Decizia nr. 492/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 78 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Zsolt-Csaba Erli în Dosarul nr. 1.229/235/2020 al Judecătoriei Gherla și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.193D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul a comunicat la dosar o cerere de soluționare în lipsă a excepției de neconstituționalitate.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 24 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.229/235/2020, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 78 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Zsolt-Csaba Erli într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, cu motivarea, în esență, că a solicitat penitenciarului să fie repartizat la muncă, însă cererea sa a fost respinsă.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că a înaintat două cereri către penitenciar, prin care a solicitat să fie selecționat la muncă, însă acestea au fost respinse, astfel că s-a adresat judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. Acesta, la rândul lui, a respins plângerea formulată de autor. Consideră că textul de lege criticat încalcă dreptul la muncă, drept fundamental, care nu poate fi îngrădit decât în anumite condiții expres prevăzute de Constituție. Susține că sintagma „li se poate cere să muncească“ nu respectă principiul previzibilității normei juridice, garantat de

art. 1 alin. (5) din Constituție , și, totodată, prin această formulare, legiuitorul a transferat exercitarea dreptului la muncă de la persoana privată de libertate la administrația penitenciarului. De asemenea, susține că privarea de libertate, fără ca persoana condamnată să aibă acces la un loc de muncă, poate leza integritatea fizică și psihică a acesteia.

6.

Judecătoria Gherla, contrar dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu a formulat o opinie cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 78 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Având în vedere notele scrise ale autorului excepției, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 78 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, care au următorul conținut: „Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ținându-se seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.“

11.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin atât dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

care consacră principiul legalității, ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi, ale

art. 22 alin. (1)

privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, ale

art. 41 alin. (1)

privind munca și protecția socială a muncii și ale

art. 53 alin. (2)

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, cât și dispozițiilor

art. 3, cu privire la interzicerea torturii, din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin raportare la dispozițiile

art. 20 din Constituție , referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 78 din Legea nr. 254/2013

transpun în legislația națională prevederile art. 26 pct. 1-17 din Recomandarea 2006(2) a Comitetului de Miniștri ai statelor membre, referitoare la regulile penitenciare europene, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, la data de 11 ianuarie 2006, în timpul celei de a 952-a reuniuni a miniștrilor delegați, ale art. 23 din Declarația universală a drepturilor omului, ale

art. 8 din Pactul

internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și dispoziții ale Rezoluției adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la 17 decembrie 2015, privind Ansamblul de reguli minime ale Națiunilor Unite pentru tratamentul deținuților. Totodată,

art. 78 din Legea nr. 254/2013

constituie expresia, la nivel infraconstituțional, a dispozițiilor

art. 42 din Legea fundamentală , privind interzicerea muncii forțate.

13.

Dreptul la muncă al persoanelor private de libertate este reglementat, cu titlu general, în

art. 78 din capitolul V - Drepturile persoanelor condamnate al titlului III - Executarea pedepselor privative de libertate din Legea nr. 254/2013 , iar organizarea muncii prestate de către persoanele private de libertate este reglementată în

art. 83 - 88 din același act normativ , precum și în

art. 173 - 186 din Regulamentul

de aplicare a

Legii nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016.

14.

Potrivit textului de lege criticat, persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ținându-se seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Curtea reține că sintagma „li se poate cere să muncească“ exprimă, în mod clar și previzibil, posibilitatea unei persoane private de libertate de a munci în

timpul executării pedepsei, în acord cu dispozițiile

art. 42 din Legea fundamentală . De asemenea, Curtea reține că dreptul la muncă al persoanelor private de libertate nu este un drept absolut, ci poate fi exercitat doar în anumite condiții.

15.

În acest sens, Curtea reține că, pentru organizarea exercitării acestui drept, administrația locului de deținere întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităților de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deținuți [ art. 173 alin. (1) din Regulamentul

de aplicare a

Legii nr. 254/2013 ]. Selecționarea la muncă a deținuților se face în funcție de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de deținere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanții sectorului reintegrare socială, regim penitenciar, medical, evidență și organizarea muncii, sub coordonarea directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în calitate de președinte. Comisia poate fi completată cu personal de specialitate, în vederea verificării deprinderilor profesionale sau abilităților practice ale deținuților. Procedura și criteriile de selecționare la muncă a deținuților se stabilesc prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor [ art. 174 alin. (1)

și

(2) din Regulamentul

de aplicare a

Legii nr. 254/2013 ]. Deținuții pot fi folosiți la muncă în spații din interiorul sau exteriorul penitenciarului, la operatori economici, în instituții publice, precum și la alte persoane fizice sau juridice. Munca prestată urmărește menținerea și creșterea capacității acestora de a-și câștiga existența după liberare și realizarea unor venituri care se pot folosi la îmbunătățirea condițiilor de deținere și pentru susținerea acțiunilor de resocializare a persoanelor condamnate.

16.

De asemenea, Curtea nu poate reține nici critica potrivit căreia prevederile

art. 78 din Legea nr. 254/2013

sunt discriminatorii și aduc atingere dispozițiilor constituționale ale

art. 41 alin. (1) , întrucât este firesc ca, în procedura de selecționare și repartizare la muncă a persoanelor private de libertate, să se țină seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile fiecăreia, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Procedura și criteriile de selecționare și repartizare la muncă au în vedere măsurile de siguranță specifice fiecărui regim de executare și asigurarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă. Folosirea la muncă a deținuților se face cu respectarea procedurii și criteriilor stabilite în Regulamentul de aplicare a

Legii nr. 254/2013 , cu întocmirea documentelor de organizare și funcționare a punctelor de lucru, pregătirea și dotarea locurilor de muncă, întocmirea documentelor de evidență a muncii și acordarea drepturilor cuvenite pentru munca prestată. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că respectarea egalității în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalității nu presupune uniformitate, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite (în acest sens,

Decizia nr. 1.037 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011).

17.

Totodată, Curtea constată că dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală

nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

18.

Autorul excepției a indicat ca temei constituțional al sesizării și dispozițiile

art. 22 alin. (1) , privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, precum și prevederile

art. 3 referitoare la interzicerea torturii, din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Examinând această susținere, Curtea constată că, în raport cu motivele invocate în sprijinul excepției de neconstituționalitate, textele indicate nu sunt relevante, neavând nicio concludență pentru soluționarea acesteia.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Zsolt-Csaba Erli în Dosarul nr. 1.229/235/2020 al Judecătoriei Gherla și constată că dispozițiile

art. 78 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu referire la sintagma „li se poate cere să muncească“, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Gherla și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2024.