Lege · Parlamentul

Legea nr. 3499/1938

pentru recunoașterea și funcționarea breslelor de lucrători, funcționari particulari și meseriasi

prezumat în vigoare

Data actului
11 octombrie 1938
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 237 din 12 octombrie 1938
Structură
54 de articole · 28.682 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

CAROL al II-lea

Prin gratia lui Dumnezeu și voința naționala, Rege al României,

La toți de fața și viitori, sănătate;

Asupra raportului președintelui Consiliului Nostru de Miniștri și al ministrilor Nostri secretari de Stat la Departamentele Muncii și Justiției Nr. 992/938;

Vazand avizul Consiliului Legislativ Nr. 160/938;

Vazand jurnalul Consiliului de Miniștri Nr. 2.519/938;

În temeiul art. 98 din Constitutiune,

Am decretat și decretam:

Capitolul 1 Constituirea și scopul breslelor

Articolul 1

Breslele au ca obiect studiul, apărarea și dezvoltarea intereselor profesionale, fără a urmări însă împărțirea de beneficii.

Interesele profesionale sînt limitate prin însuși natura lor, la acelea de ordin industrial, comercial, agricol tehnic, economic, cultural și social.

Breslele își exercită activitatea numai pe planul național, cu respectarea intereselor superioare ale națiunii. Ele nu vor putea fi afiliate organizațiunilor cu caracter internațional sau să fie reprezentate la manifestatiuni sau congrese internaționale, fără autorizația expresă a Ministerului Muncii.

Articolul 2

Se recunoaște următoarelor categorii de persoane fizice care exercită aceeași profesiune, profesiuni similare sau profesiuni conexe, dreptul de a se constitui în bresle, în condițiunile prevăzute de această lege;

a) Lucrătorilor;

b) Funcționarilor particulari;

c) Meseriasilor.

Nimeni nu poate fi constrâns de a face parte, de a nu face parte sau de a inceta de a mai face parte dintr-o breasla, în contra voinței sale.

Articolul 3

Acest drept se întinde și asupra tuturor lucrătorilor salariați ai Statului, județelor, comunelor, caselor și regiilor autonome, altor servicii publice sau de utilitate publică.

Capitolul 2 Despre recunoașterea personalitatilor juridice

Articolul 4

Recunoașterea personalității juridice a breslei se face printr-un decret regal dat în urma propunerii Ministerului Muncii, în baza avizului Comitetului muncii.

Articolul 5

Breslele sînt unitare.

Nu se pot constitui bresle mixte.

Articolul 6

Circumscripția teritorială a fiecărei bresle, recunoscută în conformitate cu prezenta lege, este tinutul.

Nu se poate recunoaște personalitate juridică decât unei singure bresle pentru fiecare categorie de profesii în cuprinsul aceluiași ținut.

Breasla poate avea însă secțiuni în centrele mai importante din ținut.

Aceste secțiuni vor putea exercita drepturi de reprezentare și, în genere, toate celelalte drepturi conferite prin prezenta lege, prin delegație data pe breasla.

Articolul 7

Pentru a putea dobândi personalitatea juridică, breasla trebuie să îndeplinească următoarele condițiuni;

a) Breslele de salariați vor trebui sa cuprindă, prin aderare voluntara, cel puțin 1/10 din salariații ocupati în circumscripție în categoria de profesie respectiva;

b) Breslele de meseriasi vor trebui sa cuprindă, prin aderare voluntara, cel puțin 1/10 din totalul meseriasilor de aceeași categorie de profesie din circumscripția respectiva, în nici un caz numărul membrilor fondatori ai unei bresle de lucrători, funcționari particulari sau meseriasi, nu vor putea fi sub 30.

Dacă în circumscripția respectiva nu exista pentru o anumită categorie de profesiuni, numărul suficient cerut de lege pentru constituirea unei bresle, persoanele aparținînd acelei categorii, se vor putea afilia unei bresle, care prezintă cea mai mare analogie cu profesiunea respectiva. Ele vor putea constitui grupuri separate, supuse însă în toate privintele autorității breslei. În acest caz, breasla va adauga la titulatura sa, expresiunea "profesiuni conexe".

II. În afară de apărarea intereselor profesionale, breslele se ocupa a urmări educarea profesională, morala și patriotica a membrilor săi.

III. Conducătorii breslelor vor trebui să fie cetățeni români, bucurandu-se de plenitudinea drepturilor civile și politice, ale căror onorabilitate, capacitate și sentimente naționale, constituie o chezasie pentru îndrumarea și propășirea activității breslei.

Articolul 8

Conducătorii sau un împuternicit special al membrilor fondatori, prevăzuți în actul constitutiv, trebuie să adreseze Ministerului Muncii cererea de recunoaștere a personalității juridice.

La cerere se vor anexa:

a) Originalul și doua copii certificate conform, după procesul-verbal de constituire și după statute;

b) Tabloul nominal al persoanelor care compun organul de conducere, indicandu-se pentru fiecare cetățenie, domiciliul, profesiunea;

c) Tabloul nominal al membrilor fondatori ai breslei, cu adresa, profesiunea și cetățenia lor.

Acela sau aceia care fac cerere de recunoaștere a personalității juridice au răspunderea sinceritatii cuprinsului activității depuse, sub sancțiunea prevăzută de art. 42.

Articolul 9

Ministerul Muncii primind cererea, o va trimite Comitetului muncii spre a-și da avizul.

Comitetul muncii va proceda la cercetările necesare, putând invita, pentru lămuriri sau completări de acte, pe membrii fondatori, sau pe împuternicitul lor, putând cere avizul celorlalte ministere, camerelor profesionale, Uniunilor lor sau altor autorități.

Comitetul muncii va putea cere modificarea statutelor a actului constitutiv cînd acestea nu sînt în cadrul legii. Comitetul va aviza nu numai asupra îndeplinirii condițiunilor cerute de legea de fața, ci și asupra oportunității și utilității recunoașterii personalității juridice a breslei în constituire pentru consideratiuni de ordin politic, economic sau social.

Articolul 10

Decretul regal prin care se recunoaște personalitate juridică breslei, va fi publicat de Ministerul Muncii la Monitorul Oficial, împreună cu actul constitutiv și statutele.

Capitolul 3 Despre efectele recunoașterii personalității juridice

Articolul 11

Breasla care se bucura de personalitate juridică:

a) Are dreptul exclusiv de a sta în justiție, fie ca parte principala, fie ca parte alăturată, nu numai pentru atingerile aduse personalității sau patrimoniului sau, dar și pentru fapte care, deși sînt considerate ca leziuni cauzate unor drepturi individuale ale membrilor săi, rezultate din legi, regulamente convențiuni colective de muncă sau altfel, sînt totuși în legătură cu exercițiul profesiunii și cu interesele colectivității membrilor;

b) Are dreptul exclusiv de a desemna reprezentanți, acei dintre membrii săi, în Camerele de muncă, Case și oficii de asigurări, delegatiuni, comisiuni consultative sau deliberative, instanțe jurisdicționale, precum și în orice alte instituțiuni publice sau private, în care interesele profesionale trebuie să fie reprezentate;

c) Are dreptul exclusiv de a încheia convenții colective de muncă;

d) Va desemna delegați în comisiunile de conciliatiune sau de arbitraj în ori și ce conflict colectiv de muncă ivit în circumscripția sa teritorială, în una sau mai multe întreprinderi din categoria profesională căreia îi aparține, cu condiția ca cel puțin jumătate din numărul sau să fie salariați ai întreprinderii sau întreprinderilor respective;

e) Are dreptul exclusiv de a exercita, în numele și în folosul membrilor săi, individual sau colectiv, acțiunile ce nasc din Convenția colectivă de muncă sau dintr-un contract individual de muncă;

f) Are dreptul sa desemneze delegați care pot sa însoțească organele de inspecție ale Ministerului Muncii cu ocazia inspecțiilor muncii, pentru tot ce privește aplicarea legilor și regulamentelor de protectiune sau de organizare a muncii, convențiilor colective sau a regulamentelor de atelier, însă numai în cazurile cînd la aceste inspecții iau parte și delegații patronilor. În cazul însă cînd delegații patronilor nu iau parte, inspecția se va putea face numai în asistența delegaților salariați.

Atribuțiile dela punctele d și e aparțin numai breslelor de salariați.

g) Are dreptul ca, singura, în colaborare cu alte bresle, camere profesionale sau cu Ministerul Muncii, sa înființeze instituții de îndrumare, pregătire, perfecționare profesională și ocrotire a muncii naționale.

Articolul 12

Breasla care se bucura de personalitate juridică, poate de asemenea, dacă este autorizata prin statute și sub condiția expresă de a nu împărți beneficii membrilor:

a) Sa cumpere pentru a revinde, închiria sau imprumuta membrilor săi ori și ce obiect necesar exercițiului profesiune ca: materii prime, mașini, instrumente și scule, etc.;

b) Sa primească în depozit produsele muncii membrilor săi, sa vândă sau sa usureze vînzarea acestor produse prin expeditiuni, anunțuri, publicațiuni, prin grupuri de expeditiuni și comenzi, precum și prin orice alt mijloc, fără ca totuși să poată opera aceste vânzări în numele ori pe răspunderea sa;

c) Sa creeze și sa indrumeze instituțiuni cu caracter economic în interesul membrilor săi, precum societății cooperative de producție sau de consumație, sau instituțiuni cu caracter social, precum case de ajutor mutual, instituțiuni care vor avea însă o contabilitate separată;

d) Sa editeze și sa imprime publicațiuni pentru dezvoltarea culturală și tehnica a membrilor și pentru apărarea intereselor profesionale.

Articolul 13

Breasla care se bucura de personalitate juridică poate dobândi, în condițiunile prevăzute la art. 12, orice fel de avere mobila sau imobilă, fie cu titlul gratuit sau oneros.

Articolul 14

Mobilele și imobilele dobândite de o breasla în condițiunile fixate de prezenta lege, nu vor putea fi urmărite pentru nici o cauza, cu exceptarea însă a datoriilor privilegiate și ipotecare preexistente, precum și averile către fisc, dacă acele mobile sau imobile sînt necesare întrunirilor membrilor breslei, bibliotecii sau cursurilor de instrucție profesională.

Capitolul 4 Despre statute

Articolul 15

Statutele breslelor vor trebui sa cuprindă în mod obligator:

1. Denumirea și scopul breslei.

2. Sediul principal și eventual sediul secțiunilor.

3. Patrimoniul inițial, cuantumul și compunerea lui, precum și cotizatiunile.

4. Declarațiunea de respectarea Constituției și legilor tarii, de renunțarea expresă la orice formă de activitate interna sau externa contrară intereselor statului.

5. Recunoașterea faptului ca breslele constituie un factor de cooperare activa cu toți ceilalți factori ai economiei naționale.

6. Modalitățile și condițiile de admiterea membrilor, drepturile și îndatoririle lor, cazurile și procedura de excludere.

7. Nume pentru înființarea secțiunilor, funcționarea lor și contribuția acestora la cheltuielile breslei, contribuție care în nici un caz nu va depăși 70% din cuantumul cotizațiilor percepute de fiecare secțiune.

8. Modul de desemnarea organelor de conducere și control și atribuțiile lor, precum și normele după care se vor acorda ajutoare membrilor.

Capitolul 5 Despre organele de conducere

Articolul 16

Organele de conducere ale breslei sînt:

a) Adunarea generală;

b) Comitetul de direcție.

Articolul 17

Adunarea generală este organul suprem al breslei. Ea se compune din totalitatea membrilor la curent cu plata cotizatiei.

Articolul 18

Adunarea generală se convoacă:

a) În cazurile fixate de statute;

b) Cînd 1/5 din numărul membrilor de drept de vor cere aceasta în scris cu apărarea scopurilor.

Articolul 19

Convocarea se face de către președintele breslei, sau în lipsa, sau împiedicare, de vicepreședinte, la sediul principal sau la sediul acțiunii.

Cînd acei însărcinați cu convocarea sau înlocuitorii lor nu mai au calitatea, sînt absenți sau împiedicați de a convoca, precum și în cazul cînd, deși avînd calitatea, refuza de a convoca, dacă statutele și actul constitutiv nu prevăd situația, prim-președintele sau președintele tribunalului, în circumscripția căruia Ministerul Muncii să facă convocarea, sa prezideze adunarea generală și să constate hotărîrile luate printr-un proces verbal.

Articolul 20

Adunarea generală nu poate statua decât asupra chestiunilor care fac obiectul convocării și respectând cu strictețe principiile prezentei legi.

Sînt nule orice deliberări asupra unor chestiuni altele decât acelea în vederea cărora s-a făcut convocarea.

Articolul 21

Adunarea generală este valabil constituită cînd sînt prezenți sau reprezentați jumătate plus unul din totalitatea membrilor prevăzuți la art. 17.

Hotărîrile se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenți și reprezentați.

Dacă la prima convocare a adunării generale nu se întrunește numărul prevăzut de alineatul I, ea se amana de drept pe ziua următoare la aceeași ora, cînd se va tine cu orice număr de membri, ne mai fiind necesară nici o alta convocare.

Articolul 22

Adunarea generală are în competința sa toate actele care nu sînt rezervate prin statute comitetului de direcție și de control.

În mod special însă rămîn adunării generale următoarele atributiuni:

a) Stabilirea prestațiilor și cotizațiilor la care vor fi supuși membrii;

b) Admiterea și excluderea membrilor breslei;

c) Alegerea comitetului de direcție și comisiei de control și fixarea atribuțiilor lor;

d) Verificarea și aprobarea bilanțului și contului de gestiune;

e) Descărcarea de gestiune a comitetului de direcție;

f) Crearea de noi secțiuni;

g) Dobândirea de bunuri mobile sau imobile, cu titlul gratuit sau oneros;

h) Modificarea statutelor;

i) Afiliere la uniune;

j) Fuziune cu alta breasla;

k) Lichidarea sau dizolvarea breslei.

Deciziunile adunării generale, asupra chestiunilor de sub literele: g, h, j și k, pentru a putea fi executorii, sînt supuse prealabilei aprobări a Ministerului Muncii, care va lua în acest scop avizul comitetului muncii:

Articolul 23

Comitetul de direcție ales de adunarea generală, este compus din cel puțin 7 persoane, membri ai breslei;

Comitetul reprezintă breasla în justiție, față de autorități și față de terți.

Comitetul poate delega pe unul sau mai mulți membri din sanul sau în acest scop.

Articolul 24

Membrii comitetului de direcție trebuie să fie de naționalitate română, să aibă vîrsta împlinită de 30 ani, sa practice sau sa fi practicat efectiv îndeletnicirea intrand în categoria profesională căreia îi aparține breasla, de cel puțin 3 ani. Ei trebuie să se bucurie de plenitudinea drepturilor civile și politice și sa nu fi suferit vreo condamnare criminală sau pentru una din următoarele fapte: abuz de încredere, delapidare de bani publici, escrocherie, fals, furt, tainuire, luare de mită, contrabanda, plasmuire de moneda sau sigilii și sustragere de sub sechestru.

Articolul 25

Comitetul va alege din sanul sau un președinte, un vicepreședinte, un secretar și un casier.

Capitolul 6 Supraveghere

Articolul 26

Comitetul de censori se va compune din 3-5 membri, din care unul va trebui să fie expert contabil sau contabilul autorizat, ales de pe lista Corpului contabililor autorizați din timpul respectiv.

Articolul 27

Ministerul Muncii are un drept general și personal și permanent de supraveghere și control asupra activității breslelor.

Acest control are de scop, pe de o parte, ca breslele sa funcționeze și să se administreze potrivit Constituției, legilor și statutelor, iar pe de altă parte, ca ele sa nu lucreze împotriva bunelor moravuri, ordinei publice și siguranței Statului.

Acest control se va exercita prin organele ministerului, care vor putea participa la ședințele comitetului de direcție și la adunările generale.

Capitolul 7 Raporturile dintre breasla și membri și dintre breasla și terți

Articolul 28

Raporturile dintre breasla și membrii săi sînt determinate de statut.

Articolul 29

Pot fi membri ai breslei persoane fizice de cetățenie română sau străin, care exercită profesiunea respectiva, care au vîrsta de cel puțin 18 ani împliniți.

Vor putea fi membri de asemenea și acei care vremelnic sînt lipsiți de lucru, dar care în mod efectiv au exercitat profesia respectiva, cel puțin cu un an înainte de intrarea în breasla.

Admiterea și excluderea membrilor va putea fi hotărâtă în cazuri urgente de comitetul de direcție, sub rezerva ratificării de către prima adunare generală care va urma.

Articolul 30

Membrii ori cînd au dreptul de a se retrage dintr-o breasla, fără arătarea motivului, cu condiția sa comunice hotărîrea lor Comitetului de direcție cel puțin cu 6 luni înainte de finele anului social.

Membrul care se retrage dintr-o breasla își poate conserva toate drepturile pe care le-a dobîndit în întreprinderile cu caracter economic sau social, create de breasla și la care el a contribuit prin cotizare sau altfel.

Membrii care se retrag sau care sînt excluși, nu au nici un drept asupra avutului social. Ei rămîn obligați a achită cotizațiile pe tot timpul cat au fost în breasla.

Articolul 31

Excluderea unui membru se pronunța motivat de către adunarea generală, ascultandu-se și membrul interesat. Cel exclus are drept de apel la tribunalul sediului breslei, în termen de cinci zile libere dela data comunicării excluderii.

Membrul exclus, pentru orice cauza, încetează de a mai face parte din întreprinderile cu caracter economic sau social ale breslei.

Articolul 32

Breasla răspunde pentru paguba cauzată terțelor persoane, fie de către un reprezentant legal, fie de către un mandatar special, prin exercițiul atributiunilor sale legale sau statutare.

Capitolul 8 Disolvarea breslei

Articolul 33

Breasla își pierde personalitatea juridică:

a) Prin retragerea recunoașterii;

b) Prin deciziunea adunării generale;

c) De plin drept, în cazurile determinate de prezenta lege.

Articolul 34

În cazurile cînd s-ar constata ca o breasla își desfășoară activitatea împotriva Constitutiunii și legilor tarii, împotriva statutelor, Consiliul de Miniștri, în urma raportului Ministerului Muncii, întocmit în baza avizului Comitetului Muncii, va putea hotărî retragerea recunoașterii personalității juridice a breslei respective, dispunând totodată lichidarea sa patrimonială.

Aceasta retragere precum și hotărîrea de lichidare se face prin decret regal, pe temeiul jurnalului Consiliului de Miniștri.

Articolul 35

Breasla își pierde personalitatea juridică prin deciziunea adunării generale. Pentru aceasta este necesar a se obține o majoritate de cel puțin 2/3 din numărul total al membrilor prezenți și absenți.

Articolul 36

Breasla își pierde personalitatea juridică de plin drept;

a) Cînd scopul breslei nu mai poate fi realizat;

b) Cînd din cauza de insolvabilitate nu mai poate fi constituit în conformitate cu statutele;

d) Cînd numărul membrilor va fi scăzut sub limita fixată prin prezenta lege.

Articolul 37

În toate cazurile de dizolvare, Ministerul Muncii, pentru breslele cu sediul în capitala tarii, rezidentul tinutului pentru acelea care își au sediul în capitala tinutului respectiv vor numi pe lichidator.

După lichidarea pasivului social repartizarea activului net se va face prin decret regal, atribuindu-se Uniunii din care face parte breasla dizolvată, sau în lipsa acesteia unei bresle din aceeași categorie profesională, cu sediul în alt ținut al tarii.

Capitolul 9 Uniuni

Articolul 38

Doua sau mai multe bresle, cărora li s-au recunoscut personalitatea juridică în baza prezentei legi, se pot grupa între ele pe categorii de profesiuni, în Uniuni.

Articolul 39

Uniunile vor dobândi personalitatea juridică conformându-se dispozițiunilor art. 7, alin. II și III și art. 8 din prezenta lege.

Articolul 40

Toate dispozițiile relative la recunoașterea personalității juridice a breslelor, cuprinse în articolele 9, 10 și 15, precum și dispozițiile relative la dizolvarea breslelor, cuprinse în art. 32-37, sînt aplicabile și Uniunilor, cu următoarele modificări:

a) Nu se poate recunoaște decât o singura Uniune pe țara pentru fiecare categorie de profesie sau profesii conexe;

b) Uniunile vor avea sediul în capitala tarii;

c) Statutele Uniunilor trebuie să cuprindă regulile după care breslele vor fi reprezentate în Comitetele de direcție și adunările generale, precum și condițiile sub care se face aderarea;

d) În afară de statute Uniunea în constituire va prezenta lista breslelor care au aderat la ea, cu copie de pe actul de aderare și statutele fiecărei bresle aderente, anexând pentru fiecare Monitorul Oficial în care s-a publicat decretul regal de recunoașterea personalității juridice.

Articolul 41

Uniunile care se bucura de personalitate juridică au dreptul:

a) Sa stea în justiție pentru atingerile aduse personalității sau patrimoniului lor;

b) Sa desemneze delegați și consilieri tehnici, la cererea Ministerului Muncii, la conferințele și congresele internaționale, precum și la orice alte manifestatiuni internaționale;

c) Sa desemneze reprezentanți, aleși dintre membrii comitetului sau, sau dintre membrii breslelor ce reprezintă, în Consiliul Casei Centrale a Asigurărilor Sociale, în Consiliul superior economic, Uniunea Camerelor de Muncă și în orice alte comisiuni, la cererea Ministerului Muncii, sau altei autorități;

d) Sa editeze și sa imprime publicațiuni pentru dezvoltarea culturală și tehnica a membrilor și pentru apărarea intereselor profesionale.

Capitolul 10 Penalități

Articolul 42

Se vor pedepsi cu amendă dela 1.000-10.000 lei conducătorii sau mandatarul special al unei bresle, sau al unei Uniuni, care au călcat una din dispozițiile prohibitive ale legii de fața, precum și aceia care au făcut în mod nesincer arătările cerute de art. 8 și anume, cele privitoare la conținutul statutelor, calitatea, cetățenia persoanelor însărcinate cu conducerea și administrarea breslei.

Se vor pedepsi cu aceeași pedeapsa acei care nu se vor conformă obligațiunii, de a cere înscrierea și publicarea actelor prevăzute la art. 52 în registrul breslelor și Uniunilor.

Articolul 43

Oricine se va dovedi ca, prin violențe, amenințări, refuz de primire în lucru sau concedieri, daruri sau promisiuni, a adus o vătămare exercițiului dreptului de libera asociere profesională, pentru scopurile și limitele prevăzute de această lege, impiedicand sau obligând pe una sau mai multe persoane de a face parte sau de a ieși dintr-o breasla, se va pedepsi cu amendă dela 5.000-20.000 lei, și cu închisoare de la 15 zile la 3 luni, sau cu una din acestea, fără prejudiciul dreptului de daune-interese pe care cel vătămat este în drept a-l reclama.

Articolul 44

Amenzile din această lege au un caracter penal și se pronunța în favoarea "Fondului Muncii", cu aplicarea art. 54 din codul penal în caz de insolvabilitate.

Articolul 45

Conducătorii breslei sau Uniunilor, care au suferit o condamnare pe baza acestei legi, vor pierde dreptul de a mai funcționa în aceasta calitate și de a mai fi însărcinați cu conducerea și administrarea vreunei bresle sau Uniuni.

Articolul 46

Toate infracțiunile la prezenta lege se vor judeca de Tribunalul sediului breslei pentru cele care privesc breasla, la Tribunalul Ilfov pentru cele care privesc Uniunile.

Articolul 47

Constatarea infracțiunilor se va face prin agenții de poliție judiciară, precum și prin organele Ministerului Muncii, împuternicite special, acestea putând sesiza direct instanța de judecată.

Articolul 48

Executarea pedepselor pronunțate în baza art. 42 și 43 din această lege se va putea suspenda de tribunal pentru cei condamnați pentru prima oara, pe termen de un an dela data rămînerii lor definitive. Suspendarea se va trece în sentinta, fiind lăsată la aprecierea tribunalului.

Cei căzuți în recidiva nu beneficiază de aceasta suspendare iar dacă recidiva se produce în cursul aceluiași an, condamnatul executa ambele pedepse pronunțate împotriva sa.

Capitolul 11 Dispoziții transitorii

Articolul 49

Ministerul Muncii - Direcția muncii - va pregati în termen de o luna de la publicarea prezentei legi, tabloul de categorii, de profesiuni pe întreaga țara.

Articolul 50

Toate cererile și actele de procedura ce urmează a face o breasla sau uniune, în fața ministerului, autorităților și instanțelor judecătorești, pentru dobândirea personalității juridice, precum și orice act de natura patrimonială, sînt scutite de orice taxa de timbru și înregistrare.

Articolul 51

Pentru păstrarea personalității juridice uniunile, gruparile, federațiile și sindicatele profesionale de lucrători, funcționari particulari și meseriasi, existente la data prezentei legi, în virtutea legii asupra sindicatelor profesionale din 26 Mai 1921, modificată prin legea persoanelor juridice din 6 Februarie 1924 și legea pentru modificarea unor dispozițiuni din legea persoanelor juridice din 29 Aprilie 1927, sau în virtutea unor legi speciale, sînt obligate, ca în termen de 2 luni dela această dată să se conformeze prezentei legi, în care scop se va adresa Ministerului Muncii o cerere în vederea confirmării personalității lor juridice.

Nu sînt supuse acestei obligațiuni reuniunile de meseriasi români din Ardeal și Centrala lor din Cluj, respectându-se toate drepturile ce le dețin în baza legilor lor organice, cu excepțiunea drepturilor prevăzute la art. 11, al. a, e, d, și e din prezenta lege.

Uniunile, gruparile, federațiile, sindicatele profesionale a căror cerere va fi respinsă, vor continua sa susiste ca asociațiuni de fapt, ne mai putând întrebuința denumirea de uniuni, grupări, federații, sau de sindicat profesional.

Conducătorii acestor asociațiuni vor purta răspunderea personală solidară și nemărginită față de terți pentru toate actele și faptele făcute în numele asociaților.

Articolul 52

Se înființează la Ministerul Muncii un registru denumit "registrul breslelor și al uniunilor", în care se vor înscrie toate breslele și uniunile profesionale de lucrători, funcționari particulari și meseriasi, cărora li s-a recunoscut personalitatea juridică, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Tot în acest registru se vor trece cuprinsul actului constitutiv și al statutului, toate actele privind viața socială a breslelor și uniunilor, orice modificare relativă la compunerea, atribuțiunile, numirea și înlocuirea organelor de direcție, de control și lichidare.

Președintele breslei sau uniunii, este obligat a face declarații de înscrierea actelor de mai sus, anexând documentele justificative în termen de cel mult 15 zile dela data cînd s-a produs actul a cărui menționare se cere.

Toate actele supuse înscrierii vor fi publicate în Monitorul Oficial.

Orice act supus înscrierii și neînscris sau nepublicat în Monitorul Oficial, nu va fi opozabil terților. Asemenea act rămîne opozabil terților dacă se constată că ei l-au cunoscut pe alta cale.

Articolul 53

Prin regulament se va determina în amănunt modul de aplicare a prezentei legi.

Articolul 54

Orice alte dispozițiuni legale contrarii prezentei legi sînt și rămîn abrogate.

Președintele Consiliului de Miniștri,
Miron,
Patriarhul României
CAROL
Ministrul justiției,
Victor Iamandi
Ministrul muncii,
Mihai Ralea

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.