Decizia nr. 424/2024

Marian Enache

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal , excepție ridicată de Răzvan Alexandru Șavlovschi în Dosarul nr. 23.076/300/2020 al Judecătoriei Sectorului 2 București. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 409D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că autorul acesteia este nemulțumit de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale de către instanța judecătorească. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că sintagma criticată trebuie înțeleasă în funcție de împrejurările cauzei, aceasta fiind clară și precisă. Determinarea concretă a înțelesului noțiunii „în timpul nopții“ este realizată prin aplicarea criteriului astronomic. Dispozițiile criticate trebuie interpretate teleologic, având în vedere scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea infracțiunii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 2 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 23.076/300/2020, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal , excepție ridicată de Răzvan Alexandru Șavlovschi cu ocazia soluționării unei cauze penale în care autorul excepției a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de

art. 233

și

art. 234 alin. (1) lit. a)

și

d) din Codul penal .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia invocă dispozițiile

Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Apreciază că dispozițiile criticate nu respectă principiile de claritate, accesibilitate și previzibilitate, întrucât este dificil de determinat sfera de cuprindere a acestei sintagme. Astfel, o persoană care săvârșește o infracțiune într-un magazin iluminat artificial, în timpul programului de lucru, nu poate să prevadă că organele judiciare vor reține că acea faptă a fost săvârșită în timpul nopții. Invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu,

Hotărârea din 25 ianuarie 2007 , pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, sau

Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României. În continuare, susține că dispozițiile criticate încalcă și prevederile

art. 16 din Constituție , deoarece legiuitorul a lăsat o marjă de interpretare prea mare magistraților învestiți cu judecarea unei astfel de cauze, unii considerând că nu are relevanță dacă incinta în care a fost săvârșită fapta era iluminată artificial și dacă fapta s-a petrecut în timpul programului cu publicul, atât timp cât afară era întuneric, iar alții reținând circumstanța agravantă doar dacă întunericul a fost un factor determinant sau ajutător în comiterea faptei. Așa fiind, textul criticat nu creează premisa unui tratament egal care trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional unor inculpați care au săvârșit aceeași faptă, în aceleași circumstanțe, nereținându-li-se circumstanța agravantă prevăzută de

art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal .

6.

Judecătoria Sectorului 2 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că textul de lege criticat este clar, precis și nu derogă de la dispozițiile imperative privind elaborarea actelor normative.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu,

Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, și a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv

Hotărârea din 25 ianuarie 2007 , pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României. Apreciază că sintagma „în timpul nopții“, cuprinsă în dispoziția legală criticată, este univocă, locuțiunea respectivă urmărind întocmai înțelesul său comun, și anume un criteriu astronomic, ca fapta să fie săvârșită după ce întunericul a luat, în mod real, locul luminii. Arată că inclusiv în practica instanțelor judecătorești s-a reținut că faptul că „parcul public era iluminat artificial la momentul comiterii tâlhăriei nu conduce la înlăturarea elementului circumstanțial agravant care califică fapta“. Aceeași interpretare a fost oferită și de Tribunalul Suprem în Decizia de îndrumare nr. 3/1970.

9.

Apreciază că reținerea formei calificate a tâlhăriei atunci când fapta a fost săvârșită în timpul nopții se justifică prin împrejurarea că noaptea oferă condiții favorabile pentru săvârșirea de infracțiuni deoarece lăsarea întunericului atrage o diminuare a atenției oamenilor, iar făptuitorul este mai îndrăzneț și se simte încurajat să săvârșească fapta penală. În ipoteze particulare precum cea din prezenta cauză (când fapta este săvârșită în timpul nopții, însă într-un loc iluminat) există în continuare riscul ca făptuitorul să profite de întuneric pentru a se sustrage, astfel încât rațiunea reținerii elementului circumstanțial agravant își păstrează valabilitatea.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal , cu următorul conținut: „(1) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări: [...] d) în timpul nopții.“

13.

Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

și

(5)

referitor la cerințele de claritate a legii,

art. 15

referitor la neretroactivitatea legii,

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

referitor la accesul liber la justiție și

art. 24

referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 7

privind dreptul la egală protecție a legii și

art. 8

privind accesul efectiv la justiție din

Declarația Universală a Drepturilor Omului , ale

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, precum și ale

art. 1

privind interzicerea generală a discriminării din

Protocolul nr. 12 la această Convenție .

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia solicită pronunțarea unei decizii prin care să fie sancționată una dintre interpretările pe care instanțele judecătorești au dat-o textului de lege criticat, interpretare aplicată și în cauza sa.

15.

În acest context, Curtea constată că, în jurisprudența sa constantă, de exemplu,

Decizia nr. 224 din 13 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012,

Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, și

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 30, a statuat că este competentă să sancționeze neconstituționalitatea unei interpretări pe care un text de lege a primit-o în practică, de vreme ce deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări. Curtea a statuat că are competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențială în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației

Constituției .

16.

Astfel, Curtea a sancționat neconstituționalitatea unui text într-o anumită interpretare dată de instanțele judecătorești în contextul în care a constatat că există o practică judiciară cvasiunanimă și de durată - aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție -, care a dat textului valențe neconstituționale. În condițiile în care acest criteriu nu a fost îndeplinit, Curtea Constituțională a apreciat că se pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, excepția de neconstituționalitate cu un atare obiect fiind inadmisibilă.

17.

Plecând de la aceste premise, prin

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 19-21, Curtea a statuat că este unica autoritate jurisdicțională ce are competența de a interpreta

Constituția , iar, în privința normelor supuse controlului de constituționalitate, interpretarea este realizată de instanțele judecătorești, conform

art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală . Prin urmare, pentru determinarea conținutului normativ al normei supuse controlului de constituționalitate, Curtea trebuie să țină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară. Interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare, iar, în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite, această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Interpretarea astfel realizată indică instanței constituționale înțelesul normei juridice supuse controlului de constituționalitate, obiectivizându-i și circumscriindu-i conținutul normativ. În vederea atingerii acestei finalități, interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă.

18.

Or, în cauza de față, Curtea constată că în privința modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituționalitate nu au fost pronunțate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluționarea unor recursuri în interesul legii care să contravină dispozițiilor

Legii fundamentale , iar, cu privire la practica judiciară existentă, se constată că aceasta nu se caracterizează printr-o cvasiunanimitate care să plaseze interpretarea textului criticat în afara cadrului și a limitelor

Constituției .

19.

În acest context, faptul că, în practică, unele instanțe judecătorești interpretează textul criticat, în mod izolat, într-un anumit sens, și pe această bază factuală se solicită Curții Constituționale pronunțarea unei decizii, nu relevă decât o chestiune de interpretare și aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar sau prin pronunțarea unui recurs în interesul legii. Controlul de constituționalitate vizează conținutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală și continuă la nivelul instanțelor judecătorești, neputând fi efectuat asupra conținutului normei juridice rezultat din interpretările izolate ale unor instanțe judecătorești. Prin urmare, controlul de constituționalitate poate viza norma astfel cum aceasta este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile și prin hotărâri pronunțate în recursuri în interesul legii, atunci când acestea contravin dispozițiilor

Legii fundamentale . Însă competența Curții Constituționale este, de asemenea, angajată atunci când există o practică judiciară divergentă și continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigențelor

Constituției . Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenței Curții Constituționale de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar, existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor. De aceea, Curtea a constatat că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existența unei practici unitare/neunitare de interpretare și aplicare a legii de natură să încalce exigențele

Constituției , iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci al controlului judecătoresc.

20.

Așadar, Curtea nu are competența de a elimina, pe calea controlului de constituționalitate, din conținutul normativ al textului, o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar.

21.

Raportat la cauza de față, Curtea observă că autorul excepției nu a făcut dovada unei interpretări și aplicări eronate generale și continue la nivelul instanțelor judecătorești a textului criticat, astfel încât nu poate fi pusă în discuție o problemă de constituționalitate a acestuia, problema juridică invocată fiind, prin urmare, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, atribuție ce revine instanțelor judecătorești.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal , excepție ridicată de Răzvan Alexandru Șavlovschi în Dosarul nr. 23.076/300/2020 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2024.