Hotărârea nr. 11/2025
privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind stimularea start-upurilor și a inovării în domeniul inteligenței artificiale de încredere - COM (2024) 28
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
art. 67
și ale
art. 148 din Constituția României, republicată , ale
privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale
art. 165
-
190 din Regulamentul Camerei Deputaților , aprobat prin
Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat , cu modificările ulterioare,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/55, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 11 februarie 2025, Camera Deputaților:
1.
susține Comunicarea Comisiei privind stimularea start-upurilor și a inovării în domeniul inteligenței artificiale de încredere;
2.
recomandă stabilirea unor obligații de transparență a informațiilor referitoare la detaliile algoritmilor și metodelor utilizate de inteligența artificială, capabilă să execute o gamă largă de sarcini, inclusiv generarea de forme variate de conținut nou, în vederea informării complete cu privire la riscurile de utilizare ilegală și de inducere în eroare în ceea ce privește performanța;
3.
propune sprijinirea implicării organizațiilor societății civile din domeniul dezvoltării durabile, al protecției mediului și al ocrotirii biodiversității, în special a celor ce acționează la nivel local, în ceea ce privește utilizarea inteligenței artificiale în vederea prelucrării datelor geospațiale și de mediu pentru a contribui la atingerea obiectivelor Uniunii Europene referitoare la mediu și schimbări climatice;
4.
subliniază că este necesară creșterea sprijinului financiar acordat intervențiilor ce vizează transformarea digitală a sistemelor de ocrotire a sănătății, în principal a acțiunilor preventive, astfel încât să se acorde o importanță sporită impactului acestora asupra stării de sănătate în comunitățile locale dezavantajate sau izolate;
5.
propune identificarea de măsuri organizatorice și de sprijin, inclusiv investițional, la nivelul Uniunii Europene, în scopul facilitării accesului întreprinderilor la început de drum, al microîntreprinderilor, al organizațiilor fără scop lucrativ și al entităților furnizoare de educație la rețeaua de supercalculatoare europeană, pentru dezvoltarea de modele de inteligență artificială;
6.
propune sprijinirea furnizorilor de educație extrașcolară pentru a recupera decalajul cunoștințelor de specialitate față de avansul rapid din domeniul inteligenței artificiale;
7.
propune sporirea semnificativă a resurselor financiare alocate programelor Uniunii Europene de finanțare a activității cultural-artistice, pentru educarea cetățenilor în domeniul cultural în vederea recunoașterii și aprecierii produselor inteligenței artificiale ce generează conținut nou;
8.
recomandă sprijinirea resurselor financiare ale microîntreprinderilor în ceea ce privește diversificarea activității, în scopul depășirii obstacolelor generate de timpul îndelungat necesar adoptării inteligenței artificiale în operațiunile curente;
9.
recomandă analizarea impactului inteligenței artificiale asupra operațiunilor economice, în vederea reducerii riscului de a se crea așteptări nerealiste cu privire la capacitatea de inovare a acestora;
10.
recomandă identificarea de măsuri specifice pentru sprijinirea aplicării inteligenței artificiale în domeniul agriculturii, în special în zonele izolate, dezavantajate sau supuse unor provocări demografice majore, spre a se asigura valorificarea seturilor de date și a potențialului transformator al acesteia pe o scară cât mai largă;
11.
recomandă elaborarea de documente de orientare a dezvoltării și utilizării aplicațiilor ce generează lumi virtuale, pentru a se reduce impactul negativ al acestora asupra sănătății, în special în cazul tinerilor;
12.
recomandă facilitarea accesului întreprinderilor mici și mijlocii, al microîntreprinderilor și al altor entități ce acționează la scară mică la resursele Consiliului European pentru Inovare din cadrul Programului Orizont Europa, inclusiv la instrumentele specifice cum ar fi „Accelerator“, prin acceptarea unor niveluri de risc mai ridicate și prin reducerea pragurilor de eligibilitate;
13.
își exprimă dorința de a fi informată cu privire la măsurile ce urmează a fi luate pentru punerea în practică a inițiativei denumite GenAI4EU, de referință, care vizează stimularea integrării inteligenței artificiale în toate cele paisprezece ecosisteme industriale strategice ale Uniunii, având în vedere provocarea prezentată de anvergura și complexitatea acțiunii;
14.
recomandă elaborarea unui studiu cu privire la resursa umană necesară utilizării gemenilor digitali în medicină, pentru a reduce riscurile de interpretare eronată;
15.
își exprimă reținerea cu privire la rezultatele așteptate de la Alianța pentru competențe în domeniul inteligenței artificiale, având în vedere impactul negativ al acesteia asupra climatului de concurență și asupra furnizorilor locali de instruire, precum și cu privire la utilitatea acesteia în condițiile existenței resurselor accesibile în mediul virtual;
16.
subliniază că este necesară sporirea resursei umane pentru utilizarea inteligenței artificiale în domeniile arhitecturii, planificării urbane, grădinăritului, ecologiei și protecției mediului, ceea ce necesită o conlucrare aprofundată în educație la nivelul Uniunii Europene;
17.
își exprimă reținerea cu privire la utilizarea inteligenței artificiale în domeniul biologiei sintetice, mai ales în sectorul producerii de alimente sintetice, având în vedere necesitatea asigurării pentru sănătate a unui număr ridicat de principii nutritive, într-o compoziție doar parțial cunoscută;
18.
recomandă utilizarea programelor Orizont Europa și Europa digitală în vederea sprijinirii serviciilor ce se adresează cetățenilor pentru a face față provocărilor în materie de securitate cibernetică și pentru a reduce riscul utilizării inteligenței artificiale în scopul manipulării.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 19 februarie 2025, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VASILE-DANIEL SUCIU București, 19 februarie 2025. Nr. 11.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.