Decizia nr. 574/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea Cheile Tișiței - S.R.L. din satul Lepșa, comuna Tulnici, județul Vrancea, în Dosarul nr. 13.865/231/2015** al Curții de Apel Galați - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.378D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât, în realitate, nemulțumirea autoarei acesteia constă în modul de interpretare și aplicare a legii de către instanța judecătorească în ceea ce privește acțiunea în stabilirea unei servituți și aplicarea față de aceasta a regimului instituit prin norma de procedură, cu consecința respingerii, ca inadmisibilă, a căii de atac a recursului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia civilă nr. 350/R din 19 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 13.865/231/2015**, Curtea de Apel Galați - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea Cheile Tișiței - S.R.L. din satul Lepșa, comuna Tulnici, județul Vrancea, într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat în contextul unui litigiu privind o cerere referitoare la o servitute.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că

art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013

stabilește că prevederile

art. 483 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă

se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017, iar în raport cu acest text de lege recursul este admisibil. Însă, prin

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

se exceptează de la recurs litigiile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)

-

i)

(între care și cele care privesc servituți) pentru o serie de litigii în funcție de data pronunțării deciziilor și data pornirii litigiilor. Modul de reglementare al acestui text este neclar și chiar contradictoriu, neîndeplinind cerințele de calitate a legii prevăzute de

art. 1 alin. (5) din Constituție . Astfel, în cazul acțiunilor având ca obiect servituți, părțile beneficiază numai de calea de atac a apelului, neexistând calea de atac a recursului, context în care sunt încălcate prevederile constituționale și convenționale referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

6.

Curtea de Apel Galați - Secția I civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că autoarea excepției critică în principal faptul că în cazul acțiunilor având ca obiect servituți părțile beneficiază numai de calea de atac a apelului, fiind eliminată calea de atac a recursului, întrucât recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege; (ii) apelul reprezintă calea ordinară de atac, ce are un caracter devolutiv; (iii) în reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție , legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația accesului liber la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Însă având în vedere obiectul dosarului aflat pe rolul instanțelor judecătorești și motivarea excepției de neconstituționalitate care se referă la exceptarea de la recurs a litigiilor care privesc servituți, astfel cum sunt reglementate la

art. 94 pct. 1 lit. e) din Legea nr. 134/2010 , precum și jurisprudența Curții Constituționale prin care se statuează că trebuie să se țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate ( Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006), Curtea reține că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

[cu referire la

art. 94 pct. 1 lit. e) din Legea nr. 134/2010 ], astfel cum au fost modificate prin

art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018. Dispozițiile legale criticate au următorul cuprins: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“ Dispozițiile

art. 94 pct. 1 lit. e) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , cu modificările și completările ulterioare, menționate în textul criticat au următorul cuprins: „Judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: e) cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească;“.

11.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, și ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil. De asemenea, este menționat

art. 6

cu privire la dreptul la un proces echitabil din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarea acesteia este nemulțumită de lipsa căii de atac a recursului în privința hotărârilor pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. e) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

(cu referire la cererile privind zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească). Astfel, se susține că, în ceea ce privește acțiunile având ca obiect servituți, părțile dispun numai de calea de atac a apelului, nu și de cea a recursului, ceea ce ar conduce la neconstituționalitatea în raport cu principiile legalității și dreptului la un proces echitabil.

13.

Cu privire la căile de atac, potrivit

Codului de procedură civilă , recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege, iar apelul reprezintă calea ordinară de atac, ce are un caracter devolutiv. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, în ceea ce privește reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în conformitate cu dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție , legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația accesului liber la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

14.

Curtea reține că, în sistemul

actualului Cod de procedură civilă , recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, recursul este o cale de atac nedevolutivă, nefiind permisă rejudecarea fondului, pe calea recursului realizându-se o analiză exclusiv a legalității hotărârii atacate, iar nu și a temeiniciei acesteia. În acest context, legiuitorul a prevăzut că anumite hotărâri, pronunțate în anumite materii, cum sunt cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. e) din Legea nr. 134/2010

referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească, aflate în competența de primă instanță a judecătoriilor, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă.

15.

De asemenea, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, concretizat, spre exemplu, prin

Decizia nr. 152 din 4 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 10 mai 2021,

Decizia nr. 743 din 4 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 2 februarie 2022, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în

Legea fundamentală

nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii.

Legea fundamentală

nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

16.

În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, în același context, Curtea a reținut că, deși accesul la calea extraordinară de atac este o parte componentă a acestuia, accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Astfel cum Curtea a învederat și mai sus, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție existente sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale,

art. 13 din Convenție

consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, sau

Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003,

Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011,

Decizia Curții Constituționale nr. 25 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 16). Totodată, instanța de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 și 38, a statuat, cu privire la

art. 6 paragraful 1 din Convenție , că „Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept“.

17.

Considerentele mai sus enunțate sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește dispozițiile criticate, întrucât există procedural posibilitatea de judecare a cauzelor care au ca obiect de soluționare cereri referitoare la servituți în primă instanță, precum și în apel, părțile beneficiind de o cale de atac, care, potrivit

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă , provoacă o nouă judecată asupra fondului ca urmare a caracterului devolutiv al acestuia, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.

18.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, în raport cu principiul legalității și cu principiul dreptului la un proces echitabil, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1

-

3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Cheile Tișiței - S.R.L. din satul Lepșa, comuna Tulnici, județul Vrancea, în Dosarul nr. 13.865/231/2015** al Curții de Apel Galați - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

[cu referire la

art. 94 pct. 1 lit. e) din Legea nr. 134/2010 ], astfel cum au fost modificate prin

art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2023.