care este posibil, aceste panouri vor fi înlocuite cu plăcuțe permanente, în concordanta cu prevederile Ghidului informativ.

Plăcuțe permanente

Aceste plăcuțe vor trebui amplasate în zonele accesibile publicului larg (centre de conferințe, aeroporturi, stații etc.). Placutele trebuie să cuprindă pe lângă simbolul UE și o mențiune privind programele PHARE, ISPA sau SAPARD și cofinantarea UE. În cazurile în care autoritățile locale, regionale sau naționale, precum și orice alt beneficiar monteaza un asemenea panou, placuta permanenta ori poster sau fac orice alt demers menit să asigure informarea despre proiecte cu costuri mai mici de 1 milion ECU, trebuie indicată participarea UE.

6. Prevederi finale

Autoritățile naționale, regionale sau locale implicate pot derula în orice situație măsuri suplimentare, dacă se considera necesar. În aceste cazuri trebuie consultata și informată Delegația Comisiei, astfel încât aceasta să poată participa, dacă considera necesar, la realizarea acestor măsuri.

Pentru a facilita implementarea acestor prevederi Comisia, prin intermediul delegației din țara respectiva, va asigura asistența tehnica sub forma îndrumării asupra cerințelor de design, în cazul în care este necesar. Se va realiza un Ghid informativ, scris în limba tarii respective, care va conține indicații detaliate referitoare la cerințele de design.

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.