Decizia nr. 489/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal , precum și ale art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Mihaela Ionescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 alin. (4) din Codul penal , precum și ale
art. 3 alin. (3)
și ale
art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gheorghiță-Marian Drăghici în Dosarul nr. 4.815/271/2019/a2 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 865D/2020.
2.
La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 alin. (4) din Codul penal , întrucât autorul determină neconstituționalitatea dispozițiilor criticate prin compararea lor cu prevederile
art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală . Totodată, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 alin. (3)
și ale
art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală , apreciind că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie. În acest sens, invocă
deciziile nr. 296 din 9 iunie 2020
și
nr. 491 din 13 iulie 2021 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 10 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.815/271/2019/a2, Judecătoria Oradea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 alin. (4) din Codul penal , precum și ale
art. 3 alin. (3)
și ale
art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Gheorghiță-Marian Drăghici într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de
art. 335 alin. (1) din Codul penal , cu aplicarea
art. 44 alin. (1) din Codul penal .
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că sintagma „revocă suspendarea“, din cuprinsul dispozițiilor
art. 96 alin. (4) din Codul penal , are caracter imperativ, astfel că instituie un tratament diferențiat nejustificat al inculpatului în faza de judecată, prin excluderea posibilității de a se pronunța o soluție fără privare de libertate, spre deosebire de faza de urmărire penală în care procurorul are la dispoziție oportunitatea renunțării la urmărire penală, potrivit
art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală . Totodată, susține că dispozițiile
art. 3 alin. (3)
și ale
art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală
sunt neconstituționale, deoarece permit ca același judecător care a verificat legalitatea trimiterii în judecată să exercite și funcția de judecată, ceea ce, în speță, ar echivala cu pronunțarea de către același judecător și în faza de fond asupra excluderii unei piese a materialului probator, după ce s-a pronunțat, prin încheiere definitivă de respingere a tuturor cererilor și excepțiilor, în calitate de judecător de cameră preliminară, considerând legal și loial efectuată întreaga urmărire penală. Invocă unele considerente ale
Deciziei Curții Constituționale nr. 802 din 5 decembrie 2017
și susține că, întrucât judecătorul de cameră preliminară s-a pronunțat cu caracter definitiv, menținând ca legale probele, același judecător, preluând funcția de judecată și devenind judecător al fondului, este în imposibilitatea de a face noi verificări de legalitate în cursul judecății din perspectiva constatării inadmisibilității procedurii prin care au fost obținute și a aplicării regimului nulității absolute asupra actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate.
6.
Judecătoria Oradea - Secția penală apreciază că excepția invocată este neîntemeiată. În acest sens, reține că măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de către instanță nu constituie un drept constituțional, ci este o vocație pe care legiuitorul a reglementat-o în anumite condiții. Reține că autorul excepției realizează o comparație cu instituția renunțării la urmărire penală, cu toate că procurorul nu are o libertate necondiționată în alegerea soluției de renunțare la urmărire penală, acesta fiind ținut să verifice îndeplinirea criteriilor prevăzute de
art. 318 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură penală , iar exercitarea acestei atribuții de către procuror nu se poate realiza fără încuviințarea judecătorului de cameră preliminară. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 alin. (3)
și ale
art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală , reține că posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a exercita funcția de judecată în cauză nu este de natură să aducă atingere dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea în fața legii și la dreptul la un proces echitabil, fiind în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat legalitatea actelor de urmărire penală și a administrării probelor să decidă asupra întregului material probatoriu administrat în cauza pe care o va soluționa. În aceeași măsură, apreciază că aspectele reținute în
Decizia Curții Constituționale nr. 802 din 5 decembrie 2017
nu sunt de natură să determine incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară cu exercitarea funcției de judecată în aceeași cauză, deoarece aprecierea preliminară a legalității administrării probelor nu determină aprecierea finală a fiabilității, pertinenței și concludenței acestora și nu justifică bănuiala de parțialitate în privința judecătorului, motive pentru care, de altfel, prin
Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014 , Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală .
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 96 alin. (4) din Codul penal , precum și ale
art. 3 alin. (3)
și ale
art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins:
–
Articolul 96
alin. (4) din Codul penal : „(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.“;
–
Articolul 3
alin. (3) din Codul de procedură penală : „(3) În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcția de judecată, mai puțin când se dispune începerea judecății potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c).“;
–
Articolul 346
alin. (7) din Codul de procedură penală : „(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății exercită funcția de judecată în cauză.“
11.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile
art. 96 alin. (4) din Codul penal
contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 16 alin. (1)
referitor la egalitatea în drepturi, ale
art. 24 alin. (1)
privind dreptul la apărare, ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul părților la un proces echitabil și ale art. 126 referitor la instanțele judecătorești. Cât privește prevederile
art. 3 alin. (3)
și ale
art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală , autorul excepției de neconstituționalitate invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale
art. 16 alin. (1)
referitor la egalitatea în drepturi și ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul părților la un proces echitabil.
12.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 alin. (4) din Codul penal , Curtea observă că autorul excepției nu argumentează neconstituționalitatea normelor penale criticate prin raportarea acestora la dispozițiile Legii fundamentale, ci determină neconstituționalitatea dispozițiilor criticate prin compararea lor cu prevederile
art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală . Având în vedere prevederile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea reține că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Așadar, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. În aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 alin. (4) din Codul penal , astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 422 din 23 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 3 august 2020,
Decizia nr. 485 din 13 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 15 noiembrie 2021, și
Decizia nr. 614 din 21 noiembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 aprilie 2024).
13.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 alin. (3)
și ale
art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală , Curtea constată că normele procesual penale criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la motive de neconstituționalitate similare. Instanța de contencios constituțional a pronunțat mai multe decizii, spre exemplu,
Decizia nr. 296 din 11 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 octombrie 2016,
Decizia nr. 415 din 15 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 3 octombrie 2017,
Decizia nr. 788 din 5 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 8 martie 2018,
Decizia nr. 214 din 2 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 10 iulie 2020,
Decizia nr. 491 din 13 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1094 din 17 noiembrie 2021, și
Decizia nr. 67 din 1 februarie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 20 iunie 2024, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate astfel invocată.
14.
Prin deciziile mai sus menționate, Curtea a reținut că este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunțe și pe fondul cauzei. Curtea a reținut, totodată, că o soluție contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcției de judecată, deoarece judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esențială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuși asupra legalității urmăririi penale și a administrării probelor și de a decide asupra întregului material probator pe care își va întemeia soluția. Așa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt că judecătorul ar fi luat o decizie înaintea procesului nu poate justifica, în sine, o bănuială de parțialitate în privința acestuia. Trebuie avute în vedere întinderea și importanța acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Morel împotriva Franței, paragraful 45, precum și
Decizia nr. 296 din 11 mai 2016 , precitată, paragraful 16).
15.
Prin aceleași decizii, Curtea a reținut că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competență și la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzația în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor
art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală , judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunțată, în cazul în care fie constată neregularități ale actului de sesizare, fie sancționează, potrivit
art. 280 - 282 din Codul de procedură penală , actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. Cu privire la legalitatea probațiunii, în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit
art. 102 din Codul de procedură penală , vizează numai probele nelegale, probele obținute prin tortură și cele derivate din acestea. Așa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, acesta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este să stabilească dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar în ipoteza începerii judecății, să stabilească actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care vor trebui să le combată ( Decizia nr. 296 din 11 mai 2016 , paragraful 20).
16.
În continuare, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la competența instanței, legalitatea sesizării, a administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Consecința acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecății, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind asigurarea soluționării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea că instanța competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăși să se pronunțe cu privire la cererile și excepțiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară și care au fost soluționate în această procedură (atât pe fond, cât și/sau în contestație) nu afectează dreptul părților la un proces echitabil, deoarece au constituit deja obiect al controlului unui judecător. Instanța competentă să se pronunțe asupra judecății pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicție să statueze cu privire la temeinicia acuzației în materie penală, deoarece, potrivit
art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală , probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți, deși nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților sau pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispozițiile
art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală , care obligă instanța să o pună în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță. Faptul că instanța de judecată va ține seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigențele procedural penale referitoare la aprecierea probelor care, potrivit
art. 103 din Codul de procedură penală , nu au o valoare dinainte stabilită și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă ( Decizia nr. 296 din 11 mai 2016 , paragrafele 21 și 22).
17.
În fine, Curtea a mai observat că, în urma pronunțării
Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, procedura în camera preliminară se desfășoară în cadrul unor dezbateri orale și contradictorii. Aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obținute în mod nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar, s-ar ajunge la situația în care dreptul la o procedură orală și contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate ( Decizia nr. 296 din 11 mai 2016 , precitată, paragraful 24,
Decizia nr. 778 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 3 mai 2017, paragraful 19, și
Decizia nr. 136 din 14 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 11 iulie 2017, paragraful 16).
18.
Mai mult, Curtea a reținut că prin
Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în
art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală , care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluționarea cererilor și excepțiilor formulate ori a excepțiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“ este neconstituțională. În considerentele deciziei precitate, Curtea a constatat, în esență, că este necesar ca, în procedura de cameră preliminară, verificarea legalității administrării probelor de către organele de urmărire penală să fie realizată, în mod nemijlocit, în contradictoriu cu părțile și persoana vătămată, cu posibilitatea administrării oricăror mijloace de probă.
19.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
20.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 alin. (4) din Codul penal , excepție ridicată de Gheorghiță-Marian Drăghici în Dosarul nr. 4.815/271/2019/a2 al Judecătoriei Oradea - Secția penală.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile
art. 3 alin. (3)
și ale
art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.