Hotărârea nr. 30/2024
referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unor norme minime de prevenire și combatere a facilitării intrării, tranzitului și șederii neautorizate în Uniune și de înlocuire a Directivei 2002/90/CE a Consiliului și a Deciziei-cadru 2002/946/JAI a Consiliului - COM (2023) 755 final
prezumat în vigoare
În temeiul dispozițiilor
art. 67
și
art. 148 alin. (2)
și ( 3) din Constituția României , republicată, precum și ale
Protocolului nr. 2
privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat
Tratatului de la Lisabona
de modificare a
Tratatului privind Uniunea Europeană
și a
Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/73 din 6.03.2024,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Senatul României constată că propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unor norme minime de prevenire și combatere a facilitării intrării, tranzitului și șederii neautorizate în Uniune și de înlocuire a Directivei 2002/90/CE a Consiliului și a Deciziei-cadru 2002/946/JAI a Consiliului - COM (2023) 755 final - respectă principiile subsidiarității și proporționalității.
Articolul 2
Senatul României consideră că propunerea legislativă oferă premisele necesare adaptării cadrului legislativ european la noile provocări/realități întâmpinate în domeniul prevenirii și combaterii traficului de migranți.
Articolul 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 12 martie 2024, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României , republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, SORIN-MIHAI CÎMPEANU București, 12 martie 2024. Nr. 30.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.