Decizia nr. 476/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților
prezumat în vigoare
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ingrid-Alina Tudora
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 14 alin. (1)
și ale
art. 4 alin. (1) lit. e)
coroborate cu cele ale
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015
privind Fondul de garantare a asiguraților, excepție ridicată de Andreea Alexandra Lichi, Dumitru Sebastian Lichi și Elena Manuela Lichi în Dosarul nr. 4.774/110/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.863D/2020.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale, concretizată prin
Decizia nr. 379 din 29 iunie 2023 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 1 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.774/110/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 14 alin. (1)
și ale
art. 4 alin. (1) lit. e)
coroborate cu cele ale
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015
privind Fondul de garantare a asiguraților. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată Andreea Alexandra Lichi, Dumitru Sebastian Lichi și Elena Manuela Lichi într-o cauză având ca obiect pretenții.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile legale care stabilesc că Fondul de garantare a asiguraților nu poate fi chemat în judecată pe calea dreptului comun, pentru a răspunde, în solidar, cu asigurătorul aflat în faliment, îngrădesc dreptul persoanelor cu handicap de a-și valorifica creanța direct de la acest fond. Apreciază, de asemenea, că reglementarea legală potrivit căreia plata de către Fondul de garantare a asiguraților a creanțelor certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment este neconstituțională. În opinia autorilor, această limitare a plafonului sumelor acordate de acest fond este neconstituțională, fiind „încălcate drepturile persoanelor cu handicap sever și, mai ales, drepturile esențiale la sănătate și chiar la viață, dreptul la o pregătire școlară și la integrare în societate“. Subliniază că Fondul de garantare a asiguraților a fost înființat tocmai pentru a garanta recuperarea prejudiciilor suferite de cei asigurați atunci când societatea de asigurare intră în faliment, iar această garantare trebuie să privească întregul prejudiciu, și nu doar o parte din el, făcând în acest sens referire la plafonul stabilit de 450.000 lei.
6.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța reține că Fondul de garantare a asiguraților și asigurătorul sunt două entități diferite, cu reglementări distincte. Astfel, pe de o parte, asigurătorul este o societate pe acțiuni care, în baza contractului de asigurare, la survenirea cazului asigurat, în schimbul unei prime de asigurare achitate de asigurat, se obligă să plătească o indemnizație asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit, după caz. Pe de altă parte, Fondul de garantare a asiguraților este o schemă de garantare din domeniul asigurărilor, constituit ca persoană juridică de drept public, care nu poate să preia funcțiile unui asigurător, iar procedura de efectuare a plăților din disponibilitățile acestuia este una specială, reglementată de
Legea nr. 213/2015 . Or, în accepțiunea acestei legi speciale, creditorul de asigurări nu poate recurge la procedura de executare silită a Fondului pentru titlurile executorii obținute de asigurat împotriva asigurătorului, întrucât legea reglementează procedura de urmat pentru obținerea sumelor cuvenite din disponibilitățile acestuia. Cu privire la
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 , care instituie un plafon maxim de garantare, instanța consideră că această limitare urmărește un scop legitim, și anume acela de a fi protejate persoanele aflate în nevoie, nefiind fonduri suficiente pentru a se plăti integral despăgubirile respective, constituind, așadar, o măsură de politică socială. În plus, instanța învederează că, potrivit
Constituției , statul nu are obligația de a garanta integral un drept de creanță în cazul insolvenței sau insolvabilității unui particular.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 14 alin. (1)
și ale
art. 4 alin. (1) lit. e)
coroborate cu cele ale
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015
privind Fondul de garantare a asiguraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, dispoziții care, în redactarea criticată de autorii excepției, aveau următorul cuprins normativ:
–
Articolul 4
alin. (1):
În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: (…)
e)
plafon de garantare - nivelul maxim al garantării pe un creditor de asigurare al asigurătorului în faliment, stabilit conform prevederilor prezentei legi.;
–
Articolul 14
alin. (1): „(1) În vederea încasării indemnizațiilor/ despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.“;
–
Articolul 15
alin. (2): „Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.“
11.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate contravin normelor constituționale cuprinse în
art. 50
privind protecția persoanelor cu handicap și în
art. 53
referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
12.
Examinând excepția, Curtea reține că soluția legislativă criticată din
a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu,
Decizia nr. 680 din 15 decembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 7 aprilie 2023,
Decizia nr. 379 din 29 iunie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 4 octombrie 2023,
Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023, sau
Decizia nr. 270 din 22 aprilie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 9 august 2021, decizii prin care Curtea a constatat că soluția legislativă criticată este constituțională.
13.
Curtea observă că, din perspectiva unor critici similare, formulate de către aceiași autori, prin raportare la aceleași norme constituționale ca în prezenta cauză, instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 379 din 29 iunie 2023 , mai sus menționată. Astfel, la paragrafele 14-19 din decizia menționată, Curtea a învederat că drept urmare a modificării dispozițiilor
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015
prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 24 septembrie 2021, aprobată cu modificări și completări prin
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2021
pentru modificarea și completarea
privind Fondul de garantare a asiguraților și pentru modificarea altor acte normative, aceste dispoziții prevăd în prezent că „Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 500.000 lei pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvență.“
14.
Curtea a reținut că prin
a fost constituit Fondul de garantare a asiguraților, ce are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. În esență, acest fond garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în această lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății. În cazul în care disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului de garantare a asiguraților cu resursele financiare prevăzute de legea analizată. Curtea a arătat că rolul Fondului de garantare a asiguraților pe piața asigurărilor este acela de a crea un impact pozitiv asupra consolidării încrederii „consumatorului“ de asigurări și de a asigura o bună funcționare și stabilitate a pieței asigurărilor, în general, precum și un grad de predictibilitate a evoluției fiecărui asigurător în parte. În aceste condiții, protecția oferită de o schemă de garantare este mult mai flexibilă și mai rapidă decât cea oferită în cadrul procedurii de faliment, asiguratul putând obține mai repede și mai sigur despăgubirea. Prin urmare, funcția Fondului de garantare a asiguraților este aceea de a plăti despăgubiri/indemnizații creditorilor de asigurări ai societăților de asigurare aflate în faliment, într-o anumită limită stabilită ca plafon de despăgubire, din resursele sale financiare, prevăzute la
art. 5 din Legea nr. 213/2015 , care provin din următoarele surse: contribuții de la asigurători; dobânzi și penalități de întârziere din plata cu întârziere a contribuțiilor de către asigurători; sume din fructificarea disponibilităților; sume din recuperarea creanțelor Fondului de garantare a asiguraților; sume din alte surse, stabilite potrivit legii; împrumuturi de la instituțiile de credit sau împrumuturi obligatare, prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului de garantare a asiguraților.
15.
Curtea a subliniat că
prevede o procedură administrativă/necontencioasă pe care potențialii creditori din contractele de asigurări trebuie să o urmeze în ceea ce privește pretenția pe care o au față de societatea de asigurare aflată în faliment. Potrivit
art. 17 din Legea nr. 213/2015 , creditorul de asigurări poate urma însă, separat, și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de
privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment, care se bucură de prioritate absolută față de orice alte creanțe, prin valorificarea activelor debitoarei falite, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 . Astfel, în cazul insolvenței unei societăți de asigurare autorizate și aflate sub reglementarea și supravegherea Autorității de Supraveghere Financiară, creditorii de asigurări beneficiază de suportul Fondului de garantare a asiguraților în vederea plății indemnizațiilor și/sau despăgubirilor datorate conform contractelor de asigurare încheiate cu societatea de asigurare. Practic, creditorii de asigurări nu mai trebuie să se adreseze instanțelor judecătorești decât dacă doresc să facă acest demers sau dacă suma pe care o solicită depășește plafonul de garantare legal. Potrivit plafonului de garantare stabilit de lege, Fondul de garantare a asiguraților poate asigura efectuarea plății în sumă de maximum 450.000 lei pentru fiecare creditor de asigurare. Pentru sumele de recuperat care depășesc plafonul legal de despăgubire, orice persoană este în drept să urmeze procedura legală prevăzută de
Legea nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare.
16.
Referitor la susținerile autorilor excepției care consideră că opțiunea legiuitorului de a plafona despăgubirile în limita sumei de 450.000 lei este neconstituțională, Curtea a subliniat că, raportat la scopul
Legii nr. 213/2015 , acest act normativ vizează exclusiv garantarea plății unor creanțe de asigurare, astfel cum acestea sunt definite de
art. 4 alin. (1) lit. a)
și
b) din Legea nr. 213/2015
și de
art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004
privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 23 iulie 2013, cu modificările ulterioare, însă în limita plafonului maxim de 450.000 lei, tocmai în considerarea scopului legitim urmărit prin aceste prevederi legale, respectiv acela de a acoperi în mod egal toate creanțele de asigurări deținute împotriva societății de asigurări aflate în procedură de faliment, prin urmare un scop social, iar nu de garantare a plății în integralitate a tuturor creanțelor de asigurări deținute de către toți creditorii de asigurări, fără o limită maximă a valorii despăgubirilor. Astfel, în privința cererilor formulate pentru realizarea creanțelor de asigurări peste limita maximă de 450.000 lei prevăzută în mod expres de legiuitor, indiferent de calitatea persoanei care depune aceste cereri - persoana asigurată sau asigurătorul -, însă în considerarea raporturilor de asigurare existente anterior cu persoana asigurată, nu poate fi recunoscută plata acestor despăgubiri pe cale administrativă, ci exclusiv pe calea dreptului comun reglementată de procedura falimentului, menită să protejeze proporțional cu nivelul creanțelor, în mod colectiv, interesele tuturor creditorilor societății de asigurare.
17.
Curtea a învederat faptul că Fondul de garantare a asiguraților nu este răspunzător de producerea pagubei și nici succesor în drepturi și obligații al societății de asigurare, ci doar acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale Fondului de garantare a asiguraților, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau al beneficiarului asigurării cu asigurătorul, și de aceea plățile făcute de către Fondul de garantare a asiguraților reprezintă obligații ale asigurătorului falimentar, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia. Prin urmare, obligativitatea respectării acestui plafon valoric maxim pentru un creditor de asigurare, în sensul precizat de
art. 2 alin. (3)
și de
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 , derivă din intenția legiuitorului de a asigura exclusiv persoanelor asigurate direct sau indirect (afectate de fapta ilicită a asiguratului societății de asigurare aflate în faliment) posibilitatea de a beneficia de plata acestor despăgubiri, însă în limita sumei maxime stabilite prin lege. Așadar, necesitatea limitării acoperirii despăgubirilor, care rezultă din contractele de asigurări încheiate cu asigurătorul falimentat, din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților la un plafon de garantare maxim reprezintă o consecință a faptului că acest fond nu preia funcțiile unui asigurător, nu este coasigurător, nu este reasigurătorul societății de asigurare aflate în faliment și nici fideiusor.
18.
Totodată, în susținerea constituționalității reglementării criticate, Curtea a subliniat că, în mod similar, un plafon de garantare este reglementat și pe piața bancară, și anume de 100.000 euro, reprezentând plafonul maxim garantat de Fondul de garantare a depozitelor bancare în situația indisponibilizării depozitelor. Acest aspect este stipulat prin
art. 61 alin. (3) din Legea nr. 311/2015
privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015, care prevede că „Plafonul de acoperire este stabilit la echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro“, reglementare ce reprezintă o transpunere a art. 6 din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor. De asemenea, și pe piața de capital funcționează Fondul de compensare a investitorilor, fond ce compensează investitorii în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul a 20.000 euro/investitor, plafon prevăzut prin art. 4 alin. (1) din Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori, care stipulează că statele membre se asigură că sistemele garantează o acoperire de minimum 20.000 euro pentru fiecare investitor. Această prevedere din directivă a fost transpusă în dreptul intern prin
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 88/2021
privind Fondul de compensare a investitorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 21 aprilie 2021, potrivit căruia „Fondul compensează, în mod egal și nediscriminatoriu, investitorii eligibili, în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 euro“.
19.
Așa fiind, prin prisma celor mai sus menționate, Curtea constată că soluția legislativă criticată nu aduce atingere dispozițiilor constituționale invocate și, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
20.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 13 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andreea Alexandra Lichi, Dumitru Sebastian Lichi și Elena Manuela Lichi în Dosarul nr. 4.774/110/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile
art. 14 alin. (1)
și ale
art. 4 alin. (1) lit. e)
coroborate cu cele ale
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015
privind Fondul de garantare a asiguraților sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.